FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA UNDER 17

Plecăm cu speranţe mari: "Vom juca la victorie fiecare joc, vrem la Mondiale!"

Articol de GSP - Publicat sambata, 30 aprilie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 30 aprilie 2011 21:31

Antrenorul echipei naţionale de fotbal a României Under 17, Adrian Văsîi a declarat înaintea plecării spre Serbia, pentru turneul final al Campionatului European, că este sigur că elevii săi vor face o figură frumoasă, obiectivul fiind calificarea la CM din Mexic

 

"Cunoaştem bine toţi cei trei adversari, Cehia, Olanda şi Germania. Cu nemţii am jucat în februarie, cu cehii am jucat anul trecut, iar pe olandezi îi cunoaştem foarte bine, chiar dacă nu am jucat cu ei. Cu siguranţă sunt echipe mai valoroase decât cele pe cale le-am întâlnit până acum, e un alt nivel. Atuurile noastre sunt omogenitatea echipei şi forţa grupului, iar acestea sunt cele mai importante, dat fiind faptul că vorbim de o echipă naţională. Vom aborda fiecare joc cu ideea de a-l câştiga. Dacă rezultatele vor fi cele scontate, vom vedea. Obiectivul nostru este calificarea la Mondialul din Mexic", a spus Adrian Văsîi.

Antrenorul juniorilor români a analizat în detaliu jocul primului adversar şi este încrezător în posibilităţile echipei sale. "Cehii excelează la forţă şi viteză, au o echipă bine organizată, joacă ofensiv. Au eliminat Italia şi Scoţia, două echipe foarte bune. Au şi câteva individualităţi importante, şcoala cehă este una foarte bună, sunt în elita fotbalului european. Avem un lot bun, sunt sigur că jucătorii sunt motivaţi de participarea la acest turneu final şi sper să aibă o evoluţie cât mai bună. Eu ştiu că sunt pregătiţi, au experienţa jocurilor tari, au jucat cu echipe puternice şi am demonstrat că şi noi suntem o echipă puternică", a mai spus Văsîi.

Mediafax

 

Citește și:
Matematicianul care a prezis ultimele trei campioane mondiale a dat verdictul pentru 2026 » Surpriză mare!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Matematicianul care a prezis ultimele trei campioane mondiale a dat verdictul pentru 2026 » Surpriză mare!
Dorinel Munteanu pleacă de la Hermannstadt și va prelua altă echipă de Liga 2
Liga 2
Dorinel Munteanu pleacă de la Hermannstadt și va prelua altă echipă de Liga 2
9 milioane de euro datorii! Clubul din Superliga a cerut OFICIAL intrarea în insolvență: „Lucrurile nu sună bine”
Superliga
9 milioane de euro datorii! Clubul din Superliga a cerut OFICIAL intrarea în insolvență: „Lucrurile nu sună bine”
Mihnea Motoc a fost propus la MApN » Ce spunea în urmă cu 10 ani: „Am fost pe aceeaşi lungime de undă. Şi noi, şi cei de la clubul Steaua, prin vocea lui Gigi Becali!”
Superliga
Mihnea Motoc a fost propus la MApN » Ce spunea în urmă cu 10 ani: „Am fost pe aceeaşi lungime de undă. Şi noi, şi cei de la clubul Steaua, prin vocea lui Gigi Becali!”
EXCLUSIV Clădire celebră din București transformată în apartamente
Profit.ro
EXCLUSIV Clădire celebră din București transformată în apartamente
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

9 milioane de euro datorii! Clubul din Superliga a cerut OFICIAL intrarea în insolvență: „Lucrurile nu sună bine”

Matematicianul care a prezis ultimele trei campioane mondiale a dat verdictul pentru 2026 » Surpriză mare!


Comentarii (1)
ngabi_1999
ngabi_1999  •  03 Mai 2011, 10:46

televizat pe EuroSport

Vezi toate comentariile (1)
Comentează