INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

A murit celebrul fotbalist al lui Inter, Italia plânge pentru legendarul număr zece

Evaristo Beccalossi a murit la vârsta de 70 de ani / Foto: Imago Images
Evaristo Beccalossi a murit la vârsta de 70 de ani / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 06 mai 2026 11:23 / Actualizat miercuri, 06 mai 2026 17:09

Evaristo Beccalossi, legendarul număr zece al lui Inter și unul dintre cei mai iubiți fotbaliști ai generației sale, a încetat din viață la Brescia, cu câteva zile înainte de a împlini vârsta de 70 de ani.

Beccalossi a încetat din viață în noaptea de marți spre miercuri, la clinica „Poliambulanza”, unde fusese internat după ce starea sa de sănătate se agravase brusc. În ianuarie 2025, a suferit un accident vascular cerebral sever, urmat de o lungă perioadă de luptă și comă, din care, din păcate, nu a reușit să iasă. Legendarul as ar fi împlinit 70 de ani peste doar câteva zile, pe 12 mai.

Evaristo Beccalossi, legenda lui Inter, a murit

Născut la Brescia, unde a făcut și primii pași în fotbal, Beccalossi a atins apogeul carierei în tricoul lui Inter. A ajuns la Milano în 1978 și, pe parcursul a șase sezoane, a devenit un adevărat simbol al clubului. A jucat peste 200 de meciuri pentru „nerazzurri”, a marcat 37 de goluri și a fost o figură-cheie în câștigarea Scudetto-ului în sezonul 1979-1980, precum și a Cupei Italiei doi ani mai târziu.

Suporterii îl vor ține minte pentru totdeauna pentru tehnica sa incredibilă, dar și pentru „derby-ul istoric” împotriva lui AC Milan, pe 28 octombrie 1979, când a marcat două goluri și și-a asigurat pentru totdeauna statutul de zeitate printre fanii lui Inter.

A murit celebrul fotbalist al lui Inter, Italia plânge pentru legendarul număr zece
Evaristo Beccalossi / Foto: Imago Images

Beccalossi nu a fost doar un fotbalist, ci și o figură emblematică a culturii pop italiene. Cariera sa a fost marcată și de unul dintre cele mai neobișnuite momente din istoria fotbalului european. Într-un meci din Cupa Cupelor împotriva lui Slovan Bratislava, pe 15 septembrie 1982, Beccalossi a reușit să rateze două penalty-uri în doar 8 minute.

Tocmai acest eveniment l-a inspirat pe celebrul comediant italian Paolo Rossi să-i dedice monologul cult „Elogiu lui Evaristo Beccalossi”, în care l-a comparat cu legenda jazz-ului Charlie Parker, descriindu-l ca pe un geniu care merge pe muchia dintre victorie și înfrângere.

Pe lângă Inter și Brescia, Beccalossi a mai jucat, de-a lungul bogatei sale cariere, pentru Sampdoria (cu care a câștigat și Cupa Italiei), Monza, Barletta și Pordenone, înainte de a se retrage în 1991. După încheierea carierei de jucător, a rămas activ în fotbal ca oficial sportiv și consultant tehnic.

Citește și:
Iureș după primul meci al etapei din Superliga: „Dacă cineva din club vrea să intervină, OK. Dacă nu, eu mă opresc aici!”
Superliga
Iureș după primul meci al etapei din Superliga: „Dacă cineva din club vrea să intervină, OK. Dacă nu, eu mă opresc aici!”
O nouă mașină își face debutul în România » Costă sub 30.000 de euro și a fost prezentată la Salonul Auto București
Noutati auto
O nouă mașină își face debutul în România » Costă sub 30.000 de euro și a fost prezentată la Salonul Auto București
„Am toate motivele să ciocnesc un pahar” » S-a finalizat divorțul anului în fotbalul mondial: decizia în privința pensiei de 250.000 de euro
Campionate
„Am toate motivele să ciocnesc un pahar” » S-a finalizat divorțul anului în fotbalul mondial: decizia în privința pensiei de 250.000 de euro
Prima decizie luată, după apariția imaginilor scandaloase de la Vaslui: „Nu credeam că o să mai vedem așa ceva”
Liga 3
Prima decizie luată, după apariția imaginilor scandaloase de la Vaslui: „Nu credeam că o să mai vedem așa ceva”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează