Articol de Cezar Titor - Publicat joi, 15 octombrie 2026 19:09 / Actualizat joi, 15 octombrie 2026 19:44
Bayern Munchen va continua să se bazeze pe termen lung pe Harry Kane, atacantul englez în vârstă de 33 de ani, care a doborât numeroase recorduri de când a ajuns la formația bavareză, în vara anului 2023.
Printre altele, a devenit cel mai rapid fotbalist care a atins borna de 100 de goluri în Bundesliga, în doar 98 de meciuri, dar și cel mai rapid jucător care a înscris 100 de goluri pentru un club din cele cinci mari campionate europene, în toate competițiile, având nevoie de numai 104 partide.
De asemenea, a stabilit recordul pentru cele mai rapide 50 de goluri în Bundesliga, în 43 de meciuri, și a devenit primul fotbalist din istoria competiției care a câștigat titlul de golgheter în fiecare dintre primele sale trei sezoane.
Harry Kane își va prelungi contractul cu Bayern
Potrivit informațiilor exclusive oferite de jurnalistul Sky Sports, Michael Bridge, clubul bavarez îl va păstra pe căpitanul selecționatei din Anglia printr-un nou contract valabil până în 2029. Între părți există deja un acord verbal de principiu. Totul a fost stabilit în privința salariului și a duratei noii înțelegeri, iar actele au ajuns deja la avocați pentru verificare, aprobare și semnare în cel mai scurt timp.
Se preconizează că noul contract al lui Kane (33 de ani) va fi oficializat înainte de gala „Balonul de Aur”, programată pe 26 octombrie la Londra. Englezul se numără printre principalii favoriți la cucerirea celui mai prestigios trofeu individual din fotbal.
Kane a ajuns la Bayern în vara anului 2023 de la Tottenham, pentru o sumă de transfer de aproximativ 100 de milioane de euro. De atunci, atacantul în vârstă de 33 de ani nu s-a mai oprit din marcat, adunând remarcabila cifră de 154 de goluri și 37 de pase decisive în 156 de meciuri oficiale jucate până în prezent pentru formația bavareză.
În tricoul gigantului german, Kane a cucerit deja două titluri în Bundesliga, Cupa Germaniei și două Supercupe, reușind totodată să fie golgheterul campionatului în toate cele trei sezoane de până acum.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”