FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - GRECIA

EXCLUSIV Marcel Răducanu l-a caracterizat pe Edward Iordănescu și i-a dat un sfat: „Mai întâi vreau să clarific un lucru”

Marcel Răducanu
Marcel Răducanu

Articol de - Publicat vineri, 25 martie 2022 16:52 / Actualizat vineri, 25 martie 2022 17:23

Marcel Răducanu (67 de ani), fost internațional, a vorbit despre debutul lui Edi Iordănescu pe banca echipei naționale, într-un amical „sold-out” cu Grecia pe noul stadion Steaua.

Marcel Răducanu îl sfătuiește pe Iordănescu jr să plece urechea doar la sfaturile tatălui său: „Trebuie lăsat în pace, să-și facă treaba. E un tip inteligent, comunică bine cu jucătorii și mă aștept să schimbe fața echipei”.

Basarab Panduru a semnat și de luni se apucă de treabă, după „divorțul” de Craiova
MEDIA
Basarab Panduru a semnat și de luni se apucă de treabă, după „divorțul” de Craiova

Marcel Răducanu pregătește lansarea cărții sale biografice

Începând cu 16 aprilie, timp de 4 zile, Marcel Răducanu se va afla la București. Vine ca să pregătească lansarea cărții sale biografice, un demers pe care fostul internațional român îl plănuia demult, dar pe care l-a tot amânat, din cauza pandemiei.

- E vorba de o variantă îmbunătățită a celei vechi, rămasă nepublicată?
- La aceea am renunțat. Asta e nouă, scrisă împreună cu avocatul George Coca. Sigur, evenimentele din viața mea au rămas aceleași, dar unele sunt relatate un pic altfel, ca să nu apară probleme de natură juridică.

- Și când intenționați s-o lansați?
- Undeva prin iunie - iulie, sper. Mi-aș dori să lansez cartea în Ghencea, acolo unde am făcut primii pași în fotbalul mare, la Steaua. Dar ar putea să fie și o altă locație. Tocmai de aceea ne întâlnim, ca să stabilim detaliile.

Despre numirea lui Edi Iordănescu: „Ce opțiuni aveam? N-a ieșit nimic”

- Naționala pleacă din nou la drum. Cât de potrivit vi se pare Edward Iordănescu pentru postul de selecționer?
- Ce opțiuni aveam? După cum știm cu toții, au fost multe discuții, cu Ladislau Boloni, cu Răzvan Lucescu, s-a vorbit și de Cosmin Olăroiu, până la urmă n-a ieșit nimic. Nimeni nu s-a oferit. Toată lumea știe care-i situația fotbalului românesc.

- E un selecționer pus doar pentru că cineva trebuia să ocupe postul?
- În niciun caz! Mai întâi vreau să clarific un lucru. Eu am o relație OK cu Edi, nu pot să spun că suntem prieteni. Ne-am scris, îl simpatizez, și nu doar pentru că am fost coleg la Steaua cu tatăl lui. Eu îl percep ca pe un tip inteligent, știe să vorbească jucătorilor. A avut și rezultate la echipele de club. Cunoaște foarte bine fotbalul românesc, știe jucătorii, nivelul. Eu zic că merită șansa asta.

- Ce așteptări aveți de la el?
- Sper să vedem un joc mai plăcut, mai modern, mai combinativ. Să schimbe fața echipei. M-aș bucura să ne mai calificăm și noi la un turneu final. Au trecut niște ani și ne uită lumea. Nu e bine.

Marcel Răducanu: „Conducătorii greșesc. Cere Gigi Becali 50 de milioane pe el... Păi, ce, e Musiala, Bellingham?”

- Edi nici n-a anunțat bine lotul pentru testele cu Grecia și Israel că mulți au sărit să-i conteste selecția...
- Am citit și eu. Conducători de cluburi, jucători rămași în afara lotului, până și nevasta unuia s-a scandalizat! Eu zic că trebuie lăsat în pace, să-și facă treaba. 

Un antrenor își alcătuiește lotul nu numai în funcție de valoarea de moment a fotbaliștilor, ci și în funcție de profilul jucătorului pe care și-l dorește pe un anumit post, care se potrivește cel mai bine strategiei pe care a gândit-o. Și dacă lasă acasă pe unul sau pe altul, n-o face din răutate. Eu îl sfătuiesc să meargă pe drumul lui. E un tip plăcut, știe să comunice cu vedetele, e foarte important să-i ai de partea ta pe cei mai importanți jucători.

- Dumneavoastră cum vi se pare lotul?
- Sunt cam aceiași jucători care au fost înainte. Nou e Octavian Popescu. Și cu el au fost atâtea discuții... Becali l-a ridicat în slăvi, a pus presiune pe Edi să-l ia. E talentat, dar acolo, în Liga 1! Nu poți să ceri să fie titular de la primul meci, cum am mai auzit.

Cere Gigi Becali 50 de milioane pe el... Păi, ce, e Musiala, Bellingham? Nici pe ăia nu poți să ceri atât. Problema e că-i faci un rău, îl pui sub presiune, el chiar crede că face banii ăștia și, dacă la un moment dat nu-i iese jocul, se blochează. Trebuie să fim atenți cum îi creștem pe cei talentați! Uitați-vă la Olimpiu Moruțan, la Dennis Man! Și ei au fost lăudați de Becali, a avansat sume mari în schimbul lor. Și ce au făcut? Au ieșit "afară", dar nu prea mai joacă. N-au constanță.

