Articol de Romeo Ene - Publicat miercuri, 26 august 2026, 20:27 / Actualizat miercuri, 26 august 2026 20:41
Daniel Bîrligea (26 de ani) a plecat de la FCSB și s-a transferat la Frosinone, în Serie A. Italienii vor plăti inițial 1,5 milioane de euro, iar suma poate crește considerabil dacă formația își va îndeplini obiectivul.
În cazul în care Frosinone va evita retrogradarea, clubul italian va mai achita 3,5 milioane de euro către FCSB, ceea ce ar duce valoarea totală a transferului la 5 milioane de euro.
Dacă echipa va retrograda în Serie B și nu va plăti diferența de bani, Bîrligea se va întoarce la FCSB.
Adrian Mutu (47 de ani), fost atacant cu peste 100 de goluri marcate în prima ligă italiană, consideră că Daniel Bîrligea are toate șansele să se adapteze rapid la Frosinone.
Adrian Mutu, despre transferul lui Daniel Bîrligea la Frosinone: „Cred că va reuși”
Mutu crede că unul dintre marile avantaje ale atacantului este faptul că acesta cunoaște deja fotbalul italian.
Bîrligea și-a făcut o parte importantă din formare în Italia, unde a evoluat la juniorii lui Palermo, iar ulterior a jucat pentru Teramo, în Serie C. Tocmai această experiență îl face pe Mutu să creadă că transferul în Serie A i se potrivește foarte bine atacantului român.
„Eu cred că atât Drăgușin, cât și Bîrligea pot să facă față, pentru că ei sunt crescuți acolo. Bîrligea a ajuns la doi ani în Italia, știe mentalitatea, știe fotbalul din ligile inferioare. A fost bună pentru Bîrligea revenirea în România. L-au urmărit, el joacă precum un vârf italian.
El e obișnuit să redubleze, e bătăios, protejează mingea, are un stil ca italienii. E cam genul ăsta. Cred că îi pică mai bine Italia decât România. El are altă mentalitate. Când l-am antrenat la Cluj, el vorbea română, dar gândea în italiană.
Cred că va avea o ambiție foarte mare, pentru că Italia e casa lui, până la urmă. El e italian. Eu cred că va reuși. Eu asta cred, nu înseamnă că neapărat se va întâmpla. Eu îl cunosc pe băiat, este un băiat extraordinar și un fotbalist bun”, a declarat Adrian Mutu, potrivit digisport.ro.
Ce a făcut Daniel Bîrligea la FCSB și CFR Cluj
Daniel Bîrligea a ajuns la FCSB în septembrie 2024, de la CFR Cluj. Gigi Becali a achitat suma de 3 milioane de euro în schimbul atacantului. Apoi, a mai achitat încă 400.000 de euro pentru alte clauze contractuale stabilite în momentul transferului.
În primul sezon a jucat în 8 partide și a marcat 3 goluri. În total, a adunat 80 de meciuri, 33 de goluri și 3 pase decisive în tricoul roș-albaștrilor.
A câștigat două titluri de campion al României, primul cu CFR Cluj (2022), iar al doilea cu FCSB, în stagiunea 2024-2025, când echipa a ajuns până în optimile Europa League, iar el a fost unul dintre cei mai importanți oameni ai echipei. A reușit 3 goluri în 9 partide în acel sezon european.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Cum arată Donbass Arena, stadionul lui Șahtior, la 4 ani de la războiul declanșat de Rusia