FOTBAL  »  NATIONALA  »  INTERVIU

EXCLUSIV Marcel Răducanu, tranșant în privința selecționerului » De ce îi exclude pe Edi Iordănescu și pe Gică Hagi: „Dai apă la moară cârcotașilor”

Marcel Răducanu / FOTO: Imago
Marcel Răducanu / FOTO: Imago

Articol de - Publicat joi, 09 octombrie 2025 09:34 / Actualizat joi, 09 octombrie 2025 09:41

Fostul mare jucător al Stelei și al Borussiei Dortmund, Marcel Răducanu (70 de ani), vorbește despre starea fotbalului românesc înaintea „șocului” cu Austria, de duminică.

Marcel Răducanu e atent la tot ce mișcă în fotbal românesc. A analizat situația echipei naționale și posibilele nume care i-ar putea succeda lui Mircea Lucescu.

Marcel Răducanu: „Cum își permite un no name să-l înjure pe Mircea Lucescu?!”

- Ce mai face Marcel Răducanu?
- Marcel Răducanu face infiltrații, la doctorul Irimia, ca să-l mai lase durerile de articulații. După o carieră în fotbal, te alegi și cu așa ceva, fac parte din viața de după. Le fac acum pentru că urmează să vin în țară, la Timișoara. Mă așteaptă acolo 22 de copii.

- Urmăriți ce se întâmplă pe la noi?
- La televizor mai puțin, dar citesc presa, sunt la curent cam cu tot ce se întâmplă și cu ce se discută și se discută cam mult, mai mult decât ar trebui. Sunt unii care n-au jucat niciodată fotbal, dar cu toate astea își dau cu părerea și sunt foarte mediatizati, din păcate.

- Cine v-a supărat?
- Nu-mi cereți nume, că nu e nevoie. L-am auzit pe unul (n.r. Marian Iancu), îl înjura pe Mircea Lucescu. Chiar așa, aici am ajuns?! Lucescu a făcut atâtea pentru fotbalul românesc și acum ajunge să fie ponegrit de un no name?!

„Sunt prea mulți antrenori la Steaua”

- S-au scurs 12 etape din Liga 1, FCSB și Universitatea Craiova au jucat deja în Europa League, respectiv Conference League. Ce v-a surprins cel mai mult până acum, de la startul sezonului?
- Steaua! (n.r. - FCSB). La ce lot are, ar trebui să fluiere prin campionat. Dar văd că, după două titluri, s-a cam dus în cap. Probabil că antrenorul este în criză de idei...

- Care antrenor?
- Bună întrebare! Acolo-s mulți. Unii antrenează, altul face echipa și iese pe televiziuni sau pe net și o comunică de parcă victoria ar fi de la sine înțeleasă. Iar când lauzi un jucător, pentru ca, după meciul următor, să-l faci de cacao, copilul ăla ce să mai înțeleagă? Numai la noi se poate întâmpla. În Germania n-ai să vezi niciodată așa ceva!

- Vreo surpriză plăcută?
- Poate Craiova. După plecarea lui Alex Mitriță, parcă nu te-ai fi așteptat să joace atât de bine și să ajungă și-n grupa din Conference League. Probabil că tocmai transferul lui i-a deblocat pe alții, colectivul a revenit în prim-plan. Totuși, nu prea pare să fie de ajuns pentru Europa.

„Cu Austria ne trebuie o zi de grație. Și șansă!”

- Se apropie meciurile naționalei. Moldova, joi (n.r. - azi), Austria, duminică. Cum le vedeți?
- E bine că au pus amicalul ăsta înainte. Lucescu mai poate face ulterior niște corecturi, pentru Austria. E foarte important să punctăm cu austriecii, dacă vrem să ajungem la baraj. Ar fi important și pentru moralul jucătorilor să ieșim bine din duelul ăsta, în perspectiva partidelor care urmează.

- Pe austrieci îi tot vezi, mulți joacă în Bundesliga. Ce șanse le dai alor noștri?
- Ne trebuie o zi de grație. Și șansă! Mulți dintre ai lor joacă în campionate puternice și la națională sunt de mult timp împreună. E o trupă omogenă, cu un mijloc solid, iar pe bancă au un profesor în fotbal. Ralf Rangnick ăsta e un antrenor al naibii de bun. În Bundesliga doar în haosul de la Schalke n-a reușit să facă cine știe ce.

„Altfel dă apă la moară cârcotașilor”

- Se vorbește despre o posibilă revenire a lui Edi Iordănescu pe banca naționalei, dacă va fi dat afară de la Legia Varșovia. Ar fi o mutare bună?
- Eu zic că Edi stă bine la Legia și la fel Mircea Lucescu la echipa națională. Mi-aș dori să rămână fiecare acolo unde se află acum.

- Gică Hagi? Lucescu a spus că s-ar da deoparte dacă Hagi ar vrea să preia naționala.
- Eu nu-l văd pe Gică Hagi la echipa reprezentativă atâta vreme cât e și Ianis acolo. Dacă-l chemi când nu joacă sau când nu joacă bine, dai apă la moară cârcotașilor. Nu cred că vrea așa ceva.

Citește și:
Fotbalistul de națională a fost prins în flagrant cu amanta » Iubita a publicat TOT: „Sunt distrusă! Știți ce e cel mai ironic?”
Campionate
Fotbalistul de națională a fost prins în flagrant cu amanta » Iubita a publicat TOT: „Sunt distrusă! Știți ce e cel mai ironic?”
Primul antrenor aflat pe lista lui Rotaru la Craiova, după debarcarea lui Rădoi » A pregătit Portugalia U21 în ultimii 15 ani
Superliga
Primul antrenor aflat pe lista lui Rotaru la Craiova, după debarcarea lui Rădoi » A pregătit Portugalia U21 în ultimii 15 ani
Gigantul din Spania s-a vândut! Specialiștii au dezvăluit: 2 miliarde de euro
Campionate
Gigantul din Spania s-a vândut! Specialiștii au dezvăluit: 2 miliarde de euro
Cum a plecat Daniel Bîrligea de la Sibiu, după amenințările lui Becali » A părăsit stadionul împreună cu cel cu care s-a certat!
Superliga
Cum a plecat Daniel Bîrligea de la Sibiu, după amenințările lui Becali » A părăsit stadionul împreună cu cel cu care s-a certat!
Un nou fenomen lovește pensionarii din România: rudele le fură bani direct din aplicațiile bancare
Profit.ro
Un nou fenomen lovește pensionarii din România: rudele le fură bani direct din aplicațiile bancare
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cum a plecat Daniel Bîrligea de la Sibiu, după amenințările lui Becali » A părăsit stadionul împreună cu cel cu care s-a certat!

Un fost golgeter al Rapidului crede că ”sezonul ăsta chiar cred că sunt principalii favoriți la titlu. Iar Gâlcă e atuul lor cel mai puternic”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează