INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Acum 5 luni câștiga Europa League, apoi s-a retras la 26 de ani pentru a deveni fotograf și regizor!

Aflie Whiteman, ex-Tottenham, este acum regizor // sursă foto: The Athletic
Aflie Whiteman, ex-Tottenham, este acum regizor // sursă foto: The Athletic

Articol de - Publicat vineri, 31 octombrie 2025 08:53 / Actualizat sambata, 01 noiembrie 2025 10:36

La nici două luni după ce a cucerit Europa League alături de Tottenham, portarul Alfie Whiteman a decis să se retragă. Avea 26 de ani, iar între timp a ajuns să-și câștige traiul ca fotograf și regizor, pasiuni pe care le-a cultivat pe parcursul carierei.

Alfie Whiteman avea 10 ani când a ajuns în curtea lui Tottenham. De loc din Londra, a bifat meciuri la 4 dintre reprezentativele Angliei, de la U16 la U19. În 2019 a fost promovat la prima echipă a lui Tottenham, dar a fost a treia, uneori a patra soluție pentru postul de goalkeeper.

Până în 2021, a jucat o singură dată pentru seniorii lui Spurs, în finalul unui meci de Europa League cu Ludogorets. Aveau să fie singurele lui minute la Tottenham.

Împrumutat ulterior un an și jumătate în Suedia, la Degerfors, acolo a avut parte de mai multă acțiune, adunând 34 de apariții oficiale.

Acum 5 luni câștiga Europa League cu Tottenham, apoi s-a retras la 26 de ani

Revenit la Londra la începutul lui 2023, încurcat de o accidentare gravă la începutul mandatului lui Ange Postecoglou, Whiteman nu a mai primit vreo șansă la Spurs, alegând să se retragă la finele contractului, în această vară, cu trofeul Europa League în CV, după cum relatează The Athletic.

„În fotbal ai oricum o carieră scurtă, chiar dacă te descurci foarte bine. Știam că nu vreau să rămân în fotbal”, spune acum Whiteman.

Câtă vreme a fost un jucător de lot la Tottenham, el a cultivat mai multe pasiuni: fotografia, filmul, actoria, ba chiar a găzduit un program de muzică la un post londonez de radio, difuzată lunar.

„Cred că am simțit mereu că sunt un pic diferit. Coechipierii mei, cu care mă înțelegeam bine, spuneau că sunt un «hippie» (n.r. - de la hipiot, nonconformist). Așa mă defineau ei. Când aveam 18 ani, am întâlnit-o pe fosta mea iubită, care era model. Era puțin mai în vârstă decât mine, iar cel mai bun prieten al ei era regizor. Mi-a deschis ochii la ce are viața de oferit.

Am vrut să capăt experiență și să fiu proactiv în a învăța aceste lucruri care mă interesau. A contat că am fost înconjurat de oameni cărora le plăcea ce fac. Creau lucruri, m-au inspirat”, povestește Whiteman.

În vară, el a avut ofertă inclusiv de la o echipă din liga secundă a Angliei, dar hotărâse deja să pună mănușile în cui:

„Aveam alte lucruri pe care le-am construit și erau mai entuziasmante pentru mine. Pur și simplu, simțeam că aș fi mai fericit”.

Acum este regizor profesionist și visează la primul lungmetraj

În lunile scurse de atunci, a fotografiat pentru un shooting Nike și a ajutat la filmarea unui documentar în Norvegia și Ucraina. Rezultatele finale i-au adus un contract de regizor profesionist cu Somesuch, o casă londoneză de producție, fondată în 2010.

„Planul este să fac câteva scurtmetraje, iar într-o bună zi, să sperăm că voi face și un lungmetraj. Dar pentru moment, vreau doar să fiu pe platoul de filmări alături de unii dintre cei mai talentați oameni din domeniu. Sunt atât de multe de învățat”, încheie Whiteman.

Citește și:
Iată imaginile ascunse care au declanșat furia lui Bergodi! Președintele lui U Cluj: „Injurii și gesturi josnice! Nu reziliem contractul lui Cristiano” + Ironic despre Pancu: ”BD la munte și la mare”
Superliga
Iată imaginile ascunse care au declanșat furia lui Bergodi! Președintele lui U Cluj: „Injurii și gesturi josnice! Nu reziliem contractul lui Cristiano” + Ironic despre Pancu: ”BD la munte și la mare”
A reprezentat România la Jocurile Olimpice, iar acum este comentatoare la Milano-Cortina » Câștigă bani și din platformele pentru adulți
Jocurile Olimpice
A reprezentat România la Jocurile Olimpice, iar acum este comentatoare la Milano-Cortina » Câștigă bani și din platformele pentru adulți
Adrian Porumboiu spulberă argumentul avansat de șefii lui U Cluj ca să-i scuze violențele lui Bergodi: „După o bătaie ca asta, s-a dat o decizie unică în lume”
Superliga
Adrian Porumboiu spulberă argumentul avansat de șefii lui U Cluj ca să-i scuze violențele lui Bergodi: „După o bătaie ca asta, s-a dat o decizie unică în lume”
Oțelul - FCSB, ultima șansă pentru play-off » Cele mai importante detalii: incendiu în apropierea stadionului
Superliga
Oțelul - FCSB, ultima șansă pentru play-off » Cele mai importante detalii: incendiu în apropierea stadionului
Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Profit.ro
Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Imagini scandaloase la Jocurile Olimpice de iarnă » Ce au afișat susținătorii Rusiei, deși steagul țării E INTERZIS

A reprezentat România la Jocurile Olimpice, iar acum este comentatoare la Milano-Cortina » Câștigă bani și din platformele pentru adulți


Comentarii (1)
steaua.libera
steaua.libera  •  31 Octombrie 2025, 11:25

Mad respect!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează