INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CAMPION EUROPEAN EXPIRAT ÎN TURCIA

Aragones, out!

Articol de - Publicat miercuri, 03 iunie 2009 00:00

Fostul selecţioner al Spaniei la CE 2008 a capotat la Fenerbahce, care l-a demis după un sezon în care antrenorul de 70 de ani a ratat toate obiectivele

Luis Aragones şi-a încheiat rău aventura în Turcia. În mai puţin de un an, s-a prăbuşit de pe culmile Europei în apele învolburate ale Bosforului. Antrenorul care cucerea cu Spania titlul continental în vara trecută a fost dat afară de Fenerbahce. Despărţirea, deloc surprinzătoare, a venit ca o consecinţă a rezultatelor slabe ale tehnicianului iberic de 70 de ani, ce a ratat toate obiectivele. A prins Europa League ca finalist al Cupei şi a terminat campionatul pe locul 4, la zece puncte de campioana Beşiktaş, iar în Ligă a terminat ultimul grupa, cu doar două puncte!

Deşi era demult pe făraş, Aragones a refuzat să demisioneze ca să-şi ia banii de la turci. Fenerbahce îl plătea cu 3 milioane de euro pe sezon, spaniolul semnase contract pînă în 2010 şi n-are de gînd să plece cu mîna goală. Avocaţii clubului din Istanbul vor să-l despăgubească doar cu 1,5 milioane de euro, jumătatea salariului antrenorului pe ultima stagiune a înţelegerii.

Fără trofee la club din 1992
Luis Aragones n-a mai cîştigat nimic antrenînd o echipă de club de 17 ani! Ultima dată s-a întîmplat în 1992, cînd a cucerit Cupa Spaniei cu Atletico Madrid, cu care a luat în total şase trofee ca tehnician şi 3 campionate ca jucător. În 35 de carieră, Aragones a stat pe banca a 9 cluburi: Atletico, Betis, Barcelona, Espanol, Mallorca, Sevilla, Valencia, Oviedo şi Fenerbahce.

Revine germanul Daum
Turcii i-au găsit rapid înlocuitor lui Aragones. Fenerbahce s-a orientat către o cunoştinţă mai veche, Christoph Daum. Antrenorul german de 55 de ani a fost pe banca lui Fener între 2003 şi 2006, cîştigînd două titluri, şi a mai pregătit-o în două rînduri şi pe Beşiktaş (1994-'96 şi 2001-'02). Daum i-a lăsat cu ochii în soare pe cei de la FC Koln şi a făzut uz de clauza pe care o avea în contractul prelungit pînă în 2010, potrivit căreia el putea pleca în orice moment.

Citește și:
Iată vârful misterios transferat de Dinamo! Sâmbătă a avut meci și a dat pasă de gol + reprezintă una dintre cele mai slabe naționale din lume
Superliga

Toată lumea vorbește despre echipamentul în care Marta Kostyuk va juca la Wimbledon
Tenis

Noul model Dacia, în premieră pe străzile din Paris » Trecătorii au fost uimiți: „E mașina viitorului”
Noutati auto
Noul model Dacia, în premieră pe străzile din Paris » Trecătorii au fost uimiți: „E mașina viitorului”
Cu iubita și părinții în tribune, David Popovici și-a îndreptat atenția spre altă persoană: „Știu că urmărește interviurile, vreau să îi spun că o iubesc!”
Altele

Tensiuni la Nissan: Fugit ca în filmele polițiste, cu ajutorul unor mercenari americani, Carlos Ghosn a fost propus din nou în conducere. „Are aspecte bune și aspecte rele!”
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Mă intrigă!” » David Popovici a cucerit aurul la 100 de metri în Trofeul Settecolli, apoi a enunțat marele obiectiv: „Mă gândesc serios”

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!

Comentarii (3)
alecs_zgz
alecs_zgz  •  03 Iunie 2009, 22:26

aragones nu e bun si eurocupa a castigato cu o super ekipa cum e spania. sa vazut la fenerbache ca nu e buna a luat o ekipa campioana si a duso pe locu 4

felipes22
felipes22  •  03 Iunie 2009, 17:42

fac mare greseala turcii pt ca l-au dat afara deoarece Aragones este antrenor de durata nu de un an, adica iti asigura titluri sau cupe si joc bun dar pe timp ce cel putin 2 ani..ei trebuiau sa stie asta inca de cand se hotarasera sa cheme, dar in fine sunt turci una peste alta....macar sa le ia banii Aragones ca este dreptul lui...

felipes22
felipes22  •  03 Iunie 2009, 17:40

fac mare greseala turci pt ca l-au dat afara deoarece Aragones este antrenor de durata nu de un an adica ioti asigura timp si joc bun dar pe timp ce cel putin 2 ani..ei trebuiau sa stie asta inca de cand se hotarasera sa cheme, dar in fine sunt turci una peste alta....macar sa le ia banii Aragones ca este dreptul lui...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează