FOTBAL  »  NATIONALA  »  CONTRACT

Cu doar două zile înainte de România - Olanda, Valentin Mihăilă a semnat: „Suntem fericiți să vă anunțăm”

Valentin Mihăilă, foto: Imago Images +38   FOTO
Valentin Mihăilă, foto: Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 30 iunie 2024 19:54 / Actualizat duminica, 30 iunie 2024 21:45

Parma a anunțat prelungirea contractului lui Valentin Mihăilă. Internaționalul român evoluează pentru „I gialloblu” din 2020, fiind transferat de la Universitatea Craiova pentru 9 milioane de euro. În 2022, a fost împrumutat la Atalanta.

Fosta extremă a oltenilor a semnat un nou contract, valabil până în 2027.

Valentin Mihăilă și-a prelungit contractul cu Parma

Parma anunță că Valentin Mihăilă și-a prelungit contractul cu clubul nostru până în 2027, cu opțiune de prelungire și pentru sezonul 2027-2028. Povestea acestuia la Parma a început în 2020, când a fost transferat de la CSU Craiova. Este o extremă care iubește să dribleze și să le paseze decisiv coechipierilor, însă are și o predispoziție la sacrificiu în defensivă.

În trei sezoane și jumătate la Parma, a adunat 84 apariții în Serie A, Serie B și Coppa Italia, fiind remarcat prin calitățile sale”, au anunțat cei de la Parma prin intermediul site-ului oficial al peninsularilor.

În stagiunea precedentă de Serie B, Mihăilă a fost unul dintre jucătorii exponențiali ai fostei câștigătoare de Cupa UEFA și Cupa Cupelor, aducându-și contribuția la revenirea în elita fotbalului peninsular. A marcat de șase ori, reușind și două pase decisive.

„În ciuda unei perioade de integrare condiționată de accidentări, Valentin și-a demonstrat atașamentul față de club, oraș și fani. Este implicat la Campionatul European, alături de compatriotul său Dennis Man, de asemenea jucător al Parmei. Pentru prima reprezentativă a României, a strâns 23 partide și patru goluri. Marți, România va juca în optimile de finală contra Olandei”, mai scriu cei de la Parma.

+33 FOTO

Când am revenit la Parma, după experiența din Serie A cu Atalanta, mi-am spus că cel mai mare obiectiv personal este să revin în Serie A în acest tricou. Mi-am îndeplinit această dorință. Sunt concentrat pe ceea ce urmează și vreau să rămânem în elită pentru mult timp. 

Sunt fericit să anunț că, după luni de discuții cu agenții mei și clubul, am ajuns la o înțelegere. Le mulțumesc impresarilor, dar și președintelui clubului, Kyle Krause, precum și tuturor coechipierilor mei și staff-ului. Sunt extrem de încântat să îmi continui aventura în acest tricou, mai am multe de demonstrat. Când treceam prin perioade dificile, am simțit din plin sprijinul celor de la club. A fost forța mea pentru a reveni.

- Valentin Mihăilă, extremă Parma / România

Valentin are o aventură lungă în tricoul Parmei. Atât clubul, cât și jucătorul cred enorm în acestă relație, a demonstrat că este încrezător în acest club. S-a adaptat în oraș, vrea să rămână aici și să-și demonstreze valoarea, mai ales în Serie A. Suntem extrem de fericiți de această prelungire.

- Mauro Pederzoli, director sportiv Parma

VIDEO. Cele mai importante informații înainte de România - Olanda

Citește și:
„De neprivit!” » Notele lui Nicolae Stanciu în AC Milan - Genoa, după execuția lamentabilă de la penalty » Ce scriu italienii
Stranieri
„De neprivit!” » Notele lui Nicolae Stanciu în AC Milan - Genoa, după execuția lamentabilă de la penalty » Ce scriu italienii
Diego Simeone l-a atacat frontal pe Vinicius, în timpul meciului: „Asta îți va face Florentino, ține minte!”
Campionate
Diego Simeone l-a atacat frontal pe Vinicius, în timpul meciului: „Asta îți va face Florentino, ține minte!”
Gigi Becali a dezvăluit cât plătește pentru înlocuitorul lui Șut: „Mâine vine «noul Mirel Rădoi»”
Superliga
Gigi Becali a dezvăluit cât plătește pentru înlocuitorul lui Șut: „Mâine vine «noul Mirel Rădoi»”
Xabi Alonso a uluit în minutul 69 din Atletico - Real Madrid » Așa ceva nu s-a mai văzut!
Campionate
Xabi Alonso a uluit în minutul 69 din Atletico - Real Madrid » Așa ceva nu s-a mai văzut!
Proprietarii de case primesc o nouă lovitură fiscală, după majorarea impozitelor locale
Profit.ro
Proprietarii de case primesc o nouă lovitură fiscală, după majorarea impozitelor locale
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (9)
John.Wick
John.Wick  •  01 Iulie 2024, 19:17
Postat de brera30 pe 01 Iulie 2024, 18:11

Iar tu traiesti satisfactia de a-ti vedea fcsb istii la un campionat Euopean. Jucatori, care nu au avut nicio contributie la calificare, doar simplul fapt ca sunt si ei la fcsb.

Bă tilică, eu mă bucur că suntem la European și că mai jucăm. Da văd că unii frustrați nu știți decât să lălăiți aceleași manele și vă faceți de râs pentru o zamă chioară. Hai Románia!

brera30
brera30  •  01 Iulie 2024, 18:11
Postat de John.Wick pe 01 Iulie 2024, 17:24

Mihăilă trăiește din alea 2 goluri cu Elveția

Iar tu traiesti satisfactia de a-ti vedea fcsb istii la un campionat Euopean. Jucatori, care nu au avut nicio contributie la calificare, doar simplul fapt ca sunt si ei la fcsb.

John.Wick
John.Wick  •  01 Iulie 2024, 17:29

Vai da ce-o sărit haterii dizgrațioși ca arși la comandă. Mihăilă ăla-i așa bun, de meciul trecut nu l-a mai băgat nici rezervă.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează