GSP.RO  »  ALTELE  »  K1

Ce nu știai despre Cătălin Moroșanu » 10 informații inedite din cariera celui poreclit Moartea din Carpați

Articol de GSP - Publicat sambata, 24 noiembrie 2018 14:21

După mai bine de 13 ani petrecuți pe prima scenă a sportului de contact din România, Cătălin Moroșanu și-a început turul de retragere.

După meciurile de retragere din București și Piatra Neamț, pe 14 decembrie va bifa și Oltenia, în cea mai mare sală polivalentă din zonă, la Craiova. Acolo, cel poreclit Moartea din Carpați îl va înfrunta pe campionul Belgiei, Frederic Sinistra, în duelul care va fi main eventul galei Dynamite Fighting Show.

Cel mai popular luptător al momentului a adunat de-a lungul anilor povești fabuloase și amintiri pline de emoție, strângând mii de oameni pe arenele din întreaga lume, din Japonia și până în Statele Unite ale Americii. Mai jos sunt prezentate 10 momente inedite din cariera lui Cătălin Moroșanu.

1. S-a apucat de K-1 după o accidentare la rugby

Aflat în lotul Politehnicii Iași și selectat frecvent la loturile naționale de juniori, urma să dea la Academia de Poliție după terminarea liceului. Din păcate, a suferit o fractură de maleolă și a fost nevoit să ia o pauză. Deoarece se îngrășase și căuta o formă de mișcare atipică, a început antrenamentele de kickboxing la Scorpions Iași sub comanda lui Mihai Constantin. Se întâmpla în 2005. În prezent, Moroșanu este printre puținii luptători români care nu și-a schimbat niciodată antrenorul. A rămas la Iași și se pregătește tot cu Mihai Constantin.

2. Tyson i-a prezis viitorul

Primele sale meciuri au fost tot în 2005, la mare, când a avut loc o selecție Local Kombat. I-a învins pe doi dintre bodyguarzii lui Mazăre înainte de limită, iar în public se afla și legendarul Mike Tyson. Acesta din urmă a rămas impresionat de el și chiar a declarat că Moroșanu e alesul. La acel moment, Moroșanu cântărea 80 de kilograme, dar lupta la categoria grea. Interesant e faptul că Moroșanu și Tyson s-au reîntâlnit acum doi ani la București. Fostul mare boxer și-a reaminti de „the crazy fighter from Constanta”.

3. Stătea în cămin când s-a bătut cu Leko

 Ascensiunea lui Moroșanu a fost una extrem de rapidă. În numai doi ani de la primele sale antrenamente, Moroșanu a fost singurul român care a acceptat să lupte cu Stefan Leko în Grand Prix-ul K-1 de la București. La momentul respectiv, Moroșanu locuia alături de Georgiana, actuala sa soție, într-un cămin și a venit la meci cu trenul. Adversarul său, Leko, a zburat la Clasa Business și a fost preluat de o limuzină. Curajul său de a-l înfrunta pe Leko i-a adus supranumele de Moartea din Carpați.

4. A fost primul român care s-a bătut în K-1 Asia

În 2008, Cătălin Moroșanu devenea primul român care lupta în K-1 Asia, la Taipei. Îl făcea KO pe Junichi Sawayashiki, cel care îl învinsese pe Jerome Le Banner cu numai câteva luni în urmă. A devenit un favorit al asiaticilor. De altfel, în 2012, Moroșanu devenea și ultimul român care se califica în finala K-1 de 8 după ce l-a învins pe australianul Paul Slowinski la Tokyo.

46641063 454515521745794 1192389196040372224 n +3 FOTO

5. Drept și istorie

Voia să devină polițist. Chiar dacă s-a remarcat la debutul său mușcând din păpuși cu chipul adversarilor săi, Moroșanu este absolvent de Drept și Istorie, fiind totodată pasionat de sociologie. De asemenea, a absolut Colegiul Național de Apărare. Înainte de începe o carieră în kickboxing, își dorea să devină polițist.

6. E de 17 ani cu Georgiana

A cunoscut-o pe Mirc, o rețea de socializare de la începutul anilor 2000. Ambii aveau 17 ani. Au rămas împreună, iar în 2012 s-au și căsătorit civil. Deși la început nu o acceptat în tribune la meciuri pentru a nu simți o presiune psihologică, în ultimii ani, Georgiana îl încurajează la fiecare meci.

7. Putea să devină bodyguard pentru Gigi Becali

După primele sale meciuri în Local Kombat, Moroșanu a primit ofertă de a se muta la București și să facă parte din staful de securitate al patronului FCSB, Gigi Becali. A preferat să rămână la Iași alături de familia sa și să se antreneze la aceeași sală. După ani, Moroșanu recunoștea că „dacă m-aș fi gândit la bani, plecam în secunda doi. Eram doar un student. Aveam însă un vis și am decis să îl urmez. Îl stimez pe domnul Becali, e un om cu suflet.”

8. Are propria promoție

În acest an, Moroșanu a decis să calce pe urmele lui Floyd Mayweather și să organizeze personal galele în care luptă. A înființat Dynamite Fighting Show, promoție care a atras cele mai importante nume, Benny Adegbuyi, Andrei Stoica și Ion Pascu fiind printre cele mai cunoscute. Primele două evenimente s-au dovedit un succes de masă, atât cea de la București, cât și cea de la Piatra Neamț fiind lidere de audiență pe televiziune. Gala de pe 14, de la Craiova, face și ea parte din turul de retragere al lui Moroșanu.

9. A câștigat Dansez pentru Tine și Regele Junglei

Întotdeauna Moroșanu a recunoscut că îmbină sportul cu show-ul de televiziune pentru a arăta publicului că luptătorii pot să facă și altceva decât confruntarea din ring. Culmea, a și reușit. A câștigat sezonul 9 din Dansez pentru Tine, atunci când marele premiu a fost donat unei familii din Râmnicu Vâlcea, iar ulterior, a devenit Regele Junglei, un reality show filmat în Africa.

10. Peste 600 de copii îi calcă pe urme

Împreună cu antrenorul său, Moroșanu a dezvoltat o rețea a clubului Scorpions în zona Moldovei. Cei mai mulți dintre puștii care practică kickboxingul sunt la Iași, peste 200, însă din urmă vin și filialele de la Bârlad, Onești, Hârlău și Târgu Neamț.

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează