FOTBAL  »  NATIONALA  »  REPLICĂ

Mircea Sandu, atacat de un antrenor român: "N-am ajuns la naţională fiindcă nu sînt prieten cu el"

Articol de GSP - Publicat joi, 25 aprilie 2013 00:00 / Actualizat joi, 25 aprilie 2013 10:36

Mircea Sandu e acuzat că a ofertat antrenorii pentru echipa naţională în funcţie de simpatii. Preşedintele FRF a explicat într-o conferinţă de presă că l-a adus pe Piţurcă după ce a fost refuzat de Dan Petrescu, Olăroiu, Hagi şi Boloni, dar Ioan Andone îl contrează pe Sandu.

“Ca antrenor, am trei titluri în România, hai, două şi jumătate, dar n-am fost printre cei agreaţi să preia naţionala! De ce? Fiindcă n-am fost prieten cu Mircea Sandu! Însă n-am suferit! Nu am acest orgoliu, să fiu selecţioner. Visul meu a fost altul şi mi l-am împlinit singur, să joc în Liga Campionilor!

Şi m-am calificat cu 4 victorii la rînd, nu am depins de rezultatele făcute de alţii. Am avut 5 victorii la rînd în Ligă, iar CFR are 34.000.000 de euro făcute de pe urma mea. Iar dacă intram cu 1-0 la pauză cu Manchester, nu pierdeam niciodată acel joc!”, a spus Andone, conform Libertatea.

 

Citește și:
A intrat în direct și a anunțat plecarea „Bestiei” de la Craiova, imediat după remiza cu Getafe
Conference League
A intrat în direct și a anunțat plecarea „Bestiei” de la Craiova, imediat după remiza cu Getafe
„Scoală-te, Adolf, aprinde cuptoarele!”» Scene îngrozitoare în Conference League, s-au făcut de râsul Europei!
Conference League
„Scoală-te, Adolf, aprinde cuptoarele!”» Scene îngrozitoare în Conference League, s-au făcut de râsul Europei!
Mihai Stoica, accident în București: „Sunt bine. Mașina e daună totală. E o intersecție ciudată acolo”
Superliga
Mihai Stoica, accident în București: „Sunt bine. Mașina e daună totală. E o intersecție ciudată acolo”
Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”
Stiri extrasport
Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (6)
kdk.19
kdk.19  •  27 Aprilie 2013, 23:37
Postat de kily pe 25 Aprilie 2013, 13:26

daca si andone este antrenor de nationala... mai bine cu barbugiul!

kily mai baga un joint..!, ca ala din avatar..

suiac
suiac  •  25 Aprilie 2013, 17:33

Are dreptate Andone ! Ar putea sa antreneze nationala de fotbal a Romaniei, fara nicio problema ! Dar, daca nu faci parte din sistemul lui " Nasu " Sandu si "Corleone "Dragomir, nu poti patrunde acolo...Poate dupa ce scapam de astia, dar nu cred ca prea curand...

kily
kily  •  25 Aprilie 2013, 13:26

daca si andone este antrenor de nationala... mai bine cu barbugiul!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează