INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LA LIGA

GALERIE FOTO Andrei Rațiu, „MVP” într-un meci de referință pentru Rayo! Au spulberat-o pe Atletico Madrid

Articol de - Publicat duminica, 15 februarie 2026 19:15 / Actualizat duminica, 15 februarie 2026 19:23

Cu Andrei Rațiu integralist, Rayo Vallecano s-a impus la scor de neprezentare în fața celor de la Atletico Madrid, 3-0, într-un duel al rundei cu numărul #24 din La Liga. Internaționalul român a oferit pasa decisivă la golul care a deblocat tabela și a primit titlul de cel mai bun jucător al partidei!

  • Meciul s-a disputat pe un teren neutru (la Leganes), deoarece gazonul de pe Vallecas (stadionul lui Rayo) nu se ridică la standardele din La Liga;

  • Andrei Rațiu a bifat astăzi partida cu numărul 67 în primul eșalon al fotbalului spaniol, devenind astfel al 12-lea român ca număr de meciuri în La Liga.

Programul complet al etapei #24 din La Liga

Înaintea disputei cu Atletico, cei de la Rayo veneau după trei înfrângeri consecutive în campionat. Ba mai mult, echipa pregătită de Inigo Perez ocupa doar locul 18 în clasament, prima poziție retrogradabilă.

Rayo a surclasat-o pe Atletico și a scăpat de zona fierbinte » Rațiu, cel mai bun om de pe teren!

Chiar și așa, elevii lui Simeone nu au avut nicio șansă, deși erau cu moralul încărcat la maxim, după „poker”-ul administrat Barcelonei în urmă cu câteva zile.

„Gazdele” au deblocat tabela în finalul primei reprize, mai exact în minutul 40 al întâlnirii, golul fiind semnat de Fran Perez, care a reluat în poarta lui Jan Oblak după o centrare perfectă a românului Andrei Rațiu, expediată din flancul drept.

Dublarea avantajului a venit până-n pauză. Oscar Valentin și-a trecut numele pe lista marcatorilor (45'), îndeplinind o simplă formalitate, asta după ce goalkeeper-ul lui Atletico a respins în față șutul lui Isi Palazon.

Scorul final al partidei a fost stabilit în actul secund, de către stoperul senegalez Nobel Mendy (76'), care a câștigat duelul aerian cu Marcos Llorente și a trimis cu capul în plasa porții lui Oblak.

Pe lângă pasa decisivă de la golul lui Perez, Rațiu s-a mai făcut remarcat prin câteva driblinguri, dar și prin numeroase intervenții foarte bune la atacurile trupei lui Simeone, fiind votat astfel la finalul partidei drept cel mai bun om de pe teren.

Rayo Vallecano - Atletico Madrid, în etapa #24 din La Liga // FOTO: Getty Images

+6 FOTO

În urma acestui rezultat, echipa lui Andrei Rațiu a acumulat 25 de puncte și a părăsit zona fierbinte a clasamentului din Spania, urcând până pe locul 16. În momentul de față, Valencia se află pe 18, prima poziție sub linia roșie, cu 23 de puncte.

De cealaltă parte, „los colchoneros” au rămas la borna cu numărul 45 și au coborât pe locul 4 în ierarhia internă.

În etapa viitoare din La Liga, Rayo va merge la Sevilla, pentru duelul cu Betis, în timp ce Atletico va primi vizita celor de la Espanyol.

Până atunci însă, elevii lui Diego Simeone vor da piept cu cei de la Club Brugge, în manșa tur din play-off-ul de calificare în optimile de finală ale Ligii Campionilor. Meciul va avea loc miercuri, 18 februarie, de la ora 22:00, pe Jan Breydel Stadion.

Clasamentul din La Liga:

Rayo Vallecano - Atletico Madrid » Echipele de start:

RAYO VALLECANO (4-2-3-1): Batalla - Rațiu, Lejeune, Mendy, Pacha - Valentin, Gumbau - Akhomach, Palazon, F. Perez - De Frutos
Rezerve: Gil - Alemao, Balliu, Camello, Diaz, L. Felipe, Garcia, Lopez, Mumin, Nteka, Trejo, Vertrouwd
Antrenor: Inigo Perez

ATLETICO MADRID (4-4-2): Oblak - Molina, Gimenez, Lenglet, Ruggeri - Baena, Mendoza, Cardoso, Gonzalez - Almada, Sorloth
Rezerve: Esquivel, Musso - Alvarez, Griezmann, Hancko, Koke, Le Normand, Llorente, Lookman, Pubill, G. Simeone, Vargas
Antrenor: Diego Simeone

Stadion: Estadio Municipal de Butarque (Leganes)
Arbitru: Ricardo de Burgos Bengoetxea

Citește și:
Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon
Tenis
Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon
Accesoriul lui Erling Haaland a făcut senzație la întoarcerea în Norvegia
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Accesoriul lui Erling Haaland a făcut senzație la întoarcerea în Norvegia
Vinicius s-a împăcat cu Virginia » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Stiri extrasport
Vinicius s-a împăcat cu Virginia » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Continuă sărbătoarea de parcă ar fi câștigat Campionatul Mondial! Azi s-au mutat pe stadion
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Continuă sărbătoarea de parcă ar fi câștigat Campionatul Mondial! Azi s-au mutat pe stadion
EXCLUSIV Surpriză în România. Gigant al ciocolatei se pregătește să înceapă producția
Profit.ro
EXCLUSIV Surpriză în România. Gigant al ciocolatei se pregătește să înceapă producția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu

Comentarii (4)
razvyyc
razvyyc  •  16 Februarie 2026, 06:56
Postat de aquadig pe 15 Februarie 2026, 22:58

Atleti nu a jucat cu prima echipă, și-a menajat titularii.

Nouă jucători au jucat și contra Barcelonei. Deci pică din start afirmația ta.

cormo85
cormo85  •  16 Februarie 2026, 00:49

Toți sunt "MVP-uri", au campionatele unde evoluează la picioare. Îi cam încurcă Cipru, Bosnia, San Marino le dă gol tur-retur, dar ei altfel sunt "extraordinari" ... Doamne ferește !

aquadig
aquadig  •  15 Februarie 2026, 22:58

Atleti nu a jucat cu prima echipă, și-a menajat titularii.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează