Articol de Marius Mărgărit - Publicat luni, 03 februarie 2025 20:04 / Actualizat luni, 03 februarie 2025 20:04
Când îl vezi prima dată, pare un puști gata oricând să-ți facă o farsă, să te ridiculizeze la masă cu vreo execuție ciudată. Are nerv, are și nervi, uneori n-are răbdare și, mai ales, nu suportă să piardă, nici chiar la antrenament.
Sunt, așa, doar impresiile de la prima vedere cu Robert Istrate(15 ani), una dintre speranțele tenisului de masă românesc.
”Pasiune pură” este un serial în care GSP.ro și-a propus să aducă în prim-plan cazurile excepționale din sportul juvenil, inclusiv din discipline mai puțin mediatizate
Robert Istrate, puștiul de 15 ani care „trăiește” pentru tenis de masă
Când începi să vorbești cu el, lucrurile se mai schimbă, are momente când pare prea serios pentru vârsta lui. Se simte că respiră sportul ăsta pe care l-a început din joacă, dar de care acum e iremediabil legat, care "înseamnă totul pentru mine, acum n-aș mai putea fără tenis de masă".
Avea numai doi ani când a intrat prima dată într-o astfel de sală, împreună cu părinții, care îl însoțeau pe Andrei, fratele mai mare, care s-a apucat de acest sport la 6 ani. Pe piciul care atunci abia mergea l-au atras paletele, mingile care săreau de colo-colo, zgomotul. O vreme a copilărit prin sală.
A început antrenamentele de pe masă
Și, pe la 5 ani, "le-am spus părinților că vreau și eu la tenis de masă. Am început cu doamna antrenoare Ionela Stoinea, iar pe la 9 ani m-am mutat la Steaua, la antrenorul cu care lucrez de atunci, Bogdan Albescu. La început a fost o joacă, o distracție, țineam mingea pe paletă.
Că eram mic, cam la înălțimea fileului, la primele antrenamente mă puneau pe masă ca să pot să învăț mișcările. Și acum e o distracție, o plăcere, o pasiune. Dar pe parcurs, de când am început să merg pe la concursuri, la turnee internaționale, totul s-a transformat și în ceva interesant, entuziasmant. Au apărut emoțiile, ambiția, dorința de a fi tot mai bun".
Rivalitate frățească
Pe măsură ce creștea, rivalitatea cu fratele său a devenit și mai evidentă. Sunt colegi de club, la Steaua, se antrenează în aceeași sală. Recunoaște că "asta m-a ambiționat și mai mult, m-a motivat mereu să vreau să ajung să-l bat. Pe la antrenamente mai reușesc, dar în partide oficiale încă nu. E mai mare, mai experimentat, mai puternic.
Anul trecut am jucat cu el în Superligă și m-a bătut cu 3-1, dar a fost un meci strâns. Da, e într-un fel frustrant, că mai rîde de mine că mă tot bate. Glumim, ne mai hârjonim, dar nu pot să mă supăr dacă mă bate fratele meu. Rivalitatea asta a început de când am ajuns și eu la 10-11 ani și am început să merg la competiții.
Acum am crescut, ne certăm mai rar, vorbim mai mult, ne ajutăm, să fim tot mai buni. Chiar e de folos și genul ăsta de rivalitate. Și eu tot sper că anul ăsta voi reuși să-l înving și într-o competiție".
Povestea unui argint european
Cu timpul, Robert a devenit tot mai bun, mai competitiv. Acum e campion național U15 la toate cele 4 categorii, vicecampion european, a câștigat deja concursuri din circuitul WTT. Și e abia începutul. Fiindcă visează la medalii mondiale, olimpice, la un loc în Top 10 mondial.
Povestește cum a fost finala continentală la simplu, unde l-a întâlnit pe polonezul Patrick Zivoronek: "Îl bătusem în ultimele 5 partide, dar mereu au fost meciuri echilibrate, terminate cu 3-2 sau 4-3. Acum l-am învins în proba pe echipe, dar în finala la individual a prins o zi mai bună și m-a bătut cu 4-2".
Idolul său este chinezul Lin Yun-Ju, "un jucător foarte inteligent, foarte talentat, e acolo, în topul mondial. Dar cred că dacă ar munci mai mult și și-ar da și mai mult interesul, ar putea să fie cel mai bun din lume".
A jucat deja o mulțime de meciuri cu sportivi din China, Japonia sau alte țări asiatice, unde tenisul de masă este religie. Deocamdată bilanțul său cu aceștia este negativ, dar "am învins doi japonezi și doi chinezi. Iar când am pierdut, am fost acolo, aproape. Cu ei e cel mai greu fiindcă se antrenează mult, au condiții foarte bune. Cei de la loturi nici nu mai fac școală, stau toată ziua la sală și se pregătesc.
Din milioane de sportivi, normal că apar unii extrem de talentați, care ajung cei mai buni din lume. Și mai e ceva, nu renunță niciodată, e foarte greu să închizi meciul cu ei. Am văzut cum se antrenează cei de la U15, chiar și mai mari, dar nu și pe seniori. Am însă ocazia s-o urmăresc la antrenamente pe Bernadette Szocs, care ne este colegă la Steaua, o sportivă de top mondial, care se pregătește aici, în sală, cu noi".
"Am plâns când am ratat banchetul din clasa a 8-a"
E elev la Liceul sportiv „Mircea Eliade”, în clasa a 9-a, și are, ca majoritatea celor care încearcă să reușească în sportul mare, un program infernal. Cum arată o zi obișnuită? Robet o descrie pe fugă: "E dificil fiindcă locuiesc destul de departe de sală, dar și de liceu.
Mă trezec pe la 7:00, mă spăl, mănânc, plec la antrenament, care e pe la 9:00. Lucrez cam două ore și jumătate, apoi mă duc la liceu, stau la ore cât pot, fiindcă trebuie să revin pentru al doilea antrenament al zilei. Câteodată mai ajung și pe la sala de forță, să fac pregătire fizică. De regulă, ajung acasă cam după ora 20:00.
Adică așa petrec cam 12-13 ore pe zi. Când pot, mai ies cu prietenii la o plimbare, dar cam 90% din timp îl dedic acestui sport. E cam totul pentru mine, trăiesc pentru asta, mai tot timpul mă gândesc ce să fac, ce să îmbunătățesc. După meciuri mă analizez. Mă gândesc cum era dacă făceam altceva la o minge, că poate câștigam. Când pierd, de ce am pierdut, ce am gresit. Fiindcă o greșeală e o lecție".
A pierdut și el banchetul de la finalul clasei a 8-a. Era în cantonament la lot, pentru campionatul european și "mă uitam pe rețele, unde colegii și prietenii mei puneau poze și filmulețe de acolo. Era miezul nopții, dar țin minte că am plâns atunci. A doua zi aveam antrenament, dar nu puteam să dorm, aș fi vrut să fiu și eu acolo cu ei. Am înțeles că performanța cere și sacrificii și nu regret în niciun moment că am ales această cale".
Își amintește că "în 2023, am avut o accidentare mai serioasă la spate. O lună n-am avut voie să pun mâna pe paletă, să mă apropii de masă. A fost foarte greu. Mergeam la școală și în rest mă uitam non-stop numai la tenis de masă, pe calculator. Nu făceam nimic altceva. Au fost unele zile când veneam la sală cu tata, numai ca să mă uit la colegi cum se antrenează, că nu mai suportam să stau deoparte".
Recent a participat la naționalele U21, chiar dacă este o competiție dură pentru un puști de numai 15 ani. Și a ieșit vicecampion la dublu și dublu mixt. Iar la începutul lui ianuarie, la Openul de la Linz, a terminat pe locul 3 atât la U17, cât și la U19. Sunt doar câțiva alți pași pe drumul spre top.
"Ca jucător, mă bazez mult pe strategie. O stabilesc cu antrenorii. Câștig mai mult cu mintea decât cu mâna, cu paleta. Evident că am nevoie și de arme, serva, topspinul, flipul. Ca punct slab, cred că e faptul că mă enervez. În ultima perioadă am mai progresat, se întâmplă mai rar. Dar e și fiindcă pun presiune pe mine și sunt un tip mai emotiv"
Robert Istrate, vicecampion european U15
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
