Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat miercuri, 20 noiembrie 2024 15:54 / Actualizat miercuri, 20 noiembrie 2024 18:27
A venit verdictul de la UEFA! România a câștigat la „masa verde”, scor 3-0, meciul cu Kosovo, disputat pe 15 noiembrie și abandonat de oaspeți în prelungirile partidei. Decizia poate fi atacată și la TAS de kosovari.
„Ziua Z” a avut loc miercuri, 20 noiembrie, iar Comisia de Apel a UEFA a dat verdictul chiar pe parcursul acestei zile, chiar dacă era de așteptat ca acesta să vină joi. România a câștigat cu scorul de 3-0 la „masa verde”, conform sportal.rs.
Decizia care a venit direct la Comisia de Apel UEFA a fost postată la câteva minute distanță și pe site-ul oficial al forului european.
România a câștigat meciul cu Kosovo la „masa verde”, dar va fi amendată
Totuși, România nu scapă de sancțiuni. Echipa lui Mircea Lucescu va juca un meci fără spectatori, în Liga Națiunilor. De asemenea, Federația va fi nevoită să achite nu mai puțin 7 amenzi, în valoare totală de 128.000 de euro.
- 50.000 de euro, plus un meci cu porțile închise în Liga Națiunilor, pentru comportamentul rasist sau discriminatoriu al suporterilor.
- 30.000 de euro pentru transmiterea de mesaje politice provocatoare nepotrivite pentru un eveniment sportiv.
- 9.000 de euro pentru aruncarea cu obiecte.
- 4.500 de euro pentru aprinderea artificiilor.
- 8.000 de euro pentru utilizarea laserului
- 12.500 de euro pentru provocarea unei tulburări în timpul imnurilor naționale.
- 14.000 de euro pentru blocarea căilor publice.
„Se declară meciul din Liga Națiunilor dintre România și Kosovo dintre România și Kosovo, disputat pe 15 noiembrie 2024, ca fiind pierdut de către Federația de Fotbal din Kosovo, pentru că partidă nu a fost jucată în totalitate”, se arată în decizia UEFA.
Kosovarii pot ataca decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).
De asemenea, Federația de Fotbal din Kosovo a primit o amendă de 6.000 de euro pentru conduita necorespunzătoare a echipei sale.
În urma acestui verdict, România acumulează 18 puncte în grupa C2 a Ligii Națiunilor și este sigură că va face parte din urna a doua la tragerea la sorți pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2026. Tragerea va avea loc pe 13 decembrie.
Ce spune Mircea Lucescu pentru GSP, care l-a anunțat în premieră de decizie
Știrea oferită de către Gazeta Sporturilor, cu decizia UEFA de la România - Kosovo, a fost comentată de către selecționerul Mircea Lucescu. De fapt, Il Luce a aflat de la reporterul GSP despre hotărârea de la Nyon.
„3-0? România? E-n regulă! E normal. Au rămas și cu rușinea (kosovarii). Alegerea lor. Au încercat...”, a fost prima reacție a lui Lucescu, oferită în exclusivitate pentru GSP.ro. Informat și despre amenzi, Il Luce a fost uluit: „(râde) Noi, amendă? Atât de mare? Pentru ce?! Asta e culmea”.
Ce s-a întâmplat în meciul dintre România și Kosovo
În prelungirile partidei care a avut loc pe Arena Națională pe 15 noiembrie, Amir Rrahmani, căpitanul kosovar, a acuzat un comportament xenofobic din partea ultrașilor români, după care și-a îndemnat colegii să iasă de pe teren. În acel moment, din Peluza Sud a stadionului se auzea „Serbia, Serbia”.
Kosovarii s-au conformat la îndemnul căpitanului, iar după aproximativ o oră, timp în care oaspeții au fost rugați să termine meciul pe teren, s-a luat decizia ca meciul să fie abandonat.
Clasamentul final al grupei României din Liga Națiunilor:
1. România - 18 puncte
2. Kosovo - 12 puncte
3. Cipru - 6 puncte
4. Lituania - 0 puncte
Cum arată urnele pentru preliminariile CM din 2026:
- Urna 1: Franța, Spania, Anglia, Portugalia, Olanda, Belgia, Italia, Germania, Croația, Elveția, Danemarca, Austria
- Urna 2: Ucraina, Turcia, Suedia, Țara Galilor, Polonia, Ungaria, Serbia, Grecia, România, Slovacia, Norvegia, Cehia
- Urna 3: Scoția, Slovenia, Irlanda, Albania, Finlanda, Georgia, Macedonia de Nord, Islanda, Irlanda de Nord, Bosnia, Muntenegru, Israel
- Urna 4: Bulgaria, Luxemburg, Belarus, Armenia, Kosovo, Kazahstan, Azerbaidjan, Estonia, Cipru, Letonia, Insulele Feroe, Lituania
- Urna 5: Moldova, Malta, Andorra, Gibraltar, Liechtenstein, San Marino