INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  RECORD MONDIAL

A luat 4 cartonaşe roşii într-un meci!

Articol de - Publicat joi, 04 februarie 2010 00:00

S-a întîmplat într-un meci de Cupă din Ţara Galilor. Un fotbalist de la Mountain Rangers, Ricky Broadley (foto), a reuşit performanţa de a fi eliminat de patru ori în confruntarea cu Penrhyndeudraeth. Veritabil caz pentru Cartea Recordurilor.

 

Potrivit tabloidului The Sun, totul a început în minutul 64 al partidei. Cîţiva jucători de la ambele echipe s-au luat la bătaie pe teren, moment în care Broadley a sărit cu picioarele înainte în meleul format în jurul lor. Pentru că a lovit un adversar în faţă, arbitrul i-a arătat prompt cartonaşul roşu. Şi l-a scos încă o dată din buzunar atunci cînd acesta i-a replicat înjurîndu-l.

În loc să se potolească, Broadley a luat apoi o găleată cu apă de undeva de la marginea terenului şi i-a turnat conţinutul în cap "centralului: al treilea "roşu"! În fine, pe ultimul l-a încasat la cabine, după ce l-a ameninţat pe arbitru.

Mountain Rangers l-a suspendat pe Ricky Broadley, iar federaţia galeză intenţionează să-l scoată din fotbal pentru că e recidivist. În urmă cu mai mulţi ani, el a mai fost suspendat pe termen lung din cauza unui comportament asemănător.    

 

 

Citește și:
Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor
Stiri extrasport
Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor
Florin Prunea a urmărit Sepsi - Dinamo și propune un fotbalist la națională: „E o soluție!”
Superliga
Florin Prunea a urmărit Sepsi - Dinamo și propune un fotbalist la națională: „E o soluție!”
O nouă mașină își face debutul în România » Costă sub 30.000 de euro și a fost prezentată la Salonul Auto București
Noutati auto
O nouă mașină își face debutul în România » Costă sub 30.000 de euro și a fost prezentată la Salonul Auto București
„Am toate motivele să ciocnesc un pahar” » S-a finalizat divorțul anului în fotbalul mondial: decizia în privința pensiei de 250.000 de euro
Campionate
„Am toate motivele să ciocnesc un pahar” » S-a finalizat divorțul anului în fotbalul mondial: decizia în privința pensiei de 250.000 de euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (2)
 •  05 Februarie 2010, 02:39

tare rau ;) frate :))) :X

 •  04 Februarie 2010, 22:09

asta si Ganea`=))))))))))))))

Vezi toate comentariile (2)
Comentează