Articol de Sebastian Culea, Cezar Titor - Publicat marti, 09 aprilie 2024 14:47 / Actualizat marti, 09 aprilie 2024 15:31
Într-un moment al fotbalului românesc în care acțiunile ultrașilor au eclipsat cele întâmplate pe teren, GSP aduce în prim-plan povestea unui membru de galerie pentru care violența pe stadioane este o manifestare nefirească, partea romantică a fenomenului fiind un „axis mundi”.
Silviu Ciuhulescu (57 de ani) a fost martorul celor mai importante evenimente din istoria recentă a lui Dinamo, clubul pe care îl iubește încă de la vârsta de cinci ani.
De peste 5 decenii pe stadion alături de alb-roșii, Ciuhulescu a fost elogiat printr-o scenografie 3D de Peluza „Cătălin Hîldan”, la un meci cu FCSB din 2016. El și-a spus acum povestea, pentru cititorii GSP.
VIDEO. Silviu Ciuhulescu își spune povestea: „Am învățat să iubesc altfel”
Episoadele trăite de Silviu Ciuhulescu pe stadion, alături de Dinamo, sunt completate de relatările a trei personaje-cheie din istoria de aproximativ 76 ani a clubului de fotbal.
- Ion Marin, fost fundaș, a evoluat la Dinamo între 1973 și 1984, fiind protagonist a cinci campionate, două Cupe, precum și al unor partide al căror loc în istorie este bine înrădăcinat. De pe bancă, acesta a contribuit la alte două titluri din vistieria clubului din Ștefan cel Mare: unul din postura de secund al simbolului Cornel Dinu, unul ca „principal” la finele sezonului 2001-2002.
- Liviu Ganea a fost jucătorul lui Dinamo între 2005 și 2011, fiind împrumutat de două ori în această perioadă, la Otopeni și Astra. A punctat de 11 ori în 55 partide, cele mai importante reușite venind într-un derby cu Rapid, câștigat cu 3-2 de „câini”, în care a reușit o „doppietta”, dând startul remontadei lui Dinamo, condusă cu 2-0 la cabine. A fost pe bancă la „dubla” cu Lazio și are în palmares o Supercupă și ultimul titlu câștigat de Dinamo, în 2007.
- „Corbul” Ionel Dănciulescu este unul dintre motivele datorită cărora o generație întreagă de copii s-a îndrăgostit de clubul alb-roșu, cele 152 goluri pentru Dinamo fiind mărturie vie a acestui fapt. Este fotbalistul cu cele mai multe jocuri în Liga 1 și al doilea cel mai bun marcator din istoria campionatului, secondându-l pe legendarul Dudu Georgescu. Trei titluri, trei Cupe ale României și o Supercupă a cucerit alături de „câini”.
Cum s-a produs „virusarea”
„Povestea a cum m-am îndrăgostit de Dinamo este cumva tristă. Părinții mei tocmai ce se separaseră, iar în prima vacanță după acest eveniment, având 5-6 ani în primăvara anului 1971, mi-am petrecut vacanța în locul unde tata se mutase. Acolo, am prins un meci la televizor.
Tata era microbist, însă nu era dinamovist, detaliu pe care l-am aflat abia acum câțiva ani. Era stelist. M-a întrebat dacă vreau să-mi explice ce se întâmplă pe teren, iar eu am acceptat bucuros.
Rememorând acel moment, mă încearcă un sentiment de tristețe, tristețe cauzată de două motive: era prima oară când petreceam timp cu tatăl meu după separare, iar Dinamo a pierdut meciul respectiv cu 0-1. Nu mai știu cine era adversarul, însă intuiesc că ar putea fi vorba de Universitatea Craiova.
Ce m-a impresionat a fost albul strălucitor al echipamentului pe care îl vedeam pe ecranul alb-negru. Și numele mi-a plăcut, însă cel mai mult, am empatizat cu «victima» acelui meci. «Virusarea» s-a petrecut destul de rapid, deci”, a relatat Silviu Ciuhulescu despre momentul în care a ales să o susțină pe Dinamo.
Ion Marin a oferit o explicație succintă a motivelor prezenței masive pe stadion în acele vremuri: „Oamenii veneau fiindcă erau interesați să vadă cum progresăm și să asiste la luptele extraordinare pentru titluri și cupe.
Spectatorul român era fidel: cel din Argeș venea pentru jucătorul crescut în Trivale, cel din Constanța pentru cel crescut pe malul Mării Negre, dinamoviștii veneau pentru mentalitatea aparte transmisă din generație în generație. Eram crescuți în Ștefan cel Mare. Veneau pentru că eram de-ai lor”.
Au învins „catenaccio” și „regina” Europei
Meciul de referință pentru Silviu și primul la care a asistat este manșa retur a „câinilor” cu Inter, câștigată de bucureșteni cu 3-2. Dudu Georgescu, Augustin și Orac au marcat atunci pentru echipa antrenată de Valentin Stănescu. În tur, fusese 1-1 pe „Giuseppe Meazza”: Pasinato pentru peninsulari, Custov pentru Dinamo.
„Primul meci la care am fost a fost cel cu Inter, manșa a doua, pe 4 noiembrie 1981. Un meci excepțional despre care cred că oricine are referințe, cunoaște desfășurarea partidei și a scorului, în special.
A fost un moment absolut extraordinar, reușind să creeze foarte multă emoție. Deși acela a fost primul meci pe stadion, eu aveam deja un istoric de dinamovist de aproximativ 10 ani, însă doar ca privitor de la televizor”, își aduce aminte Ciuhulescu de la meciul cu nerazzurrii.
O altă partidă marcantă pentru Ciuhulescu, precum și pentru toată suflarea dinamovistă, a fost cea cu Hamburg, Dinamo reușind să elimine campioana en titre a Europei, pregătită la acea vreme de marele Ernst Happel.
„Câinii” s-au impus la scor de neprezentare în fața nemților la București, Augustin, Mulțescu și Orac, trioul «AMO», cum erau porecliți cei trei la acea vreme, ducând în extaz cei peste 75.000 suporteri prezenți în tribunele stadionului.
În retur, același Mulțescu și Țălnar au asigurat calificarea prin două goluri tardive, după ce orgoliul nemților de regi ai Europei la acel moment impusese tabelei de scor să indice același scor cu care Dinamo s-a impus la București, 3-0.
„Meciul cu Hamburg... nici nu știu de unde să încep. A fost momentul în care oricine a realizat că Dinamo a devenit cu adevărat o forță. Practic, Dinamo a deschis un drum pe care au pășit și alții ulterior.
Nimeni nu se aștepta ca Dinamo să obțină un astfel de rezultat. Atmosfera aceea uriașă a fost dictată de jocul echipei și de rezultat”, a spus Ciuhulescu despre succesul obținut de Dinamo în fața nemților.
Ion Marin a fost unul dintre actorii în rol principal ai partidei cu Hamburg, fiind integralist la acea dată de 19 octombrie 1983. Acesta își aduce aminte cu drag de emulația ce orbita partida, partidă devenită un reper important în istoria lui Dinamo.
„Ce să vă spun despre atmosferă... ceva fantastic! Să ajungi să joci la nivelul acela și cu ce echipe... Am pregătit cu Dinu sistemul defensiv și i-am prins de 17 ori în ofsaid! Am mai avut meciuri similare și în campionat, erau oameni pe piste și nu puteam executa cornerele! Lumea iubea fotbalul”, a spus fostul fundaș.
În sezonul 1983-1984 de Cupa Campionilor Europeni, după ce le-a eliminat pe Kuusysi Lahti și pe Hamburg, Dinamo a trecut și de Dinamo Minsk, însă a fost eliminată de Liverpool în semifinale, după ce legendarul Ian Rush a marcat de două ori la București.
La finele acelui sezon, „cormoranii” s-au încununat campioni ai Europei, după ce s-au impus în finală contra celor de la Roma, chiar în fieful giallorossilor, pe „Olimpico”.
Cuplajele: bucuria bucureșteanului de rând și nu numai
Ciuhulescu a rememorat celebrele cuplaje interbucureștene din vremea comunismului, dar și alte întâmplări semnificative din perioada predecembristă: gestul „Fălcosului” la adresa lui Valentin Ceaușescu și revolta suporterului de rând față de regimul opresor.
„Cuplajele umpleau stadioanele până la refuz, iar atmosfera, cu tot lexicul pe care îl am la dispoziție, este greu de descris. Galeria dinamovistă stătea la tribuna 1 și numără în jur de 15.000 oameni, fiind cea mai numeroasă la acea vreme, urmată de Rapid, Steaua și Sportul”, și-a amintit suporterul dinamovist.
FOTO EXCLUSIV | Cuplajul bucureștean ce a doborât recordul de asistență pe Lia Manoliu
Imaginile de mai sus datează din 16 martie 1985, când cuplajul Dinamo - Sportul Studențesc și Rapid - Steaua a adus peste 100.000 de oameni în tribunele vechiului „23 August”. „Viteziștii” s-au impus în fața rapidiștilor, 2-0, în timp ce Sportul a învins Dinamo, scor 2-1.
„Încă de atunci, galeriile aveau un nucleu foarte bine conturat. Natura exprimării acestora era inferioară celei de astăzi. Nu existau coregrafii, spre exemplu” Așa a descris Silviu atmosfera de la acele partide.
Fie că era vorba de Dinamo, Steaua, Rapid, fie de Sportul, chiar și Progresul, aceste cuplaje erau așteptate de marele public. Oamenii cântau, își încurajau echipele, existau deja niște galerii extraordinar de puternice.
- Ion Marin, fostă glorie dinamovistă
Gestul incredibil al lui Andone
Căpitanul și marcatorul lui Dinamo de la un Steaua - Dinamo 2-1 disputat în 22 martie 1989, Ioan Andone, a avut un gest sfidător către tribuna oficială, unde se afla Valentin Ceaușescu, fiul cel mare al lui Nicolae Ceaușescu. „Cu Valentin Ceaușescu, am fi avut și 100 meciuri fără înfrângere”, a spus Andone ulterior.
Meciul ăla a ținut până ne-a dat Steaua gol. Cum să te controlezi? În loc să fie egal, tu pierzi! Aveam și doi eliminați. Am fost obiectiv, am greșit. Dintr-o rivalitate s-a ajuns aici. Asta e, nea Ovidiu, tinerețea! A doua oară n-aș fi făcut-o!
- Ioan Andone, la „Prietenii lui Ovidiu”
„Din toată isprava lui Andone, nu știu dacă se poate extrage prea mult conținut, însă acel moment a adus de la sine multe reacții: suspendări, amenzi, însă spiritul a ceea ce a reprezentat acel moment ne-a făcut să îl iubim necondiționat până în prezent pentru curajul său de a se opune printr-un gest atât de public”, a spus Ciuhulescu despre gestul fostului fundaș al „câinilor”.
Silviu Ciuhulescu a evocat un moment din același an, 1989, însă jumătate de an mai târziu: „Îmi amintesc de un episod foarte interesant. La acel 3-0 din toamna anului 1989 din Ghencea, un ofțer MApN și-a dat jos sacoul, s-a descheiat la cămașa, iar pe dedesubt avea un tricou cu Dinamo!
A ridicat mâinile, exclamând că s-a terminat cu hoția «ca în Codrii Vlăsiei». Mi-am dat seama că regimul era cel care punea presiune pe arbitrajele sau rezultatele partidelor, iar o astfel de ieșire a unui ofițer reprezintă și acum o amintire extrem de frumoasă pentru mine.”
Fenomenul ultras a ajuns în România abia pe la jumătatea anilor '90, odată cu înființarea mai multor așa-zise „brigăzi” în sânul mai multor echipe importante. În Ștefan cel Mare, la Peluza Nord, steagul „Nuova Guardia” începea să fluture în 1996, reprezentând un moment de cotitură, de metamorfoză a masei de suporteri dinamoviști.
Ciuhulescu subliniază importanța acelui moment: „Din 1996, lucrurile s-au schimbat radical. Odată cu «Nuova Guardia», a luat naștere fenomenul ultras în peluza dinamovistă. Peluza dinamovistă era orientată mai mult către zona de «hooligans».
Nu am fost niciodată adeptul violențelor, de orice fel. Această tendință s-a diminuat de curând. Parcursul ultras a fost unul destul de interesant, iar dinamoviștii au fost mereu inovatori, au fost primii către ceva nou. Au dat tonul, cum se spune. Din orice perspectivă”.
„Poate este o opinie ușor infatuată, dar am considerat dintotdeauna că în nucleul ultrașilor dinamoviști și-au făcut loc oameni cu un nivel mult peste media suporterului de oriunde, oameni cu un potențial uriaș, cu un nivel de inteligență și inventivitate ce au permis să ducă nivelul la care ne aflam la un rang superior. Cântecele, mesajele, coregrafiile sunt rezultatul unei inteligențe aparte”, a completat Silviu.
3este locul pe care Dinamo a terminat la finele sezonului 1996-1997, sub Steaua și FC Național în clasament.
Eternul Derby
Rivalitatea dintre Dinamo și Steaua a ghidat timp de decenii fotbalul intern, chiar dacă, în ultimii ani, această rivalitate a scăzut în intensitate. Ciuhulescu oferă detalii din interiorul peluzei în relație cu rivalitatea dintre cele două echipe bucureștene, incluzând aici și momentul 10 mai 1997, când peluza oaspeților de pe vechiul stadion Ghencea a fost incendiată la un meci direct dintre Steaua și Dinamo.
„Înainte de 1990, erau, într-adevăr, partide disputate atât în teren, cât și în tribune. Cu toate acestea, rivalitatea nu era una acută, cum s-a întâmplat după Revoluție. Pentru mine, la nivel de suporteri, steliștii erau neimportanți, nu erau inspirați în susținerea echipei”, a spus Ciuhulescu despre marii rivali, Steaua.
10 mai 1997 nu e de referință pentru suporterii dinamoviști
Silviu Ciuhulescu nu se mândrește cu momentul 10 mai 1997, însă nici nu se dezice de el: „Dacă vorbim despre mândria de a fi fost acolo sau a fi celebrat ulterior data de 10 mai 1997... pot spune că a fost un moment accidental. Evident că s-a profitat de moment ulterior. Au existat povești conform cărora am vrut să incendiem tot stadionul... nu există așa ceva!
Însă simplul fapt că am reușit să intrăm pe terenul unei rivale cu torțe și cu alte materiale pirotehnice a reprezentat o izbândă pentru noi, dar nu m-am mândrit niciodată cu acel moment. Totuși, nici nu mi-a displăcut atât de mult încât să îl reneg.
Am fost evacuați, am suportat câteva ore bune, până în zorii zilei, în secția de Poliție, fiind chiar ușor speriat în acel moment. Una peste alta, concluzionând, acest subiect nu îl consider a fi un moment de referință pentru tot ce înseamnă galeria dinamovistă”.
Unicul Căpitan
Pe 5 octombrie 2000, în timpul unui amical disputat la Oltenița cu echipa locală, Cătălin Hîldan, devenit deja un etalon pentru dinamovism, s-a prăbușit pe teren și a redefinit tot ce însemnase dinamovismul până în acel moment.
A devenit un simbol al suporterilor, care au integrat personalitatea acestuia în „modus vivendi”-ul lor, chiar și în nomenclatură: Peluza Nord Dinamo devenea Peluza Cătălin Hîldan. Unicul Căpitan nu este uitat nici astăzi: vizite la mormântul de la Brănești, cântece, coregrafii, bannere și, cel mai important, un loc de cinste în sufletul oricărui suporter dinamovist.
GALERIE FOTO. Momente din cariera lui Cătălin Hîldan
„Moartea lui Cătălin Hîldan m-a prins la frizer. Eram pe scaunul acestuia, iar la radioul de acolo, am auzit acea știre. Am rămas perplex. Hîldan era deja un sportiv care demonstrase, dincolo de calități, dârzenia pe care o avea, detaliu care l-a determinat pe suporterul dinamovist să îl îndrăgească.
M-am ridicat de pe scaun și am plecat. De la frizerie până acasă, am plâns. Acel moment m-a marcat profund. După acel moment, galeria s-a unit în jurul acelei tragedii, nu știu dacă este un lucru bun sau rău. Numele lui Hîldan nu mai duce cu gândul la jucător, ci la spiritul pe care îl transmitea”, a spus protagonistul acestui material despre trecerea în veșnicie a mijlocașului lui Dinamo.
Ionel Dănciulescu a întărit ideile lui Silviu: „Spiritul lui Cătălin Hîldan trăiește în continuare, este aproape de orice înseamnă suflarea dinamovistă. În acele momente, s-a văzut cât de iubiți au fost Cătălin sau Patrick Ekeng.
Atunci s-a văzut cât de uniți suntem, am plâns unii pe umărul celorlalți, ne-am încurajat, ne-am îmbărbătat și am încercat să mergem mai departe, cu toate că a fost greu”.
Lazio, o rană veșnic deschisă
O mare cumpănă a suporterilor dinamoviști a fost dubla manșă cu Lazio din preliminariile Champions League ale sezonului 2007-2008, momentul în care Dinamo a fost cel mai aproape de grupele celei mai titrate competiții intercluburi din lume, la 45 minute distanță practic.
După cursa nebună a lui Bratu ce s-a oprit cu balonul în ațele porții lui Ballotta, au urmat alte 45 minute de coșmar, ale cărui răni nu sunt vinecate nici astăzi pentru suporterul dinamovist. Rocchi, cu o „doppietta” și Pandev au spulberat visurile „câinilor” în doar 21 minute de la startul reprizei secunde.
În tur, fusese 1-1. Dănciulescu a deschis scorul cu o lovitură de cap superbă, iar Mutarelli a egalat pentru peninsulari. Goian, Behrami și Mutarelli au fost eliminați pe „Olimpico”. Silviu Ciuhulescu a fost prezent și pe Olimpico, dar și în tribunele vechiului „23 August” și își aduce aminte cu amar respectivul moment.
„Am participat cu Lazio în ambele manșe. În tur, Dănciulescu a reușit un gol frumos prin care am reușit un rezultat fenomenal în fieful lui Lazio, echipă cu niște suporteri extrem de răi, fapt bine știut. Sunt plasați pe zona neonazismului, cel puțin câteva facțiuni.
La Roma, îmi amintesc de momentul în care s-a auzit pentru prima oară scandarea «Augh! Augh! Augh!». A fost impresionant, eram în jur de 3.000 români, atât din țară, cât și din împrejurimile capitalei Italiei”, a rememorat Silviu.
FOTO Dubla dintre Dinamo și Lazio, în imagini
„Nici acum nu realizez ce s-a întâmplat sau ce s-a întâmplat în mintea suporterilor adverși. A fost liniște deplină, preț de câteva secunde, am fost doar noi acolo”, a completat acesta.
Momentul de la retur care i-a rămas în minte bătrânului „câine”: „În retur, momentul a fost absolut superb. Aproape tot stadionul... zeci de mii de suflete au strigat la unison acest «Augh!»”.
A fost un moment special, însă cu un deznodământ pe care îl resimt și acum, probabil îmi va aduce un sentiment amar ori de câte ori mă voi gândi la el.
- Silviu Ciuhulescu
Liviu Ganea a fost pe bancă la partida retur cu Lazio, având 19 ani la acea vreme. A asistat la un moment definitoriu pentru orice dinamovist implicat în acea partidă, după cum chiar el mărturisește.
„Cine a fost prezent la acel meci a înțeles ce înseamnă spiritul dinamovist. Îmi aduc aminte că «Lia Manoliu» avea în jur de 60.000 locuri, dar au intrat mult mai mulți suporteri. A fost o atmosferă incredibilă...
Cine a fost pe stadion, indiferent dacă erai jucător sau suporter, a simțit acel spirit definitoriu al lui Dinamo, prin ceea ce s-a întâmplat acolo. O emulație incredibilă! Strigătul cu spartanii, ți se zburlea pielea pe tine!”, își aduce aminte „Ganezul”.
Am simțit ce înseamnă spiritul dinamovist și ce dorință uriașă aveau suporterii de a juca în Champions League
- Liviu Ganea, fost atacant Dinamo
Minunea de la Liberec
Doi ani distanță. Aceeași dată ca la decepția cu Lazio: 27 august. Dinamo a „răsturnat” scorul de la „masa verde” în Cehia și a cimentat o „dublă” ce nu anunța nimic special în istoria clubului.
Liberec 2009 are multe implicații în ceea ce îi privește pe ultrașii din Ștefan cel Mare. În play-off-ul de Europa League al acelui sezon, cehii aveau 2-0 pe terenul „câinilor”, moment în care mai mulți ultrași au invadat pista de atletism a stadionului.
Dinamo a pierdut meciul cu 0-3 la „masa verde”, însă a întors miraculos rezultatul, Florin Matache betonându-și poziția de «cult hero» în inima oricărui dinamovist. Ciuhulescu oferă detalii din ceea ce a ajuns să fie cunoscut drept „Minunea de la Liberec”.
FOTO „Dubla” cu Slovan Liberec: De la revoltă la minune
... despre revolta din tur: „În momentul acela, Slovan Liberec nu reprezenta o forță a fotbalului european. A fost clar că existau probleme în «subsolurile» clubului. De acolo și revolta. Printre cei care au rupt gardul se află chiar un prieten de-ai mei.
El și încă cineva au reușit să forțeze și să rupă gardul. Consider că a fost o pornire justificată, frustrarea era foarte mare. Cum a fost? Am fost speriat și jenat la acel moment, însă dorința de a merge și în retur nu s-a anulat.
Conjunctural, eram și prieten cu Bonetti, care era foarte bine privit la Dinamo, readusese emulația în jurul echipei și era iubit. Mi-a transmis că nivelul echipei este cu totul altul, că a fost un accident și că Dinamo poate câștiga acolo”.
... despre „minunea” din retur: „Am mers la Liberec în virtutea afirmațiilor lui Bonetti. Într-un final, a ieșit bine. Dinamo a reușit să fie prima echipă și singura ce a «răsturnat» un scor de 0-3, în deplasare... o performanță de apreciat! Jucătorii au meritat din plin primirea de care au avut parte la aeroport”.
A descris perfect ambiția noastră, spiritul și dorința de a răsplăti suporterii care vin și cântă timp de două ore la meci
- Liviu Ganea, fost atacant Dinamo
Am ieșit din aeroport și am văzut marea de oameni. Nici nu credeam că se poate întâmpla așa ceva. Lucruri de genul acesta nu le mai poți vedea în ziua de azi
- Ionel Dănciulescu, fost atacant Dinamo
Artiști în arene: de la 3D la „farsa secolului”
Ciuhulescu oferă detalii despre cum se realizează o coregrafie 3D, cum s-a simțit să fie înfățișat într-una dintre ele, dar și cum s-a desfășurat farsa dinamoviștilor la adresa rivalilor din timpul partidei cu Manchester City.
La respectiva partidă, pe întreaga tribună a doua a Arenei Naționale, mesajul „Doar Dinamo București” stătea semeț în timpul unei partide în care alb-roșiii erau probabil în cantonament pentru meciul din weekend cu rivala din oraș.
Ciuhulescu, despre munca „spartană” din spatele unei coregrafii 3D: „Este extrem de dificil. Eu am participat mai mult la nivel de idei, nu am fost la «munca de jos». Pentru o coregrafie 3D reușită, se muncește pe îndelete 50-60 zile.
Momentul meu preferat este cel în care am fost gratulat pentru întreaga activitate de suporter. Pânza care mă înfățișa avea în jur de 30 metri înălțime și mă portretiza pasând ștafeta celor mici. Dinamo a câștigat împotriva Stelei cu 3-1. Evident că este coregrafia mea favorită, însă mi-au plăcut toate”.
FOTO „Glosar” de scenografii 3D dinamoviste
Doar Dinamo București
Farsa dinamoviștilor de la meciul celor de la FCSB cu Manchester City a făcut înconjurul lumii, iar mesajul afișat de suporterii roș-albaștri pe întreaga tribună a doua a Arenei Naționale, „Doar Dinamo București”, a devenit mai mult decât o lozincă: a fost catalizatorul salvării clubului în cea mai grea perioadă din istoria sa.
Dinamovistul prezent la cele mai importante momente din ultimele decenii dezvăluie care a fost parcursul farsei suporterilor dinamoviști, de la idee la realitate: „Mai mulți băieți din diaspora și alții din țară au pus la cale această farsă.
I-au dat telefoane lui Gigi Becali, i-au prezentat niște machete ce propuneau celebrarea a 30 ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni, iar Gigi, în ego-ul lui nemăsurat, a acceptat. S-a oferit să plătească. Însă acei băieți, mult mai deștepți decât el, nu au acceptat.
Din acest motiv, pelicula dedicată acestei farse se numește „Prima oară-i gratis!”. Cu o seară înainte de meci, au existat niște probleme. Băieții au ajuns cu TIR-ul de materiale la stadion, însă nu le-a fost permisă intrarea. Totuși, prin intermediul lui Vali Argăseală, care a venit în persoană la stadion la ora 12 noaptea, au reușit să pătrundă și să așeze materialele.
Dacă acțiunea avea loc pe timp de zi, putea fi devoalată ușor prin prisma culorilor vestelor, acestea fiind albe, roșii și negre. Momentul a fost peste așteptări, cu acordul și sprijinul nemijlocit al patronului și al fiecărui suporter participant”.
Să faci asta marii rivale când este maximum de audiență și toată lumea urmărește acel meci este definitoriu pentru suporterii lui Dinamo
- Liviu Ganea, fost atacant Dinamo
Ionel Dănciulescu era oficial în Ștefan cel Mare la momentul „Doar Dinamo București”, iar momentul în care a realizat ce se întâmplă este unul amuzant, după cum chiar el relatează: „Eram director sportiv la Dinamo, iar suporterii aveau diverse campanii de marketing înainte de derby-uri: apelau la foștii jucători pentru a vinde bilete.
Vorbeam cu băieții din galerie, iar ei mi-au spus să transmit la finalul clipului «Doar Dinamo București». M-am conformat. Vine meciul lor cu Manchester City, urmăream partida, însă nu am realizat.
Mi-a dat mesaj Cristi Săpunaru: «Tu vezi ce e la televizor?». În primă fază, nu am realizat. El mi-a spus «Uită-te mai atent!». Apoi am văzut scenografia. Incredibil, nu mi-a venit să cred!”.
Suporterul „câinilor” este de părere că Programul DDB a salvat clubul, însă oferă și mai multe „învățături”, „pilde”, pe care le-a deprins fiind suporterul echipei și cum l-au ajutat acestea în modelarea sa ca persoană.
„Oamenii din PCH au gândit această strategie, a proiectului DDB, având toate instrumentele la îndemână. Prezentarea programului a avut loc cu multă știință, oamenii au recepționat și au înțeles că este nevoie de ei, fiind singurii care pot pune umărul la salvarea clubului. Mi se pare că a fost firesc, natural. Era singura șansă ca Dinamo să treacă prin momentele grele”, a spus Ciuhulescu.
„Am învățat să iubesc altfel”
„Am câștigat mai multe valori, printre care și abnegația, încăpățânarea. Am învățat să iubesc și altfel. Deși sunt un bărbat în toată firea, am simțit în foarte multe momente, alături de echipă, că dragostea reprezintă și niște sentimente pe care le poți oferi în mod particular unei persoane, spre exemplu.
Faptul că am trăit acest sentiment de iubire îndreptat către o echipă de fotbal este special. Sportul îți oferă o noblețe: înfruntarea dintre doi sportivi sau două echipe trebuie să fie însoțită de fair-play, trebuie să accepți că există un învins și un învingător, iar asta, ca individ, îți poate dezvolta și onoarea, ceea ce la mine s-a și întâmplat.
Acestea s-au reflectat și în viața personală, iar pentru asta îi pot mulțumi vieții de suporter”, a spus Silviu despre cum viața de susținător, suporter, ultras, fan, membru de galerie, spuneți-i cum vreți, poate avea un impact semnificativ asupra destinului unui om.
Bon voyage, Patrick!
Ștefan cel Mare, 6 mai 2016. Dinamo înfrunta Viitorul Constanța într-un meci de play-off, iar scorul era 3-2 pentru „câini”. În minutul 70, tragedia a lovit. Patrick Ekeng s-a prăbușit la jumătatea terenului de pe bătrâna arenă din mijlocul Bucureștiului, iar suflarea dinamovistă a trecut printr-un al doilea eșec peste care nu va putea trece niciodată.
Cu doar două săptămâni înaintea tragediei, Patrick reușise să marcheze cu un voleu superb într-un derby din semifinalele Cupei României în urma căruia Dinamo s-a calificat în ultima fază a competiției. Acum, 11 și 14 îngroașă liniile de îngeri ce păzesc nestingherit asupra culorilor alb-roșii.
GALERIE FOTO. Momente din cariera lui Patrick la Dinamo
„Drama cu Ekeng m-a afectat mult mai tare decât drama cu Hîldan, poate și din cauza maturității la care am ajuns sau a dinamovismului nostru în raport cu ce se întâmpla, fiind după o perioadă destul de lungă de lucruri negative.
Să îți mai apară și o astfel de dramă... era atât de tânăr, cu o soție însărcinată! A fost o tragedie uriașă. Am fost invitat să vorbesc la momentul pe care clubul l-a organizat atunci. De la stadion, sicriul lui a fost dus direct la aeroport”, a spus Silviu Ciuhulescu despre drama trăită de „câini” în urmă cu opt ani.
De mână cu cei mici...
Silviu Ciuhulescu și Liviu Ganea au încercat să ofere un răspuns următoarei întrebări: „Ce îl poate determina pe un copil să iubească Dinamo?”.
„Dacă te uiți în tribune, sunt părinți care își aduc copiii de la 4-5 ani pe stadion. Poate nici nu au apucat să practice fotbalul, dar vin pe stadion. Simt atmosfera, văd o coregrafie... este cel mai corect lucru pe care îl poți face și cea mai rapidă soluție pentru a-i cultiva unui copil spiritul lui Dinamo.
Acum, se poate uita pe platformele de socializare, să vadă videoclipuri, dar în momentul în care îl aduci acolo și simte atmosfera, este cu totul și cu totul altceva. Cred că un astfel de moment poate fi definitoriu pentru cineva tânăr”, a spus Ganea, punând accentul pe importanța atmosferei de stadion pentru cei mici.
Sfatul lui Silviu pentru viitoarele generații: „Ce aș recomanda oricui care este dispus să iubească o echipă cum este Dinamo... le-aș transmite că Dinamo nu este doar cea de acum. Dinamo reprezintă istorie, o istorie ce a produs foarte multe satisfcații, neraportându-ne doar la fotbal.
Acest club este în top zece al celor mai bogate în medalii cluburi din lume. Este o mândrie pe care nu trebuie să o negi, fiind o realitate. Dinamo, nefiind doar cel de acum, ci cel începând din vremea lui Pârcălab, Frațilă, Patzaichin, Alexe sau a unei pleiade întregi de sportivi uriași, ar putea îndemna pe oricine să se gândească că istoria acestui club nu se oprește aici”.
„Să nu uităm de un Dumitrache, Dudu Georgescu, Radu Nunweiller, Dinu, Lucescu, aș putea să enumăr din generație în generație. Nelu și Lică Nunweiller, Popa, Datcu... Nu putem să îi uităm!”, a completat fostul fundaș din perioada de glorie a clubului, Ion Marin.
Fără niciun fel de exagerare, Dinamo reprezintă un «ceva» pentru care merită să simți că iubești cu adevărat, chiar și la înfrângeri. Mai ales la înfrângeri!
- Silviu Ciuhulescu
„Danciu-gol” a concluzionat: „Fără suporteri, acest club ar fi fost mort”.