Articol de Ionuţ Iordache, Remus Dinu, Valentin David (video), Cezar Titor, Carmen Dumitru - Publicat joi, 09 octombrie 2025 23:00 / Actualizat vineri, 10 octombrie 2025 14:42
România a învins Republica Moldova, 2-1, în amicalul de verificare dinaintea „derby-ului” cu Austria de duminică. Pe un stadion trei sferturi gol, „tricolorii” au punctat prin Louis Munteanu și Ianis Hagi din pasele lui Olimpiu Moruțan, în prima repriză. Oaspeții au marcat în urma unui fault în atac grosolan trecut cu vederea de arbitru.
Naționala a rezolvat fără să impresioneze neapărat testul contra vecinilor de peste Prut, într-o partidă în care Mircea Lucescu și-a permis să apeleze la mai multe inovații, nu mai puțin de patru „tricolori” debutând în fața moldovenilor: Lisav Eissat, contestat de nucleul dur al galeriei, Ștefan Baiaram, Kevin Ciubotaru și Cătălin Cîrjan. Urmează Austria, alt calibru, altă mâncare de pește, peste 3 zile.
Cronica meciului România - Republica Moldova, scrisă de Remus Dinu de la Arena Națională: Trecem testul „prieteniei”, fiți gata pentru asediul austriac!
Companioni de suferință la urne, uneori și fotbalistic, vecinii separați de Prut au pus-o de-un amical convenabil mai mult moldovenilor, dacă ne-am raporta la discursul ursuz adoptat de Lucescu în preziua partidei. Selecționerul a discreditat importanța meciului cu Republica Moldova, primul din istorie găzduit de București, preferând să aloce toată materia primă „finalei” cu Austria de duminică.
Așadar, o oportunitate să-i vedem la lucru, chiar și-ntr-un meci cu naționala „burdușită” de Norvegia luna trecută, pe „tricolorii” folosiți rar spre deloc în campanie, precum și new-entry-urile ursite cu o selecție tura asta. În toamna lui '22, naționala lui Edi decola spre campania devenită istorie și cu o „manita” servită prietenilor de la Chișinău.
Astăzi, feeling-ul din jurul naționalei e din nou unul posomorât, iar un alt rezultat decât o victorie lejeră azi ar amplifica înzecit angoasa.
Barbara să ne judece!
Măcar nu mai plouă! După zile-n șir în care românii au „înroșit” aplicațiile meteo, iar amenințarea codurilor în culori calde i-a mai învrăjbit puțin câte puțin pe compatrioți, vremea s-a mai domesticit la București, preambul, în teorie, pentru o seară cu ceva forfotă în tribune.
Profetic sau poate nu, n-am scăpat și de Barbara, numele arbitrului maltez trimis azi la centru. Sau când Universul ține să-ți râdă în față zeflemitor.
Surprize, surprize
Mai rămâne să vedem potența „României B”, așa cum am fi botezat pe vremuri o națională în tonuri atât de experimentale, în fața locului 156 în ierarhia FIFA, împletită pe ici, pe colo, cu jucători din Superligă.
Lucescu și-a menținut angajamentul luat ieri. A dat frâu liber imaginației, alcătuind un prim „11” restructurat în totalitate față de Cipru.
Nici măcar un supraviețuitor al naufragiului din Cipru și multe, foarte multe prezențe surpriză: Radu, înapoi între buturi după o eternitate, debutantul Eissat, Opruț, „perlele” Louis Munteanu și Baiaram, Ianis Hagi uns căpitan, semn că „Il Luce” nu vrea să le lase nimic la vedere ipoteticilor spioni austrieci.
Louis, în ciuda contestatarilor!
Cu atâtea elemente abia integrate în echipă, naționala și-a scuturat repede „praful”. A înlăturat stângăciile inerente din start și a mișcat tabela după doar 12 minute.
Prilej pentru un moment în premieră la națională: Louis Munteanu, printre cele mai rostite nume din campionatul intern, s-a înălțat și a finalizat imparabil, cu capul, o minge lansată din corner de Ianis Hagi și prelungită în careu de Moruțan.
E deja 1-0 și, pe un scenariu previzibil, România își menține liniile sus în fața unui adversar asemănător spaimei de acum o lună, Canada, doar prin echipament. Moldovenii au avut rar inițiativa și, cu mingea ascunsă de „tricolorii” lui Lucescu, nu s-au bucurat prea des nici de posesie.
Ianis Hagi, reîntors în prim plan la națională, a trecut la câțiva milimetri de 2-0 în minutul 26, după ce a speculat o eroare de copii și juniori a oaspeților. Transversala i-a declinat însă golul #7 sub tricolor.
Au fost rare ocaziile în care moldovenii au avut timp să-și dreagă respirația, majoritatea acțiunilor derulându-se în treimea proprie. Moldovenii au scăpat nepedepsiți la incursiunea lui Baiaram, care a driblat în viteză doi adversari, șutul oprindu-i-se însă în blocaj. (33').
Ups...
Când pauza era pe cale să tragă cortina peste o repriză unidrecțională, Republica Moldova a restabilit nesperat echilibrul pe Arenă. Ce-i drept, dintr-o fază pe care centralul „Barbara” a judecat-o cu multă larghețe.
Arbitrul din Malta a considerat regulamentar modul în care Ionuț Radu a fost îmbrâncit de Dumbrăvanu. Portarul s-a destabilizat în cădere și a scăpat în poartă balonul centrat de Vadim Rață (38'). Fault în atac evident, dar golul a fost validat!
...Dar Ianis evită migrenele
Nu-i loc de semnale de alarmă și întrebări existențiale, căci Ianis Hagi, excelent servit de Moruțan, o readuce pe România în avantaj fix înainte de intrarea la cabine. „Decarul” lui Lucescu a preluat și a finalizat cu sânge rece din 10 metri, pentru un 2-1 până la urmă meritat.
Flacără stinsă după pauză
Previzibil, Lucescu a continuat seria experimentelor și în partea secundă. L-a scos pe Opruț, pasibil de titularizare și cu Austria, oferindu-i debutul și lui Kevin Ciubotaru, „zvârluga” din flancul lui Hermannstadt.
Partea secundă a debutat aproximativ în același registru, cu România dictând cu lejeritate ritmul, chiar dacă ocaziile clare s-au lăsat așteptate. Între timp, strategul Moldovei, Lilian Popescu, a apelat și la Bodișteanu, cel care a făcut recent „switch-ul” între cele două maluri ale Prutului.
Aproape de minutul 60, Mircea Lucescu i-a trimis în teren pe Dennis Man, Dobre și Miculescu, oameni mai aproape de versiunea pe care „tricolorii” o vor propune duminică.
Jocul și-a pierdut treptat din intensitate, pericolul de la poarta moldovenilor diminuându-se considerabil pe măsură ce meciul se apropia de final. A mai fost timp și pentru debutul dinamovistului Cîrjan, trimis în teren în locul lui Hagi, în minutul 70.
Naționala lui Lucescu a mai irosit o șansă promițătoare în minutul 78, la capătul unei învălmășeli din care moldovenii au scăpat, cumva, cu fața curată. Miculescu a tras în portar din câțiva metri - oportunitate ratată pentru un prim gol sub tricolor.
Așa-numitul meci al „prieteniei” s-a încheiat pe silențios, cu o victorie de palmares în fața unei selecționate care nu ne-a întrebuințat prea tare. Toată atenția merge acum pe Austria.
România - Moldova 2-1
Marcatori: Louis Munteanu (12), Ianis Hagi (44) / Ionuț Radu - autogol (38)
FINAL: ROMÂNIA - MOLDOVA 2-1
Minutul 90: Cîrjan, aproape de gol. A întors un adversar în careu, însă a șutat mult peste.
Minutul 89: Iese Vlad Dragomir, intră Florin Tănase.
Minutul 86: Jocul este întrerupt, un jucător al oaspeților are nevoie de îngrijiri medicale.
Minutul 78: Cîrjan execută surprinzător o lovitură liberă, însă Miculescu nu reușește să puncteze, din poziție ideală.
Minutul 70: Debutează la națională și Cătălin Cîrjan, care-l înlocuiește pe Ianis Hagi.
Minutul 61: Succesiune de cornere pentru România. Cristi Manea șutează din marginea careului, mult peste.
Minutul 58: Trei schimbări pentru „tricolori”: Au ieșit Moruțan, Baiaram și Louis Munteanu, au intrat Dennis Man, Alex Dobre și David Miculescu.
Minutul 54: „Tricolorii” contreolează teritorial, însă nu și-au creat nicio șansă de poartă până acum în partea secundă.
A început repriza secundă! O modificare în tabăra lui Mircea Lucescu: Kevin Ciubotaru debutează pentru prima reprezentativă, înlocuindu-l pe Raul Opruț.
Final de repriză. După primele 45 de minute, „tricolorii” conduc cu 2-1, grație reușitelor lui Louis Munteanu și Ianis Hagi.
Minutul 44: GOL România! Ianis Hagi îi readuce pe „tricolori” în avantaj, după ce a fost lansat excelent în adâncime de Moruțan. În situație de unu la unu cu Avram, „decarul” lui „Il Luce” a finalizat perfect.
Minutul 39: GOL Moldova! La o fază suspectă de fault în atac, după o centrare a lui Rață, Ionuț Radu „scapă” balonul în poartă, fiind împins de Dumbravanu, stoperul moldovenilor.
Minutul 33: Șansă și pentru Baiaram. Acesta primește excelent în adâncime de la Vlad Dragomir, driblează doi adversari, însă nu reușește să finalizeze.
Minutul 26: Din poziție dificilă, însă cu toată poarta la dispoziție, Ianis Hagi lovește bara transversală - ocazie imensă pentru „tricolori”.
Minutul 20: Louis Munteanu șutează din interiorul careului, însă este deviat - corner pentru „tricolori”.
Minutul 12: GOL România! Louis Munteanu deschide scorul pentru formația lui „Il Luce”, cu o lovitură de cap, după o centrare perfectă a lui Olimpiu Moruțan, care a primit balonul scurt, după o lovitură de colț.
Minutul 11: „Tricolorii” domină, s-au stabilit în jumătatea adversă de teren. În același minut, Ianis încearcă șutul din lovitură liberă de la 22-23 de metri, însă nimerește doar zidul.
Minutul 4: Primul șut pe poartă al României i-a aparținut lui Louis Munteanu. Unghiul dificil a făcut imposibilă deschiderea scorului.
Start de partidă! 11.233 de suporteri sunt prezenți în tribunele Arenei Naționale pentru partida dintre naționalele din stânga și dreapta Prutului.
Echipele de start la România - Moldova:
ROMÂNIA (4-3-3): I. Radu – 4. Manea, 3. M. Popescu, 24. Eissat, 15. Opruț – 23. Dragomir, 14. Screciu, 10. Hagi (cpt.) – 21. Moruțan, 17. L. Munteanu, 26. Baiaram
Rezerve: 12. Târnovanu, 16. Sava – 2. Ciubotaru, 5. Ghiță, 6. M. Marin, 7. Dobre, 8. Chipciu, 9. Bîrligea, 11. Miculescu, 13. Mihăilă, 18. R. Marin, 19. F. Tănase, 20. Man, 22. Cîrjan, 25. Racovițan
Selecționer: Mircea Lucescu
MOLDOVA (5-1-3-1): Avram - Forov, Baboglo, Cărciun, Dumbrăvanu, Reabciuk - Rață - Peciun, Postolachi, Bors - Damașcan
Rezerve: Celeadnic, Cojuhar, Ștefan, Iovu, Ghheranimencov, Moțpan, Boiciuc, Bodișteanu, Lupan, Bogaciuc, Plptică, Botnari
Selecționer: Lilian Popescu
Arbitru: Ishmael Barbara (Malta)
Asistenți: Duncan Sultana și Luke Portelli (Malta)
Rezervă: Florin Chivulete (România)
UPDATE ora 20:35 » Primele imagini cu Lisav Eissat pe stadion, în echipamentul naționalei
UPDATE ora 20:05 » Mircea Lucescu, înainte de meci: „Să ne dăm seama ce rezerve avem la echipa națională”
Cu aproximativ 60 de minute înainte de start, selecționerul Mircea Lucescu și-a prezentat ideile dinaintea partidei. A fost un avertisment pentru jucătorii care vor primi minute astăzi: „Să vedem cine merită să fie chemat la națională”.
„Aștept să demonstreze că valoarea arătată în campionatul intern se poate ridica la standardele echipei naționale. Mă aștept să facă un meci bun și să rămână în vizorul selecționerului.
Sunt jucători tineri, ambițioși, câțiva debutează. Nu mă aștept ca un meci să decidă valoarea jucătorilor. E un meci care ne ajută să ne dăm seama ce produce campionatul intern. Vreau să văd cât mai mulți jucători.
Nu e un meci de pregătire al celui de duminică, ci pentru a ne da seama ce rezerve avem la echipa națională.
Sper ca băieții să arate că merită să fie chemați la națională. Cu cât aducem mai mulți din campionatul intern la națională, cu atât ce vor produce ei îi va ajuta pe ceilalți jucători din Liga 1.
Vom juca cu o echipă motivată, care vine după un rezultat negativ. Vor încerca să dea o altă imagine fotbalului”, a transmis Lucescu la PrimaTV.
UPDATE ora 19:50 » Zdob și Zdub a urcat pe scena de la Arena Națională
La aproximativ 20 de minute după Guess Who, pe scena improvizată din fața Arenei Naționale au intrat cei de la Zdob și Zdub, celebra formație de folk punk din Republica Moldova.
„Bună seara, București! Aici Chișinău” a fost mesajul lui Roman Iagupov, solistul formației.
UPDATE ora 19:25 » Cele două echipe au ajuns la stadion
Cu mai puțin de două ore până la start, autocarele cu cele două echipe au ajuns la stadion. Jucătorii României au părut concentrați, conectați la importanța acestor zile.
După ieșirea la familiarizarea cu gazonul, atmosfera a fost amicală între fotbaliști. Bodișteanu, legitimat la Botoșani, s-a întreținut cu Baiaram, Miculescu și Răzvan Sava.
UPDATE ora 19:20 » Guess Who și-a promovat noua piesă
Artistul promovat piesa în colaborare cu Satoshi, artist din Cahul, Republica Moldova: „Hai să recunoaștem”. Aceasta abordează mai multe teme sociale: conflictele din Gaza, Ucraina „Ce contează după alegeri nu contează/ Vine iar războiul, Ucraina, Gaza”, sunt unele dintre versurile piesei.
UPDATE ora 19:05 » A început concertul din fața Arenei Naționale
Guess Who a urcat pe scenă la ora 19:05, începându-și concertul cu hit-ul ,,Locul potrivit". În jur de 100 de oameni, cu precădere copii, s-au strâns în fața scenei.
Atrași de sunet, mai mulți oameni au venit la concertul din fața Arenei Naționale, în jur de 300. Aceștia cântă refrenul piesei ,,Onoare", la îndemnul veteranului artist.
UPDATE ora 19:00 » Suporterii, separați de jucători cu garduri
La fel ca la România - Canada, în jurul Arenei Naționale au fost montate garduri, pentru ca jucătorii să nu ia contact direct cu fanii după meci, când se vor urca în autocar. Suporterii îi vor putea vedea, însă nu vor putea să ia autografe.
UPDATE ora 18:50 » Răzvan Burleanu a ajuns la stadion
Cu mai bine de două ore înainte de amicalul cu Moldova, Răzvan Burleanu, președintele FRF, a ajuns la stadion.
UPDATE ora 18:40 » Doar 12.000 de oameni așteptați în tribune
Cu două ore și jumătate înaintea meciului, Alexandru Cândea, șeful departamentului evenimente din cadrul FRF, a contrazis estimările inițiale de asistență, dezvăluind că au fost vândute doar 12.000 de bilete pentru acest amical.
UPDATE ora 18:00 » Primii spectatori au ajuns la Arena Națională
Cu trei ore înainte de primul fluier al partidei amicale de pe Arena Națională, primii fani au început deja să populeze împrejurimile celui mai mare stadion al țării. Doar puțin peste 10.000 de oameni sunt așteptați la amicalul de astăzi, care are loc cu trei zile înaintea disputei cu Austria.
Accesul în incinta arenei se face de la ora 18:00, însă cei mai mulți dintre suporteri optează pentru activitățile planificate de FRF în afara Arenei.
