INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  AZERBAIDJAN

Adrian Mutu, criticat din nou în presa din Azerbaidjan: „Nimeni n-a vorbit așa agresiv despre Neftchi. De fiecare dată când pierde dă vina pe altcineva!”

Adrian Mutu, criticat din nou în presa din Azerbaidjan. Foto: Instagram
Adrian Mutu, criticat din nou în presa din Azerbaidjan. Foto: Instagram

Articol de - Publicat luni, 09 octombrie 2023 16:09 / Actualizat luni, 09 octombrie 2023 16:20

Adrian Mutu (44 de ani), antrenorul lui Neftchi, a fost atacat într-un editorial din presa azeră: „Fanilor nu o să le convină opinia mea, dar Qarabag a învins cu 2-0 folosind echipa a doua și fără să-și ia adversarul în serios. Cu acest joc, Neftchi nici nu ajunge în primele trei din campionat”.

Adrian Mutu a suferit aseară a doua înfrângere pe teren propriu în acest sezon. După 1-3 cu Beșiktaș în preliminariile Conference League, echipa pe care o pregătește, Neftchi, s-a înclinat și în fața campioanei Azerbaidjanului, Qarabag (0-2). Eșec care-l menține pe antrenorul român pe locul al cincilea, cu 12 puncte în 9 etape, la șapte „lungimi” de liderul Zira.

Campioana Farul îl contestă pe Edi Iordănescu: „Meritam mai mulți jucători la națională! Nu-i place de noi”
CONVOCĂRI
Campioana Farul îl contestă pe Edi Iordănescu: „Meritam mai mulți jucători la națională! Nu-i place de noi”

Adrian Mutu, criticat din nou în presa din Azerbaidjan

Însă și un rezultat în urma căruia Mutu și-a atras alte critici în presa locală. Expertul „Sport Info”, Elchin Jafarov, a scris un editorial în care îl acuză pe tehnicianul de 44 de ani, de faptul că a fost foarte agresiv în discursul avut în ultimele zile. 

„Fanilor lui Neftchi n-o să le placă opinia mea, dar Qarabag a învins folosind echipa a doua și fără să ia adversarul în serios. Nu poți aștepta nimic de la oameni care nu-și respectă suporterii. Asta se întâmplă dacă aduci un antrenor de baschet la o echipă de fotbal!”.

Adrian Mutu, pus la zid: „Nu a putut să stopeze hegemonia lui Qarabag”

Același cunoscut jurnalist în țara sa explică motivele eșecului: „Nu vedem nicio schimbare în pozitiv a echipei. Antrenorul principal al lui Neftchi a fost foarte agresiv în ultimele zile. Eu sunt unul dintre cei mai mari fani ai lui Mutu și sunt de acord să-i dăm o șansă. 

Dar îmi păstrez părerea. În orice caz, din afară echipa arată foarte rău, iar românul aruncă vina pe ceilalți după fiecare meci. El ar trebui să fie primul care-și asumă ferm responsabilitatea. Pentru că echipa lui nu a reușit s-o învingă pe Qarabag, nici să-i stopeze hegemonia”.

VIDEO. Rezumatul meciului Neftci - Qarabag (0-2)

Adrian Mutu, într-o situație tot mai dificilă la Neftchi: „Nu va termina în primele trei locuri în campionat”

Analistul azer a făcut și o analiză a jocului de ieri: „Prima repriză a fost foarte plictisitoare. Dar în momentele în care cei de la Qarabag au mărit puțin viteza de joc, au găsit imediat drum spre poarta adversă, marcând de două ori. Cu acest joc, Neftchi nici nu ajunge în primele 3 din campionat”. 

3 victorii, 3 egaluri și 3 înfrângeri are antrenorul Adrian Mutu la Netfchi Baku, cu golaveraj 7-7

Mutu a comparat-o pe Qarabag ca valoare cu Beșiktaș, de care a fost învinsă de două ori în calificările din Conference League, și s-a plâns că el nu are la dispoziție un lot din care să alcătuiască două formații, una în campionat și alta în Europa.

Cred că există multe bârfe în jurul echipei. Am auzit multe critici. Indiferent de ce am face, toată lumea ne critică. Nu putem privi totul într-un mod negativ. Trebuie să construim pe o bază solidă, pe multă muncă, nu pe baza emoțiilor. 

- Adrian Mutu, antrenor Neftchi Baku

Citește și:

UEFA ar putea revoca marți decizia din septembrie asupra Rusiei

Eugen Neagoe, instalat în funcție: „Să știți că nu e o rușine. E un club mare”

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (2)
Adixtz
Adixtz  •  09 Octombrie 2023, 21:36

Si ce etape a sarit Mutu? A antrenat si la juniori, daca la asta te referi?! Nu toti sunt nevoiti sa stea 20 de ani in ligile inferioare pt ca apoi sa antreneze ,,marile echipe" Rapid, fcu craiova (sunt fanul ei) sau neftki ( nici nu stiu si nici nu ma intereseaza cu se scrie corect)! Mutu, dincolo de aparente, este un tip inteligent ! Si cu un cv important ca jucator. Sa nu uitam ce antrenori a intalnit pe parcursul vietii lui sportive. De ex fostul antrenor de la Bayern avea 35 de ani si i a dus in semifinale!

persanu
persanu  •  09 Octombrie 2023, 16:27

Mare antrenor ????. Cum i-a tras undița cum a zis PA Rapidului. Nu poți fi antrenor de valoare dacă sari etapele de antrenorat pentru că nu te confrunți cu toate probleme unei echipe atât in jocurile oficiale cât și la antrenament ori in afara terenului și nu știi cum sa le gestionezi. Ăștia au vrut echipe direct în prima ligă ori la naționale... D-aia suntem unde suntem.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează