Articol de Marius Mărgărit - Publicat luni, 14 aprilie 2025 19:37 / Actualizat luni, 14 aprilie 2025 20:20
Ieri a avut loc un eveniment inedit în campionatul italian, cel puțin prin prisma noastră, prima confruntare directă a două echipe cu singurii patroni români din Serie A, Christian Pușcașiu la Verona, respectiv Dan Șucu la Genoa.
Dialog în română la nivel înalt, în Serie A
A fost prilejul pentru cea dintâi întâlnire față în față dintre cei doi oameni de afaceri, Christian Pușcașiu și Dan Șucu. Care, deși acum sunt adversari și concurenți în fotbalul peninsular, au fost surprinși discutând amical înaintea meciului disputat pe arena veronezilor, "Marc'Antonio Bentegodi". Iar dialogul dintre cei doi s-a purtat în limba română, pe care Pușcașiu o vorbește foarte bine. Cu scrisul în limba maternă este însă mai puțin familiarizat.
După acest 0-0, un rezultat care, conform informațiilor GSP.ro, a fost considerat echitabil de ambii patroni, Verona se află pe locul 14, iar Genoa pe 12, cu 6 runde înainte de finalul stagiunii.
Fost profesor, investitor de capital, acum în acționariatul de la Verona
Dacă Dan Șucu, acționar majoritar și la Rapid, este mai familiar românilor, el fiind fondatorul Grupului Mobexpert, dar și președinte al Confederației Patronale Concordia, în schimb, Christian Pușcașiu este un personaj pe care abia îl descoperim.
Născut în Germania, dintr-o familie de români, acesta are reședința în California. Are un MBA cu distincție de la Harvard Business School și o licență în Inginerie Electrică și Informatică la UC Berkeley, unde a și fost profesor pentru masteranzi. Și-a început cariera ca inginer software la Geoworks, apoi a trecut la consultanță în management la compania Bain&Co.
Ulterior s-a lansat în afaceri, ca investitor de capital public și privat în mai multe proiecte, iar din 2017 s-a alăturat Fondului Presidio Investors, alături de Karl Schade şi Victor Masaya. Și, recent, împreună au preluat clubul Hellas Verona. La scurt timp după ce Dan Șucu a devenise primul patron român din fotbalul italian, în urma achiziției a 77% din pachetul de acțiuni de la Genoa.
Cei din preajma celor doi au observat, după această primă întâlnire, că "sunt cam pe aceeași lungime de undă, repezintă modelul actual de conducători din fotbalul mare. Sunt oameni de afaceri de succes, cu experiență, dispuși să investească, să creeze plus valoare, să facă performanță".
Din două în două între Genoa și Rapid
Dan Șucu nu va fi prezent în această seară la meciul dintre CFR Cluj și Rapid, din etapa a 4-a a Superligii, chiar dacă partida este extrem de importantă pentru vișinii, care se află pe 6, dar vizează un loc pe podium.
Surse din preajma clubului giuleștean susțin că acesta s-a decis să se împartă între cele două echipe pe care le deține pe principiul că va merge la partidele lor din două în două runde. Astfel, el a fost prezent la meciul câștigat de Rapid cu Dinamo și ar urma să îi mai vadă în direct pe Onea și compania la întâlnirea de sâmbătă, cu U Cluj.
La fel și dincolo, a fost la meciul celor de la Genoa, în deplasare, cu Juventus, pierdut cu 1-0, dar nu și la victoria de acasă, cu același scor, cu Udinese.


