FOTBAL  »  NATIONALA  »  NOI ARESTĂRI LA NIVELUL FRF

Un masor angajat al FRF a fost arestat pentru trafic de droguri

Articol de GSP - Publicat joi, 28 mai 2009 00:00

Masorul unei naţionale de juniori, în vârstă de 44 de ani, a fost prins în flagrant în timp ce urma să vândă 1 kilogram de heroină pe care ar fi trebuit să primească 18.000 de euro.

Iată comunicatul oficial al DIICOT cu referire la acest caz!

«Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul I.G.P.R. - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog au depistat în flagrant delict, la data de  26 mai, în cartierul Rahova, pe V. Gabriel, de 44 ani, recidivist, în timp ce oferea spre vânzare 1 kg. de heroină contra sumei de 18.000 euro.

Inculpatul a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de mare risc”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2, alin. 1şi 2 din Legea 143/2000.

Inculpatul a mai fost condamnat în anul 2006 la pedeapsa de 4 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru comiterea infracţiunii de "trafic de droguri de mare" risc.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale».

Citește și:
Bogdan Mara acceptă propunerea lui Gigi Becali: „Cu drag!” » Are și antrenorul ideal
Superliga
Bogdan Mara acceptă propunerea lui Gigi Becali: „Cu drag!” » Are și antrenorul ideal
„Baciu trebuie să plece, săracul” » Gigi Becali numește noul antrenor fără să mai țină cont de galerie: „Mâine l-aș pune! E vorba de averea mea”
Superliga
„Baciu trebuie să plece, săracul” » Gigi Becali numește noul antrenor fără să mai țină cont de galerie: „Mâine l-aș pune! E vorba de averea mea”
Umilința supremă din vestiarul Craiovei: „Cei de la FCSB dormeau la faza aia!”
Superliga
Umilința supremă din vestiarul Craiovei: „Cei de la FCSB dormeau la faza aia!”
„Uite, sunt pătrată!” » Noua iubită a lui Icardi s-a dezbrăcat și s-a pozat în oglindă, ca să le dea peste nas criticilor
Stiri extrasport
„Uite, sunt pătrată!” » Noua iubită a lui Icardi s-a dezbrăcat și s-a pozat în oglindă, ca să le dea peste nas criticilor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!


Comentarii (10)
 •  28 Mai 2009, 22:20

Bun, exact asta mai lipsea din panoplia FRF. Pe langa faptele de coruptie, fetite pt fotbalisti, blaturi ,smenuri, s-a mai lipit inca o eticheta. Oare cate nelegiuiri mai trebuie sa iasa la iveala ca sa cada o data clica federala? Cred ca multe dar vesnic insuficiente. Cred ca un bordel, vorba unuui jurnalist are mai multa onoare decat ce vad eu la EI. Sa va fie rusine, desi obrazul e foarte gros. HUO

 •  28 Mai 2009, 21:40

Ce sunt cu insinuarile astea? Mircea Sandu oricum nu stie si oricum e delimitat de toata povestea ,inca de cind i-o fi spus:"Ba dac-o faci-fii macar dracului destept."

 •  28 Mai 2009, 21:27

era odata, pe vremuri, pedeapsa cu moartea. poate ca era prea dura si au scos-o, dar inchisoarea pe viata cred ca merita acest individ. oare cate suflete distruge cu 1kg de coca ?!!!

Vezi toate comentariile (10)
Comentează