FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - IRLANDA DE NORD 2-0

Toate calculele pentru Euro 2016 » Doar o calamitate ne mai ia calificarea!

Articol de - Publicat sambata, 15 noiembrie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 15 noiembrie 2014 01:14

În mod normal, cu dublă victorie în faţa celor din Feroe şi încă 6 puncte acasă cu Grecia şi Finlanda, nu mai avem cum rata locul 1 sau 2. Chiar şi dacă luăm doar 4 puncte pe traseul Irlanda de Nord (d) - Ungaria (d) - Grecia (a) - Finlanda (a), şansele de a prinde o poziţie calificantă sînt majore

Rezultatele de aseară din grupa noastră au conturat deja o cursă în trei pentru ocuparea primelor două locuri calificante la Euro 2016: România, Irlanda de Nord şi Ungaria. Asta pentru că eşecul incredibil suferit pe teren propriu de Grecia în faţa feroezilor îi scoate complet din calcule pe eleni, care au un singur punct după primele patru meciuri, cu trei eşecuri consecutive la Atena! Iar Finlanda va rămîne, probabil, cu rolul mic de încurcă-lume.

Cu 10 puncte la activ şi cu alte 6 potenţiale din "dubla" cu Feroe, "tricolorii" ar mai putea rata calificarea numai în cazul unui cataclism. Şi două calcule simple relevă poziţia favorizată la zi a trupei lui Iordănescu, menţionînd că scenariile normale pleacă de la următoarea linie de clasament a celor trei: România 16 p, Irlanda de Nord 12 p, Ungaria 10 p (la ultimele două s-au contabilizat încă trei puncte din viitorul lor meci cu Feroe).

Versiunea optimistă
1. În mod normal, dacă obţin încă 6 puncte la partidele de acasă, cu Grecia şi cu Finlanda, dar cu înfrîngeri în Irlanda de Nord şi Ungaria, Sînmărtean şi compania ar ajunge la 22 de puncte. Chiar dacă Irlanda de Nord ar putea tinde spre acelaşi nivel, fiindcă mai are patru partide acasă şi o deplasare în Finlanda, pentru maghiari ar fi complicat să ne mai depăşească şi să ne trimită pe locul trei. Ar trebui, în primul rînd, să bată România la Budapesta şi apoi să mai aducă măcar alte 9 puncte din patru partide complicate: acasă cu Grecia şi deplasare în Finlanda, Irlanda de Nord şi Grecia. Mai degrabă SF decît variantă posibilă!

Scenariul pesimist
2. Şi dacă am mai lua doar 4-5 puncte în patru meciuri, am fi la nivelul de 20-21 de puncte. Istoricul preliminariilor trecute, cele pentru CM 2014, arată că n-a existat nici o formaţie cu acest punctaj care să nu fi obţinut măcar locul secund în grupa de calificare. Ceea ce ar fi suficient pentru a ne asigura biletele la CE 2016. Practic, dacă am lua un punct în Irlanda de Nord sau, cu precădere, în Ungaria, şi am păstra astfel distanţa faţă de una dintre cele două rivale periculoase, ne-am putea permite apoi "aroganţa" de a cîştiga un singur joc dintre cele două rămase de disputat acasă, cu Grecia şi Finlanda, spre finalul campaniei.

"În mare parte sîntem calificaţi, dar trebuie să rămînem concentraţi pentru a nu păţi şi noi precum Grecia!"
Anghel Iordănescu, selecţioner România

Clasament Grupa F:
1. România 6-1 10p
2. Irlanda de Nord 6-3 9p
3. Ungaria 4-3 7p
4. Finlanda 4-5 4p
5. Insulele Feroe 2-6 3p
6. Grecia 1-5 1p

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (32)
unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  16 Noiembrie 2014, 11:48
Postat de 1984adrian pe 15 Noiembrie 2014, 12:01

Pentru mizeriile din ultimele zile ale magraonului ponta si pentru mizeriile voastre, ale celor de la intact, Duminica o sa votez cu mare placere Johannis

succes.

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  16 Noiembrie 2014, 11:46
Postat de dtdr pe 15 Noiembrie 2014, 17:42

Atentie la meciul cu Grecia si nu numai ! Ala nu-i castigat inca. Si pe turci i-am batut la celelalte preliminarii, iar ce a urmat stim cu totii.

grecii au pierdut deja urma calificarii. vor veni la misto si la Bucuresti. grupa e deja castigata, asa cum am precizat pe larg, nu numai eu, in niste comentarii de mai jos.

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  16 Noiembrie 2014, 11:46
Postat de djeurofighter pe 15 Noiembrie 2014, 13:57

Neinteresat de competitie sau nu, este umilitor ca niste pescari sa te bata acasa. Vikingii au umilit spartanii! Ia de aici metal feroez. :) s://www.youtube.com/watch?v=fu2bgwcv43o&spfreload=10

ce am scris eu, ce ai scris tu...

Vezi toate comentariile (32)
Comentează
Close