FOTBAL  »  NATIONALA  »  ARMENIA - ROMÂNIA, SÂMBĂTĂ, 19:00, TVR1, GSP.RO

Lobonț ia atitudine înaintea dublei cu Armenia și Kazahstan: ”Când ne vom sătura să distrugem naționala?!”

În vară, Lobonț, 38 de ani, și-a prelungit acordul cu Roma pe încă un sezon
În vară, Lobonț, 38 de ani, și-a prelungit acordul cu Roma pe încă un sezon

Articol de - Publicat miercuri, 05 octombrie 2016 00:00

Din Italia, Lobonț invită ca, înaintea dublei cu Armenia și Kazahstan, ”tricolorii” să fie susținuți și să înceteze orice atacuri la adresa reprezentativei.

Bogdan Lobonț n-a mai venit de 3 ani la națională, a ieșit din circuit după barajul de Mondiale ratat cu Grecia în noiembrie 2013, dar, de la Roma, stă în continuare cu ochii pe "tricolori".

E contrariat că în jurul României se întreține o atmosferă negativă: "Parcă avem o artă specială de a distruge motivația jucătorilor după fiecare eșec. Cum a făcut echipa un pas greșit, imediat se dă tuturor la cap. Asta nu e bine în special pentru fotbaliștii nou sosiți la lot, care ar trebui să fie înconjurați cu o altfel de mentalitate. E nefiresc să vezi că se așteaptă fiecare eroare ca să fie declanșate atacuri din toate pozițiile la adresa reprezentativei".

Și continuă în același stil: "Aștept cu nerăbdare ziua în care ne vom putea detașa de tradiția discursurilor distrugătoare îndreptate împotriva naționalei. Sigur, România a ieșit cam șifonată de la Euro, de exemplu, dar ce ne costă ca, în loc să tot amintim de parcursul din Franța, să ne îndreptăm privirea către noul proiect al lui Daum? Echipa asta are nevoie de sprijin, nu să tot fie luată la țintă!".

"Jos pălăria pentru Stanciu!"

Crede că dubla cu Armenia și Kazahstan va aduce 6 puncte pentru România: "Mi se pare că va fi mai dificil la Astana, unde vom juca pe un teren sintetic, iar mingea circulă mai rapid. Nu va trebui să-i luăm de sus pe adversari și sunt convins că Stanciu va reuși niște partide speciale la Erevan și la Astana".

Explică admirația pentru fostul stelist: "Nu-l cunosc personal, l-am urmărit la câteva meciuri, am văzut niște interviuri și mi-a lăsat impresia unui băiat deosebit. Pentru mine a fost un semn de curaj extraordinar să-și asume executarea penalty-ului cu Muntenegru în ultimele secunde.

Jos pălăria pentru el! Eu mai degrabă scot în față această atitudine a lui decât faptul că a ratat lovitura de la 11 metri. E un semn că băiatul are sânge și cred că a făcut o alegere potrivită să meargă la Anderlecht la vârsta lui. Are doar 23 de ani, poate crește rapid, fiindcă se simte că duce în «desagă» un potențial mai mare".

85de selecții a strâns Lobonț la echipa națională: e pe locul 9 în topul prezențelor all-time în tricoul României

Citește și:
Clubul din Superligă „a rupt” în Deadline Day » La miezul nopții a bătut palma cu Real Madrid!
Superliga
Clubul din Superligă „a rupt” în Deadline Day » La miezul nopții a bătut palma cu Real Madrid!
Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani
Nationala
Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani
S-a convins după Universitatea Craiova - U Cluj: „Favorită la titlu!”
Superliga
S-a convins după Universitatea Craiova - U Cluj: „Favorită la titlu!”
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (1)
963242023697129
Eugen Eugenescu  •  05 Octombrie 2016, 11:08

Ce filozof a ajuns romanul stabilit la Roma ! Bravos,Lobont ! Avem a ne adapa din putul gandirii tale,dar rog sa ne precizezi : cine "demoleaza" Nationala ? Presa ? Romanii,in general ? Daca toti acestia cartesc impotriva Nationalei...e grav ! Or fi toti loviti cu leuca ? Or avea defecte de vedere ? De unde atata rautate ? Nihilism ?? Nu cumva din frustrare,din deziluzie ? De chestiile astea cine o fi vinovat ? Astepam cu interes raspusuri din gandirea ta adanca...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează