INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LIGUE 1

Campionul european a rupt tăcerea după ce a semnat cu noua echipă: „Sunt fluierat pe toate stadioanele”

Anthony Lopes (dreapta), fostul portar al lui Lyon/ Foto: Imago
Anthony Lopes (dreapta), fostul portar al lui Lyon/ Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 10 august 2026 13:22 / Actualizat luni, 10 august 2026 15:26

La 35 de ani, Anthony Lopes, fostul portar al lui Lyon, se pregătește să revină în Ligue 1 după un sezon dificil la Nantes, în care echipa a retrogradat.

Campionul european cu Portugalia în 2016 a semnat un contract pe două sezoane cu Angers, cu opțiunea de prelungire pentru încă unul, și abordează provocarea cu o sinceritate neobișnuită.

Anthony Lopes, după transferul la Angers: „Sunt fluierat pe toate stadioanele”

„Sunt nerăbdător să mă reîntâlnesc cu publicul din Angers, chiar dacă la vremea respectivă nu mă privea cu ochi buni. Sunt fluierat pe toate stadioanele din Franța în urma acelui incident, asta nu-mi creează nicio problemă”, a declarat el, zâmbind, într-un interviu acordat publicației L’Équipe.

Declarația lui Lopes are legătură cu un episod controversat din noiembrie 2020, când portarul era la Lyon. În meciul cu Angers, Lopes a ieșit agresiv la un balon și l-a lovit cu genunchiul în spate pe Romain Thomas. Faza a stârnit furia gazdelor, iar portarul a devenit rapid unul dintre personajele antipatizate de publicul lui Angers.

Campionul european a rupt tăcerea după ce a semnat cu noua echipă: „Sunt fluierat pe toate stadioanele”
Foto: Imago

Acum, însă, accentul este pus pe noul club. „De acum sunt la Angers și voi lupta pentru club, pentru culorile sale. Oricum, vor avea timp să vadă cum voi fi primit când vom juca în deplasare. Voi da întotdeauna tot ce am mai bun în fiecare zi, fie la meciuri, la antrenamente sau în viața mea personală”, a asigurat el.

Anthony Lopes, înainte de-al 15-lea sezon în Ligue 1: „Voi avea un rol important în vestiar”

Anthony Lopes se pregătește să înceapă cel de-al 15-lea sezon în Ligue 1. Portarul experimentat îi succede în poartă lui Herve Koffi și consideră că poate aduce un plus echipei.

Campionul european a rupt tăcerea după ce a semnat cu noua echipă: „Sunt fluierat pe toate stadioanele”
Anthony Lopes a semnat un contract pe două sezoane cu Angers/ Foto: Instagram

„Cu siguranță voi avea un rol important în vestiar, datorită experienței mele și meciurilor pe care le-am disputat de-a lungul tuturor acestor ani. Dar, în cele din urmă, ultimul cuvânt o să-l am pe teren: suntem întotdeauna mai credibili și mai ascultați dacă avem performanțe bune”, a mărturisit el.

„Din momentul în care publicul, suporterul, vede că jucătorul nu trișează, nu poate decât să fie de partea lui. Cunosc și eu tribunele, știu ce poate simți un suporter. Depinde și de mine să fiu competent”, a adăugat el.

Citește și:
Soția l-a înșelat cu Dan Alexa, dar sportivul nu a vrut să divorțeze: „Vezi ce repede își găsește un bărbat?”
Stiri extrasport
Soția l-a înșelat cu Dan Alexa, dar sportivul nu a vrut să divorțeze: „Vezi ce repede își găsește un bărbat?”
Gigi Becali îl vrea manager general la FCSB! Se întâlnesc luni să negocieze
Superliga
Gigi Becali îl vrea manager general la FCSB! Se întâlnesc luni să negocieze
„Prostul se bucură când se vede șef” » Anamaria Prodan își jignește fostul soț și anunță marea lovitură pregătită de Gigi Becali: „El va fi antrenor. Miliard la sută!”
Superliga
„Prostul se bucură când se vede șef” » Anamaria Prodan își jignește fostul soț și anunță marea lovitură pregătită de Gigi Becali: „El va fi antrenor. Miliard la sută!”
Cristiano Ronaldo Jr. a debutat oficial la națională
Campionate
Cristiano Ronaldo Jr. a debutat oficial la națională
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Campioana care a dormit doi ani în Gara de Nord merge la „Chefi la cuțite”: „M-am infectat cu HIV, arătam ca un bărbat și mă chema «Luci»”

Gigi Becali dezvăluie: „El e singurul român în fața căruia mă înclin! I-am zis: «Tu ești și mai bogat și ești și mai deștept»”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close