Mesaj pentru Edi Iordănescu: „Chiar îl încurajez să profite de experiența lui Puiu și sigur o va face”

- E un avantaj că Edi se poate sfătui cu tatăl său?
- Sigur! Chiar îl încurajez să profite de experiența lui Puiu și sigur o va face. Ar fi o prostie să n-o facă, în fond, Iordănescu a reușit ca selecționer cele mai mari performanțe ale noastre la nivel de echipă reprezentativă.

- Avem o problemă, în poartă. Niță n-a jucat deloc în ultimele luni, iar Gică Popescu insistă pentru Aioani.

- Nici Tătărușanu nu prea juca la club și era titular la națională. Asta e cea mai mare greșeală a conducătorilor, că se bagă și comentează. Selecționerul trebuie lăsat să-și facă lotul așa cum crede el de cuviință, pentru că el răspunde, în cele din urmă.

Marcel Răducanu: "Alibec era mai gras ca mine"

- Alibec?

- Când l-am văzut ultima oară era mai gras ca mine. De-abia se mișca. Aud acum că a mai slăbit de când s-a dus în Grecia. Adevărul e că nu prea avem calitate, de la mijloc în sus. Pe cine să cheme și Edi? Ăștia sunt, mai buni n-ai de unde. Nu văd la ora actuală fotbaliști români în stare să-ți rezolve un meci, alții nu joacă la cluburi.

- Avem două amicale, cu Grecia și cu Israel, apoi, în iunie, începe Nations League. Cum vi se par Muntenegru, Bosnia și Finlanda?

- Sunt adversari cu care se pot face rezultate bune, la prima vedere. Pe de altă parte, nu mai sunt echipe slabe, ca altădată. Toți au început să practice un fotbal modern. Și-au adus antrenori străini. Orice meci se joacă, trebuie să dai totul pe teren. Băieții noștri vor, s-a văzut și în preliminariile Mondialului, dar mai mult nu pot la ora asta. Trebuie să se ridice la fiecare meci peste condiția lor, ceea ce nu e simplu.

Marcel Răducanu: „Cu Federația e liniște complet”

- Cu FRF în ce relații mai sunteți?

- Cu Federația e liniște complet. Am mai vorbit cu Geolgău, săptămâna trecută. Dar a fost o discuție, așa, amicală. Altfel, nu m-au mai căutat, nu cred că mai sunt în Comisia Tehnică. Probabil nu mai au nevoie, asta e, nu-i nicio problemă.

Despre războiul din Ucraina

- Cum v-a afectat războiul din Ucraina? Ce impact a avut în Germania?
- Crede-mă că nu știu ce să mai zic! Putin e diabolic. Ne e frică tuturor. Nemții iarăși își fac provizii, ca acum doi ani pe vremea asta, când începuse pandemia de COVID. Eu nu mă mai uit la televizor, nu mai citesc. I-am zis și soției să nu-mi mai povestească nimic. Mi se face rău când văd copii morți, oameni care n-au ce mânca, orașe distruse.

Vezi și: 

FOTO România - Grecia. Imaginea - indiciu care dezvăluie planurile lui Iordănescu » 4 fotbaliști lăsați în afara lotului

Laszlo Balint a făcut o comparație între România și Macedonia de Nord: „Ăsta e cuvântul care face diferența”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (9)
gheorghe
gheorghe  •  25 Martie 2022, 23:59

Să mă ierte Dumnezeu...dintre Dobrin(cel mai talentat și cel mai iubit jucător) și Hagi (cel mai bine plătit jucător) l as alege veșnic pe Balaci ( cel mai valoros și complet jucător român) Diferenta dintre ei este că doar Balaci ar fi putut juca în ambele perioade ăla celorlalți, peste valoarea lor In rest.. .ce tot comentăm atât: Marcel Răducanu a plecat tocmai pentru că în locul lui a jucat Balaci titular. Oricum mare valoare , contemporan și adversar cu campioni mondiali pe metru pătrat. Unii nu reușesc nici să cerșească in Germania, darămite să realizeze ce a a realizat Marcel Răducanu

394966434424757
Mihai Dinu  •  25 Martie 2022, 18:57

De ce nu a aparut cartea in prima versiune? Eu cred, ca erau relatate unele fapte, aspecte ce se intampla la Steaua si in societatea romaneasca la acea vreme (ca doar nu pleca ´de ***´) care deranjeaza -inca deranjeaza - societatea romaneasca! Traim inca in manipulari...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

badeadorian
badeadorian  •  25 Martie 2022, 18:33
Postat de ionescugeorge77 pe 25 Martie 2022, 18:23

...daca nu l am mai vazut noi din 1982 asta nu inseamna ca nu a mai jucat ...pana in 1990 ...omul a fost persecutat politic ...

Stim de faptul ca a fugit in RFG unde a avut o frumoasa cariera ... stim ca a fost marginalizat in presa comunista .... dar tot nu se poate ridica peste Gicu Dobrin sau Gheorghe Hagi !!! ( DOAR doua nume ) . P.S. i-am vazut jucand pe toti cei enumerati .... dar inca odata ...de gustibus !!! . Si o sa mai avem jucatori de nivelul lor cand o sa zboare Ghita !!!...

Vezi toate comentariile (9)
Comentează