INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  WERDER

100.000 de euro pentru 12 de ani de chin » Klasnici, aflat în așteptarea unui al treilea transplant de rinichi, a câștigat procesul împotriva fostului medic al lui Werder

Articol de - Publicat sambata, 01 aprilie 2017 00:00

Zece ani de deliberări i-au fost necesari Tribunalului din Bremen pentru a da verdictul.

Unul favorabil fostului atacant al lui Werder, Ivan Klasnici, 37 de ani, care din cauza unui medic incompetent, Götz Dimanski, și a unui internist nepregătit, Manju Guha, a pierdut un rinichi. Instanța a dispus ca aceștia să-i plătească 100.000 de euro pentru "durerea și suferința provocate". Iar în contul "daunelor tangibile și intangibile" ce au decurs de aici, el va primi o despăgubire aflată în negociere.

Interpretare eronată

La începutul lui 2005, Dimanski, doctorul lui Werder între 1999 și 2014, i-a interpretat eronat analizele care indicau o suferință a rinichiului. Maladie devoalată abia în luna noiembrie a acelui an, când fostul internațional croat a suferit o operație de apendicită.

Așteaptă al 3-lea transplant

Nici tratamentul urmat nu s-a dovedit cel adecvat. Astfel că, în 2007, Klasnici a primit un nou rinichi, de la mama sa. Dar organismul l-a respins și abia cel donat de tatăl lui, două luni mai târziu, a funcționat. Până-n septembrie 2016. De atunci, croatul se află în așteptarea unui nou transplant și face dializă de 3 ori pe săptămână.

"Niciun ban din lumea asta nu-mi poate lua durerea. Era să mor"
Ivan Klasnici, fost atacant Werder

8.000 de oameniașteaptă în Germania un transplant de rinichi, în medie 7 până la 8 ani

Citește și:
Hagi a anunțat lotul pentru Suedia - România » 9 jucători, OUT!
Nationala
Hagi a anunțat lotul pentru Suedia - România » 9 jucători, OUT!
Culmea culmilor! Gică Popescu, indignat de selecția cumnatului Hagi: „Cu el că n-a fost convocat ce facem?”
Nationala
Culmea culmilor! Gică Popescu, indignat de selecția cumnatului Hagi: „Cu el că n-a fost convocat ce facem?”
Doar în România s-a mai văzut așa ceva! Portarul a stat cu spatele la penalty în minutul 90+24. Ce a urmat
Campionate
Doar în România s-a mai văzut așa ceva! Portarul a stat cu spatele la penalty în minutul 90+24. Ce a urmat
Pesimist sau realist? Basarab Panduru a oferit „scorurile corecte” la meciurile României din Liga Națiunilor
Nationala
Pesimist sau realist? Basarab Panduru a oferit „scorurile corecte” la meciurile României din Liga Națiunilor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”

Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close