INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FC BASEL

EXCLUSIV Gazeta a descoperit la FC Basel jucătorul care poate rezolva problema naționalei! Mesaj pentru Rădoi și Federație: „Vreau să joc pentru România!”

Andrea Padula
foto: Guliver/Getty Images
Andrea Padula foto: Guliver/Getty Images

Articol de - Publicat joi, 07 ianuarie 2021 16:10 / Actualizat joi, 07 ianuarie 2021 16:49

Andrea Padula are 24 de ani, joacă pe postul de fundaș stânga, dar poate evolua la fel de ușor și în dreapta, e titular la FC Basel, echipă obișnuită cu grupele Ligii Campionilor, și își dorește să îmbrace tricoul naționalei României.

GSP l-a contactat pe apărătorul cu dublă cetățenie, română și italiană. Mama lui Andrea e româncă, tatăl fotbalistului este italian, însă el s-a născut în Elveția, la Mendrisio, în sudul țării, cantonul Ticino, care este aproape complet de limbă italiană. Împreună cu câteva părți din cantonul Graubünden formează așa-numita Elveția italiană.

Padula s-a născut acolo, a crescut acolo și a început fotbalul la Campione d'Italia: „Aveam 6 ani, era la 10 minute de Lugano, unde am și jucat apoi. Nu m-a îndreptat nimeni către fotbal, a fost alegerea mea, îmi plăcea mult acest sport, mă uitam cu tata la meciuri și mi-am dorit să joc și eu”. Mărturisește că nu a fost atras de vreun alt sport, iar acum își trăiește visul la nivel înalt, cu FC Basel. Înainte să ajungă în prima ligă elvețiană, a mai jucat la Chiasso și a avut o scurtă aventură în liga a treia italiană, la Monza (ianuarie-iunie 2018), unde a jucat în doar 3 partide: „Am fost împrumutat 6 luni în Italia, fotbalul de acolo era bun, condițiile foarte bune. În Italia, fotbalul e mult mai tactic și am învățat foarte multe lucruri acolo, nu am jucat prea mult, dar am învățat”.

EXCLUSIV Gazeta a descoperit la FC Basel jucătorul care poate rezolva problema naționalei! Mesaj pentru Rădoi și Federație: „Vreau să joc pentru România!”
Andrea Padula în tricoul lui Chiasso (foto: Imago)

Andrea Padula: „Vreau să joc pentru România!”

A semnat cu echipa antrenată de Ciriaco Sforza în septembrie 2020. Sub comanda antrenorului elvețian mai jucase la FC Wil, în liga a doua din Elveția. În vara lui 2020, Sforza a preluat-o pe Basel și a insistat pentru transferul lui Padula. Andrea bifase 18 meciuri în cele 9 luni cât a jucat pentru FC Wil, echipă la care a și marcat 4 goluri și a oferit un assist. „Am ajuns la Basel pentru că antrenorul m-a dorit foarte mult. Avem o relație foarte bună, am colaborat foarte bine la Wil și acum ne dorim să facem performanță la Basel. E genul de antrenor implicat, care-și face simțită prezența, țipă tot timpul de pe margine, și la meciuri, și la antrenamente. Îmi place să joc sub presiunea asta constantă, mă motivează”.

FC Basel e pe locul 2 în prima ligă din Elveția, cu 23 de puncte, la 5 în spatele lui Young Boys. Liderul are un meci mai puțin.

EXCLUSIV Gazeta a descoperit la FC Basel jucătorul care poate rezolva problema naționalei! Mesaj pentru Rădoi și Federație: „Vreau să joc pentru România!”
Andrea Padula în tricoul lui FC Wil (foto: Imago)

11 meciuria jucat Andrea Padula în actualul sezon la FC Basel

3 partidea bifat fundașul în Europa League în acest sezon

Dialogul cu fotbalistul cu dublă cetățenie, română și italiană, s-a desfășurat în engleză. „Nu vorbesc bine românește, insist mereu ca mama să vorbească doar în românește cu mine pentru că vreau să învăț, dar mai am de lucrat. Înțeleg destul de bine limba, dar îmi e greu să-mi găsesc cuvintele. Nu pricep în totalitate. Mama este româncă, din București. Am rude în țară și le cer mereu, când vorbim, să vorbim în română”, spune fotbalistul. Are însă un obiectiv ambițios: „Vreau să joc pentru naționala României! E visul meu”.

Ultima lui vizită în țară a fost în urmă cu 10 ani: „Când părinții mei erau încă împreună, veneam în fiecare vară în vacanță în România. Eu mă simt român, pe cuvânt! N-am mai fost de mult în țară, cred că aveam 14 ani de la ultima vizită”. 

Întrebat dacă a fost în vreun moment urmărit de cineva din Federația Română de Fotbal, Andrea spune dezamăgit: „Nu, din păcate, nu m-a căutat nimeni. Dar lansez eu un mesaj: îmi doresc enorm să joc pentru România! Îmi place mult țara, îmi plac oamenii, românii sunt foarte prietenoși”.

Am cetățenie italiană și română, nu am și cetățenie elvețiană. E un proces mai complicat, nu știu exact, unul dintre părinți trebuie să fie elvețian. Nu m-am gândit niciodată să-mi iau cetățenia elvețiană, vreau să joc pentru România, iar familiei mele i-ar plăcea foarte mult să mă vadă în națională. 
- Andrea Padula, FC Basel

Andrea Padula: „Urmăresc Liga 1, știu că Steaua și CFR sunt puternice”

N-a jucat niciodată cu un fotbalist român și nu a fost antrenat de vreun român, dar nu crede că asta e o problemă și are o părere bună despre nivelul Ligii 1: „Urmăresc meciuri din România, mai discut cu unchiul meu care e microbist și urmărește toate partidele din campionat. Știu că sunt jucători de calitate la Steaua București (n.r. - FCSB), de exemplu. Mi se pare că Liga 1 are un nivel foarte bun. Am văzut acum 2 ani meciul cu Lugano din Europa League. Am văzut și CFR Cluj jucând contra elvețienilor, CFR e altă echipă foarte bună, care îmi place. Din păcate, nu am fost la niciunul dintre meciuri pe stadion”.

Andrea se declară fan Mutu, ale cărui meciuri le-a urmărit de-a lungul timpului: „Am văzut multe meciuri ale lui Mutu la Fiorentina, la Juventus. A fost un fotbalist incredibil, pe teren a fost mereu top! Bineînțeles că îl știu pe Hagi, cine nu îl cunoaște?! Dintre români, îl mai știu și pe portarul care joacă în Italia, Radu. Sunt prieten cu Mitrovic, portarul care a jucat la Craiova”.

Andrea Padula vrea să le ia fața lui Bancu și Camora

Postul de fundaș stânga este unul care a stârnit multe discuții în naționala lui Mirel Rădoi. Preferații selecționerului pe acest post sunt Nicușor Bancu, mijlocașul stânga al Craiovei, și Mario Camora, căpitanul portughez al CFR-ului, care a fost naturalizat la 33 de ani. Padula nu se teme de concurență și spune că e gata să rezolve problemele din defensivă dacă se va apela la el: „Sunt pregătit să acopăr postul de fundaș stânga la naționala României! Nu-mi e frică de presiune, în fotbal e presiune în fiecare zi, la fiecare antrenament și meci, dar trebuie să ai o minte puternică și să faci față presiunii. E ceva normal în fotbal, fiecare fotbalist vrea să joace și trebuie să mergi zilnic la antrenament cu gândul să dai sută la sută și să faci tot ce poți. 

Fotbalul are un limbaj internațional, nu cred că e o problemă că nu am jucat cu români sau că nu am fost antrenat de un român. Când joci un fotbal bun poți juca oriunde. Mă pot adapta fotbalului de la naționala României. Dacă vrei să faci ceva cu adevărat o să reușești. Îmi doresc să joc pentru România și cred că se poate îndeplini acest vis”.

Cel mai mare vis al meu, în afară de a juca în națională, e să joc în Champions League. Sunt la FC Basel și vreau să joc aici, să demonstrez aici, să joc foarte bine, iar apoi voi vedea ce-mi rezervă viitorul. Acum sunt sută concentrat pe ce am de făcut aici. 
- Andrea Padula

Aproape de un transfer în România

Fundașul spune că a avut discuții pentru a juca în România, dar acestea nu s-au concretizat: „Am fost la un moment dat aproape de un transfer la un club din România, acum vreo 2 ani, dar totul a rămas la stadiul de tatonări”.

Padula creionează un autoportret curajos: „Pot să joc fundaș stânga sau dreapta, îmi place să ajut și atacul, pot face ambele faze foarte bine. Pot juca fără probleme pe ambele părți, dar prefer să joc fundaș stânga, cred că pot aduce un plus din poziția asta. Ca puncte forte: sunt rapid, bun la duelurile unu contra unu și sunt agresiv.

Nu am puncte slabe (râde). Glumesc, desigur. Trebuie să-mi mai îmbunătățesc jocul cu piciorul stâng și, per total, să fiu mai bun pe postul meu, e mereu loc de mai bine. Îmi place prea mult să ajut în ofensivă și aș vrea să le fac mai bine, să găsesc un echilibru”.

Idolul lui Padula e Neymar

Când este întrebat care e idolul lui, Padula răspunde fără ezitare: Neymar. Opțiunea e una surprinzătoare, ținând cont de faptul că el joacă în apărare, așa că i-am cerut să explice: „E cel mai puternic din lume. E cel mai bun, îmi place cum joacă. Bineînțeles, Cristiano și Messi sunt super fotbaliști, dar pentru mine, Neymar e cel mai tare! Dacă ar avea mentalitatea lui Cristiano, ar deveni cel mai bun din istorie! E cam nebun, dar pentru mine e cel mai bun!”. 

Apărătorul are un model și pe postul lui: Joao Cancelo, fotbalistul de 26 de ani al lui Manchester City: „Încerc să învăț foarte mult din jocul lui”. 

Padula spune că vorbește germană, engleză, franceză și italiană: „Și un pic de română. Știu că trebuie să-mi perfecționez româna dacă vreau să joc în națională”. 

Din Italia îmi place Milan, dar nu mă gândesc să joc la altă echipă. Sunt concentrat pe ce fac aici, la Basel. Vreau să demonstrez aici că sunt bun.
- Andrea Padula

Iata mai jos imagini cu câteva reușite ale lui Padula, imagini care arată un fotbalist cu execuții extraordinare pentru postul său.

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Ajax face cea mai scumpă achiziție din istoria clubului: atacantul de 50 de milioane de euro din Premier League

Topul celor mai valoroși fotbaliști din primele campionate ale Europei a fost anunțat » Două surprize URIAȘE pe podium

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (26)
amicu
amicu  •  08 Ianuarie 2021, 11:23

Naționala este căpușată de impresari și președinți de cluburi care vor sa se îmbogățească pe spatele naționalei. Ei își promovează gloabele acolo, sa le crească cota artificial. Rezultatele se vad. Urlam degeaba că jucătorii care freacă băncile de rezerve dar au nume creat artificial de către presa sportivă, sunt mereu convocați. Și naționala a fost mereu căpușată de către aceștia. Cum vă explicați faptul că jucători precum Dănciulescu, Ianu (golgeter in Elveția), Keseru (nu era băgat în seamă când era golgeter in Franta. A devenit o prezență constantă când a mers la FCSB) Sanmartean (nu era băgat în seamă când era la in Grecia sau la Vaslui. Prezenta constanta ca fcsbist). Alin Stoica era vedeta in Belgia. Nu prindea naționala. Dani Coman cel mai bun portar la vremea lui (Lobonț titular deși era rezerva la echipa de club). Sau cea mai tare faza a fost convocarea lui Gică Popescu când acesta nu avea echipă.

amicu
amicu  •  08 Ianuarie 2021, 08:33

Stafful condus de sclavetele stoichita pentru ce este platit? Sunt milioane de români plecați în străinătate, ei ar trebui sa caute prin toate ligile jucători români. Le este foarte ușor să se uite în gura lui Becali când își promovează gloabele pentru naționala pentru a le creste cota. Sau sa se uite în gura presei, cum a fost cazul Camora. Mergeți mah și căutați români in EUROPA. țineți legătura cu cluburile unde ei evoluează, cu familiile acestora.

amicu
amicu  •  08 Ianuarie 2021, 08:29
Postat de bubunika pe 08 Ianuarie 2021, 05:53

Ne-am scos cu baiatu' asta, devenim campioni mondiali! "jurnalism" marca cristina negrila, o "ziarista"...

Tu cu cine te certi aici?

Vezi toate comentariile (26)
Comentează