INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ARGENTINA

Alertă medicală maximă la Boca Juniors » Antrenorul Miguel Angel Russo se află în stare gravă la domiciliu!

Miguel Angel Russo, antrenorul lui Boca Juniors, alături de asistentul  Claudio Ubeda, la meciul cu Racing / Foto: Imago
Miguel Angel Russo, antrenorul lui Boca Juniors, alături de asistentul Claudio Ubeda, la meciul cu Racing / Foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 07 octombrie 2025 20:12 / Actualizat marti, 07 octombrie 2025 20:13

Miguel Angel Russo (69 de ani), instalat de patru luni pe banca tehnică a lui Boca Juniors, se află sub supraveghere medicală atentă, având un tablou clinic complex. Situația gravă a determinat clubul din Buenos Aires să emită o declarație oficială care a provocat îngrijorare în fotbalul argentinian.

„Atlético Boca Juniors anunță că Miguel Ángel Russo este în prezent internat la domiciliu, cu un prognostic rezervat, și este monitorizat constant de echipa sa medicală și de personalul medical al clubului. Suntem alături de Miguel și de familia sa în aceste momente”, a fost anunțul dramatic venit din Argentina.

Russo a fost cel care a cerut în mod expres să fie tratat acasă, iar familia sa a acceptat și i-a îndeplinit-o dorința, pentru a evita spitalizările repetate ale antrenorului în vârstă de 69 de ani.

Russo, vizitat de Paredes și președintele clubului, Riquelme

Tehnicianul s-a întors la Boca pentru a treia oară, din dragoste față de club, care i-a dedicat ultima victorie cu 5-0 împotriva lui Newell's. Asistentul Claudio Ubeda se va ocupa de echipă și a dezvăluit la cea mai recentă conferință de presă: „Stafful tehnic se află în contact permanent cu el și Miguel e la curent cu toate deciziile clubului. Îl iubim foarte mult, vrem să se însănătoșească repede și îi dorim toate cele bune”.

Gânduri bune pentru antrenorul de 69 de ani au venit din lumea fotbalului argentinian, inclusiv de la Leandro Paredes. Campionul mondial din 2022 a făcut parte dintr-o delegație care l-a vizitat pe Miguel Angel Russo, alături de președintele clubului, Juan Román Riquelme, pentru a vedea cum se simte.

Alertă medicală maximă la Boca Juniors » Antrenorul Miguel Angel Russo se află în stare gravă la domiciliu!
Miguel Angel Russo, antrenorul lui Boca Juniors, la meciul cu Racing din august / Foto: Imago

Russo a trăit întreaga carieră de mijlocaș la Estudiantes (1975-1988), iar la începutul anilor '80 a fost și titular în echipa națională a Argentinei. Ca antrenor le-a pregătit, pe lângă Boca (în trei mandate), pe Lanús, Estudiantes, Rosario Central, Colon, Los Andes, Velez, San Lorenzo, Racing, Universidad (Chile), Salamanca (Spania), Monarcas (Mexic), Millonarios (Columbia), Alianza Lima (Peru), Cerro Porteno (Paraguay) și Al-Nassr din Arabia Saudită. El a câștigat două titluri în Argentina și unul în Columbia.

Citește și:
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Superliga
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Războiul continuă » „Nu l-a vrut pe Reghe la FCSB!” / „Își depășește atribuțiile”
Superliga
Războiul continuă » „Nu l-a vrut pe Reghe la FCSB!” / „Își depășește atribuțiile”
Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”
Superliga
Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”
De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Campionate
De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

De nerecunoscut! Noua Dacia Spring, tunată cu elemente din inspirate din lumea curselor! Cum arată modelul germanilor


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează