INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LA LIGA

Vești proaste pentru Barcelona după victoria cu Atletico Madrid » Doi titulari s-au accidentat și vor rata următoarele meciuri

FOTO: Imago
FOTO: Imago

Articol de - Publicat luni, 17 martie 2025 14:27 / Actualizat luni, 17 martie 2025 14:41

Mijlocașul Barcelonei, Marc Casado (21 ani), ar putea rata restul sezonului competițional. Tânărul fotbalist al catalanilor, care a avut o evoluție remarcabilă în această stagiune, a suferit o ruptură a ligamentului colateral extern al genunchiului. Există riscul ca acesta să fie indisponibil pentru mai mult de două luni, durata recuperării depinzând de gravitatea rupturii, dacă este completă sau parțială.

Formația lui Hansi Flick a primit o dublă lovitură în urma „remontadei” de aseară. Și Inigo Martinez (33 ani) va fi indisponibil, însă pentru mai puțin timp. Jurnalistul Fabrizio Romano a afirmat faptul că fundașul va lipsi în jur de 2-3 săptămâni din cauza unei accidentări musculare.

Hansi Flick, după Atletico Madrid - Barcelona 2-4: „Am arătat rezistență și nu ne-am dat bătuți”
LA LIGA
Hansi Flick, după Atletico Madrid - Barcelona 2-4: „Am arătat rezistență și nu ne-am dat bătuți”

Marc Casado va fi OUT până la finalul sezonului

Casado a fost titular în meciul de ieri contra lui Atletico Madrid, în locul lui Frenkie de Jong, care suferea de gastroenterită înaintea partidei. A fost înlocuit în minutul 67, fără a părea serios accidentat, deși în prima repriză a avut o ciocnire dură cu Antoine Griezmann. După meci, însă, starea lui Casado s-a înrăutățit.

Conform sportal.bg, există o șansă minimă ca mijlocașul să revină pentru ultimele două luni ale sezonului. Tânărul mijlocaș al Barcelonei a fost deja înlocuit de selecționerul Spaniei, Luis de la Fuente. Aleix Garcia, fostul jucător al lui Dinamo, actual la Bayer Leverkusen, a fost adăugat în lot pentru meciurile viitoare cu Olanda (20 și 23 martie), din Liga Națiunilor.

Fabrizio Romano a comunicat pe rețelele sale de socializare faptul că Barcelona nu va putea conta în viitor nici pe Inigo Martinez. Integralist în duelul de aseară cu Atletico Madrid, încheiat cu victoria catalanilor, 4-2, din etapa 28 a La Liga, fundașul a suferit o accidentare musculară. Dean Huijsen (Bournemouth) îl va înlocui în naționala Spaniei.

Vești proaste pentru Barcelona după victoria cu Atletico Madrid » Doi titulari s-au accidentat și vor rata următoarele meciuri
FOTO: Facebook Fabrizio Romano

Diego Simeone a recunoscut că Barcelona este favorită la câștigarea La Liga

Antrenorul lui Atletico Madrid, Diego Simeone, a declarat faptul că înfrângerea suferită în fața Barcelonei va afecta ambițiile echipei sale în lupta pentru titlu. Argentinianul crede că, după acest meci, catalanii devin principalii favoriți la câștigarea La Liga.

„Barça are un meci mai puțin și nu știu ce se va întâmpla. Au un avantaj important și asta e realitatea. Nouă ne rămâne să luptăm meci cu meci, iar acum trebuie să ne concentrăm pe confruntarea cu Espanyol și așa până la final. Îi felicit pe adversari pentru ofensiva din momentul cheie”, a declarat Diego Simeone.

În urma succesului de aseară, catalanii au acumulat 60 de puncte și au revenit pe prima poziție în Spania. Trupa lui Hansi Flick este la egalitate cu Real Madrid, însă are un golaveraj superior. De asemenea, „galacticii” au și un meci în plus disputat. De cealaltă parte, formația „rojiblanco” a rămas cu 56 de puncte și a rămas pe ultima treaptă a podiumului din La Liga.

Citește și:
Gest sfidător făcut de jucătorii Craiovei la debutul în preliminariile Ligii Campionilor
Superliga
Gest sfidător făcut de jucătorii Craiovei la debutul în preliminariile Ligii Campionilor
Noul model Dacia a fost lansat oficial » Premieră: produs și lansat exclusiv în altă țară! Se va bate cu Hyundai și Peugeot pentru supremație
Noutati auto
Noul model Dacia a fost lansat oficial » Premieră: produs și lansat exclusiv în altă țară! Se va bate cu Hyundai și Peugeot pentru supremație
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Diverse
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
În sfârșit, e gata! Cum arată „OZN”-ul de lângă Dunăre
Handbal
În sfârșit, e gata! Cum arată „OZN”-ul de lângă Dunăre
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Profit.ro
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează