INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  AC MILAN

AC Milan i-a găsit înlocuitor lui Leonardo » În sfîrşit, milanezi Allegri!

Massimiliano Allegri, Allegri, AC Milan
Massimiliano Allegri, Allegri, AC Milan

Articol de - Publicat sambata, 26 iunie 2010 00:00

După 6 săptămîni de la divorţul de brazilianul Leonardo, Milan are motive de veselie. Massimiliano Allegri, fostul tehnician al lui Cagliari, a semnat ieri un contract pînă în 2012.

42 de zile a trebuit să aştepte Milan să-şi rezolve problema antrenorului. Postul lăsat vacant prin plecarea brazilianului Leonardo a fost ocupat, în sfîrşit! "Rossonerii" şi-au luat tot un tehnician tînăr. 42 de ani are Massimiliano Allegri, numele ales de Berlusconi pentru a submina dictatura rivalilor "nerazzurri". Dat afară de Cagliari acum două luni şi jumătate, după ce-şi îndeplinise obiectivul, fostul mijlocaş a devenit noul pariu îndrăzneţ al Milanului.

Exact în seara în care Italia părăsea Mondialul pe scara de incendiu, vicepreşedintele Adriano Galliani i-a convins pe Allegri şi pe şefii clubului sard să şi oficializeze afacerea. O mutare previzibilă de cînd "rossonerii" au respins varianta milaneză Mauro Tassotti - Filippo Galli, cei care lucraseră cu Leonardo în stagiunea trecută. Ca să finalizeze tratativele, Milan a acceptat să-l mai lase un sezon pe fundaşul Astori la Cagliari. În plus, Allegri a renunţat la prima restantă pentru salvarea de la retrogradare, o ţintă atinsă cu destule etape în devans.

Debut contra lui Milan!
Massimiliano Allegri a fost desemnat de colegii săi din Serie A şi Serie B de două ori cel mai bun tehnician, în ultimele două sezoane. Cagliari a fost prima echipă din Serie A la care a lucrat aproape două stagiuni, în prima luîndu-i pe sarzi de pe ultimul loc şi terminînd lîngă "zona UEFA"! Mijlocaş de meserie, Allegri a debutat în prima divizie acum 21 de ani cu Pisa, chiar contra lui Milan, şi s-a retras în 2003, trecînd pe la Cagliari, Perugia şi Napoli.

Luis Fabiano, prima ţintă
Milan s-a mişcat pe perioada Cupei Mondiale în mercato şi este aproape să dea prima lovitură. Luis Fabiano e ţinta principală vizată de "rossoneri", care îl tentează cu un salariu de 3,5 milioane de euro anual, dublu faţă de cît primeşte la Sevilla. Atacantul brazilian, al cărui contract cu andaluzii expiră peste un an, costă 25 de milioane de euro, sumă pe care Milan speră să o acopere în bună parte din vînzarea olandezului Huntelaar la Fenerbahce.

1,3 milioane de euro este salariul anual pe care îl va încasa Massimiliano Allegri la AC Milan

Ballack la Leverkusen
GERMANIA. Michael Ballack revine în Bundesliga. Mijlocaşul de 33 de ani, ce a ratat Mondialul din cauza unei accidentări, va semna un acord pe două sezoane cu Leverkusen, după ce a refuzat ofertele de la Hamburg şi Wolfsburg. Liber după expirarea înţelegerii cu Chelsea, Ballack se întoarce la echipa la care jucat între 1999 şi 2002 şi va cîştiga şase milioane de euro net în fiecare dintre următoarele două stagiuni. Bisăptămînalul "Kicker" a dezvăluit ieri că un rol decisiv în alegerea internaţionalului neamţ îi aparţine soţiei, Simone.

City îl ia pe David Silva
ANGLIA. Valencia a mai vîndut o vedetă. După ce l-au dat pe Villa la Barcelona (40 de milioane de euro) şi pe Zigici la Birmingham (7 milioane), "liliecii" s-au înţeles ieri cu Manchester City în privinţa transferului lui David Silva. Preţul tranzacţiei: 35 de milioane. Mijlocaşul spaniol de 28 de ani va semna pînă în 2014 cu formaţia lui Roberto Mancini.

Două milioane din imaginea lui Mou
SPANIA. Real Madrid îşi va amortiza o parte din clauza de 8 milioane de euro plătită lui Inter pentru transferul lui Mourinho din drepturile de imagine ale antrenorului portughez. "Galacticii" vor încasa anual jumătate din cele 4 milioane produse de marca Mourinho din publicitate şi marketing. Lusitanul a semnat pe 3 sezoane şi un salariu net de 10 milioane.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
kaiser1987
kaiser1987  •  29 Iunie 2010, 04:45

Probabil ca AC Milan va dezamagi si sezonul viitor, cu un asemenea antrenor. Asadar pariori: feriti-va de AC Milan pt ca e greu sa faca performanta cu acest antrenor!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează