NEWSLETTER  »  AGENDA SPORTIVĂ A SĂPTĂMÂNII 30 IANUARIE - 5 FEBRUARIE 2023

Duminică incendiară în Superliga și Europa + Meciul meciurilor pentru Rapid

Articol de GSP - Publicat luni, 30 ianuarie 2023 07:00

Am adunat pentru voi în acest newsletter cele mai importante evenimente sportive ale săptămânii care abia a început. În „meniu" avem derby-ul CFR Cluj - FCSB, partide tari în campionatele de top din Europa, cel mai important meci al campioanei Rapid în tentativa de a ajunge direct în "sferturile” Ligii și multe altele. Totul, mai jos.

LUNI, 30 ianuarie

Liga Florilor / 17:30 / CSM București - Rapid. Duelul de Liga Campionilor din handbalul feminin românesc deschide în forță săptămâna sportivă.

TENIS / WTA / O săptămână cu două turnee feminine. Gabriela Ruse, 144 WTA, o întâlnește în turul 1 la Hua Hin (Tha), concurs de 250 de puncte, pe Na-Lae Han (CdS, 176 WTA). Ana Bogdan, 68 WTA, este pe tabloul de la Lyon, turneu WTA 250.

Superliga / 20:00 / FC Voluntari - CFR Cluj. Campioana și-a recuperat fotoliul de lider și nu vrea să-l mai cedeze. O nouă deplasare dificilă pentru echipa lui Dan Petrescu.

MARȚI, 31 ianuarie

Cupa Germaniei / 21:45 / Union - Wolfsburg. Surpriza sezonului, Union se luptă la vârf în Bundesliga. Va putea rezista și în DFB Pokal?

Cupa Italiei / 22:00 / Inter - Atalanta. Confruntarea nerazzurra. Prea departe de locul 1 în Serie A, Inter speră să-și ia revanșa în Cupă. Însă cu Atalanta se poate întâmpla orice, chiar și pe "Meazza".

BASCHET / EUROCUP (m) / 19:30 / U-BT Cluj-Napoca vine după înfrângerea în fața celor de la Umana Reyer Veneția, 90-95, și vrea să remonteze acasă cu 7Bet-Lietkabelir Panevezys, vicecampioana Lituaniei.

MIERCURI, 1 februarie

Duminică incendiară în Superliga și Europa + Meciul meciurilor pentru Rapid

Cupa Germaniei / 21:45 / Mainz - Bayern. Bavarezii vor toate trofeele în Germania, an de an. Și acum sunt favoriți. În turul campionatului, a fost 6-2 pentru ei.

Ligue 1 / 22:00 / Montpellier - PSG. Ultimele șase confruntări dintre cele două echipe s-au încheiat cu șase victorii ale parizienilor. Golaveraj? 23-3!

BASCHET / EUROCUP (f) / 19:00 / ACS Sepsi-SIC dispută returul "optimilor" acasă, în Sepsi Arena, contra celor de la LDLC ASVEL Feminin, echipă care s-a impus în primul meci cu 91-76.

VOLEI / CHAMPIONS LEAGUE (f) / 19:00 / CS Volei Blaj primește în Sala Sporturilor din Tg. Mureș vizita celor de la Volero Le Cannet (Fra), locul 2 în grupa B. Campioana României e pe 3, cu o singură victorie din 4 meciuri.

VOLEI / CHALLENGE CUP (f) / 18:00 / CSM Lugoj dispută turul "sferturilor" pe terenul belgiencelor de la Asterix Avo Beveren, echipă cu vechime și care are 11 titluri naționale în palmares.

JOI, 2 februarie

Cupa Italiei / 22:00 / Juventus - Lazio. Penalizată cu 15 puncte în campionat, Juventus poate spera doar la Cupă în acest sezon. Lazio vrea și un loc în Top 4 de Serie A.

VINERI, 3 februarie

Superliga / 20:00 / FCU Craiova - U Cluj. Echipa lui Sabău încearcă să-și continue seria de invincibilitate din 2023. În tur, s-a încheiat nedecis, 1-1.

Premier League / 22:00 / Chelsea - Fulham. După 20 de etape, Chelsea e fix la jumătatea clasamentului, deși a investit peste 500 de milioane pentru transferuri în șase luni. Cu o victorie, o depășește pe Fulham.

SÂMBĂTĂ, 4 februarie

Premier League / 14:30 / Everton - Arsenal. "Tunarii" vor să continue ascensiunea spre primul titlu în Premier după 19 ani. Dar Everton, cu un nou manager, Sean Dyche, s-ar adânci în zona retrogradării dacă pierde.

Bundesliga / 16:30 / Dortmund - Freiburg. Borussia poate bate pe oricine în acest sezon, dar poate și pierde acasă în fața unei echipe ca Freiburg.

Ligue 1 / 18:00 / PSG - Toulouse. Tripleta Messi - Mbappé - Neymar nu se poate bloca în fața lui Toulouse. În tur a fost 3-0 pentru PSG, două goluri Mbappé și Neymar, ambii din pasele lui Messi.

Duminică incendiară în Superliga și Europa + Meciul meciurilor pentru Rapid

HANDBAL / LIGA CAMPIONILOR (f) / 19:00 / Cel mai important meci al campioanei Rapid în tentativa de a ajunge direct în "sferturi": să smulgă puncte în deplasarea de la Metz.

HANDBAL / EUROPEAN LEAGUE (f) / 16:00 / SCM Rm. Vâlcea se duelează din nou cu Thuringer HC, acasă, la o săptămână după ce a pierdut pe terenul germancelor, 31-38. Oaspetele au 3 victorii din tot atâtea meciuri în Grupa D.

DUMINICĂ, 5 februarie

Premier League / 18:30 / Tottenham - Man. City. În ultimele cinci dueluri directe de Premier, Spurs au avantaj, 3-2. Totuși, City a câștigat pe 19 ianuarie, 4-2 pe Etihad.

Bundesliga / 18:30 / Wolfsburg - Bayern. Atenție, Bayern! În precedentele trei meciuri acasă în Bundesliga, Wolfsburg s-a impus de fiecare dată, golaveraj total 12-0 (4-0 cu Bochum, 2-0 cu Dortmund, 6-0 cu Freiburg).

Duminică incendiară în Superliga și Europa + Meciul meciurilor pentru Rapid

Superliga / 21:00 / CFR Cluj - FCSB. Înfruntarea incendiară dintre principalele protagoniste în lupta la titlu a ultimilor ani. Ardelenii au luat toate punctele, în tur, pe Arena Națională, însă roș-albaștrii s-au impus la ultima întâlnire din Gruia.

Serie A / 21:45 / Inter - Milan. Derby della Madonnina rămâne un show în Italia. În Supercupă, pe 18 ianuarie, nerazzurrii au defilat în fața "diavolilor": 3-0.

LaLiga / 22:00 / Barcelona - Sevilla. Catalanii vor încă un titlu, într-un sezon plin de probleme financiare. Într-un an critic, andaluzii vor doar să nu retrogradeze.

HANDBAL / LIGA CAMPIONILOR (f) / 16:00 / Având prezența în sferturile de finală asigurată, CSM București o înfruntă acasă pe Brest. Încă există o miză: locul 1 sau 2 în grupă.

Playtech: TRAGEDIE! Doliu URIAȘ în politica din România! A MURIT în urmă cu puțin ...

Ianis Hagi și Dennis Man, în centrul atenției la reunire » Ținute extravagante alese de „tricolori”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close