De la ora 19:00, Zdob & Zdub și Guess Who vor concerta pe o scenă amenajată în exteriorul stadionului, eveniment pus la cale în colaborare de Federația Română de Fotbal și Federația Moldovenească de Fotbal.
Totodată, suporterii naționalei pot participa la diverse jocuri organizate de sponsorii ,,tricolorilor". La această oră, cei mai mulți suporteri sunt atrași de mirosul de grătar, îndreptându-se către standurile unde se vând mici.
Partida despre care selecționerul spunea că mai degrabă „încurcă” planurile „tricolorilor” devine, totuși, o ocazie bună de a testa jucători mai puțin obișnuiți cu atmosfera primei reprezentative. Mai mulți dintre aceștia sunt anunțați titulari în duelul de astăzi. Duminică, de la ora 21:45, România primește vizita Austriei pe Arena Națională, într-un meci în care singura opțiune pentru elevii lui „Il Luce” este victoria, altfel, visul calificării se stinge.
De cealaltă parte, vecinii noștri de peste Prut vin după o umilință istorică, 1-11 cu Norvegia, dar și cu un nou selecționer pe bancă: Lilian Popescu, aflat la debut în locul lui Serghei Cleșceno.
UPDATE ora 10:45 » Andrei Rațiu și Andrei Burcă nu sunt pe foaie
Federația Română de Fotbal a anunțat în această dimineață numerele cu care „tricolorii” vor evolua la jocul contra Republicii Moldova. Pe listă se regăsesc 26 de jucători, absenții fiind fundașii Andrei Rațiu și Andrei Burcă.

VIDEO. Mircea Lucescu: „Va fi foarte greu, vă spun! I-am văzut cu Italia”
Meciul cu Moldova va fi foarte greu, vă spun eu. I-am văzut jucând cu Italia, puteau câștiga acolo. Am văzut meciul cu Israelul, contra unor jucători de valoare individuală superioară, și au reușit să marcheze.
Nu putem pleca de la ideea că intrăm pe teren și câștigăm meciul. Mai ales că mâine vom juca cu o echipă... Niciun jucător nu a jucat până acum cu celălalt, niciodată! Și în două zile trebuie să facem lucrul ăsta, să-i aducem să gândească în aceeași direcție, să vorbească aceeași limbă, să se susțină, să-și pună în valoare calitățile.
Noi neglijăm un lucru. Vorbim despre echipa care a fost, grupul care a fost. 16 jucători din acel lot nu au mai jucat. Opt au accidentări pe perioade lungi, alți 6 cu accidentări repetate, alții au jucat mai puțin din alte motive: Răzvan Marin, Man... În perioade în care aveam nevoie de ei ca de aer.
Sunt alți 7-8 inși care au schimbat echipele și au avut nevoie de 2-3 luni ca să revină. Jucători cu absențe de lungă durată: Drăgușin, Moruțan, Racovițan, Olaru, Mihăilă, Screciu, Florinel Coman, Cicâldău. Au mai fost Bîrligea, Denis Drăguș, Ianis, Bancu, Adrian Șut. Fără echipă alți 5-6: Pușcaș, Niță, Rus. Acum începem să facem o reconsiderare a prezenței la echipa națională, încercăm să construim o echipă pentru viitor.
- Mircea Lucescu, selecționer România, înainte de partida cu Moldova
Să nu arăt ca Ștefan cel Mare, am avut două zile de pregătiri. E important să fim pregătiți psihologic, am discutat cu băieții niște principii. Am jucători care sunt mândri de ei calitativ. Sperăm să schimbăm lucrurile în bine. Dacă vom fi disciplinați și vom avea inițiativă, vor veni și rezultatele, iar spectatorii se vor întoarce lângă echipă.
- Lilian Popescu, selecționer Moldova
VIDEO. Imagini de la antrenamentul „tricolorilor”, dinaintea partidei cu Moldova
Va fi a șasea partidă istorică dintre cele două selecționate, prima având loc pe 1 iunie 1996. Precedentele cinci, toate în partide de pregătire, au avut același deznodământ: victoria României, ultima dată cu 5-0 în toamna lui 2022, moment în care Edi Iordănescu era selecționer.
Mâine, de la 21:45, în grupa României vor avea loc două partide: Austria - San Marino și Cipru - Bosnia. Clasamentul în Grupa H este următorul: