FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - ISRAEL 0-2

Mititelu: "Am jucat senzaţional cu Israel! Costea n-are ce căuta în lot!"

Articol de GSP - Publicat joi, 04 martie 2010 00:00

Patronul Univeristăţii Craiova, Adrian Mititelu, a comentat ironic la Contraatac pe GSP TV înfrîngerea înregistrată de România în amicalul cu Israel şi ironizează prestaţia reprezentativei în jocul de la Timişoara.

"Mi-am propus să nu mai vorbesc despre echipa naţională. I-am promis chiar lui Răzvan Lucescu să nu mai spun nimic despre reprezentativă, nu că mă tem, însă nu mai vreau să creez dispute.

Aşa a văzut el lucrurile pentru meciul cu Israel, e un început de drum şi la finalul campaniei vom putea discuta concret. Lupescu are responsabilitatea proiectului naţionalei, cred că toată lumea îşi doreşte să-i iasă.

Să nu criticăm pe nimeni, să-i aplaudăm! Să se meargă cu el în braţe pînă vor lua foc! Am jucat foarte bine aseară, sînt sigur că ne calificăm. Nu are ce căuta Costea în lot, nu aţi văzut ce jucători erau acolo? Unde să mai intre şi Costea? Să le dăm credit celor care sînt acum în funcţiile de decizie, avem cel mai tînăr selecţioner din Europa, un manager excepţional în Lupescu, ce să mai vrem?", a spus Mititelu la GSP TV.

Citește și:
Farul - Dinamo 1-0 » Gazdele deschid scorul în minutul 25
Superliga
Farul - Dinamo 1-0 » Gazdele deschid scorul în minutul 25
„Gata, s-a rezolvat!” » Anunțul lui Gigi Becali, la două zile de când amenința că merge în Parlament
Superliga
„Gata, s-a rezolvat!” » Anunțul lui Gigi Becali, la două zile de când amenința că merge în Parlament
Ce-a fost și ce-a ajuns » Trist ce a pățit Ciprian Deac în UTA - CFR Cluj, după ce Pancu l-a rechemat în lot
Superliga
Ce-a fost și ce-a ajuns » Trist ce a pățit Ciprian Deac în UTA - CFR Cluj, după ce Pancu l-a rechemat în lot
Juri Cisotti își asigură viitorul » A semnat la o cafea: „El și soția au ales”
Superliga
Juri Cisotti își asigură viitorul » A semnat la o cafea: „El și soția au ales”
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (21)
 •  05 Martie 2010, 22:49

costea?....gluma buna....costea la nationala?....saracu` e antitalent complet....sa nu mai vorbim k fracsu e de 10 ori mai bun ca el....dar oricum nu au ce cauta la nationala...e clar...fara mutu, chivu si rat suntem nuli....degeaba se incearca sa se uite de mutu.....nu e chiar asa..mutu ne`a salvat de multe ori....si ne va mai salva mult de acum incolo....trebuia bagat an. cristea mai repede....si cu m.niculae....asta e...FORTZA DINAMO!! :X:X:X

maxima.80
maxima.80  •  05 Martie 2010, 22:31
Postat de pe 04 Martie 2010, 23:30

ce conteaza k o ratat un penalti..? cate echipe or batut gazul..? ce o facut vasluiul cu gazu..? 0-0 echipa numa de straini..

amice nu prea pricepi fenomenul, trebuie talent nu necalificati care merg doar la hairap

 •  05 Martie 2010, 14:55
Postat de pe 04 Martie 2010, 20:40

Mititelule,iar incepi cu Costea tau????Ba,el nu e in stare sa dea gol lui Gaz Metan,mai vrei sa il ia cineva la nationala...Chiar sunteti penibili toti cei care va luati de Razvan...Lasatil pe Razvan sa isi faca treaba,nu o faceti pe desteptii..

Varzan Muchesco e un corupt care promoveaza fini si pretini. JOS NEPOTISMUL de la nationala! Oricum Varzan are asigurata prezenta la Euro: si-a facut rezervare la loja, gratis, cu bilet de la federatie in actiunea celebra "prietenii nationalei"..

Vezi toate comentariile (21)
Comentează