INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Soluția de urgență? Un fost mare internațional, pregătit să-i ia locul lui Arne Slot la Liverpool

Arne Slot // FOTO: Imago Images
Arne Slot // FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 08 decembrie 2025 08:54 / Actualizat luni, 08 decembrie 2025 09:55

Managerul lui Liverpool, Arne Slot, este în pericol. Olandezul are termen până la sfârșitul anului să scoată echipa din criză.

Liverpool întârzie ieșirea din criză, iar scaunul managerului Arne Slot se clatină tot mai tare. Șefii clubului i-au dat deadline până la finele anului să îndrepte lucrurile, iar în condițiile în care schimbarea macazului întârzie, presa face speculații asupra succesorului său.

Steven Gerrard este liber de contract și la îndemână

Mai nou, după ce vedeta Mohamed Salah a devoalat relația tensionată pe care o are cu tehnicianul olandez, ziarele britanice l-au adus în discuție pentru banca tehnică pe fostul mare jucător al „cormoranilor”, Steven Gerrard.

Soluția de urgență? Un fost mare internațional, pregătit să-i ia locul lui Arne Slot la Liverpool
Steven Gerrard. Foto: Imago

Liber de contract, Gerrard a respins recent o ofertă de la Rangers și, datorită trecutului său la actuala campioană a Angliei, e considerat cea mai bună soluție, măcar până la finele sezonului. Șefii lui Liverpool l-ar vrea pe Julian Nagelsmann, numai că acesta ar putea deveni disponibil abia în vară, după ce va conduce naționala Germaniei la Mondialul 2026, găzduit de Mexic, SUA și Canada.

Varianta inițială era Jurgen Klopp, până-n vară, urmat de Luis Enrique

Inițial s-a vorbit despre Jurgen Klopp și Luis Enrique. Fost manager al lui Liverpool vreme de 9 ani, între 2015 și 2024, tehnicianul german lucrează din ianuarie pentru concernul Red Bull, ca „șef global al fotbalului”.

El ar fi urmat să revină pe „Anfield Road” până-n vară, pentru a scoate echipa din criză”, pentru ca apoi să-i predea ștafeta lui Luis Enrique, pe termen lung. Varianta, devoalată de tabloidele The Sun și Daily Mail, nu este exclusă, dar e considerată „puțin probabilă”.

Mohamed Salah, de vânzare la 70 de milioane de euro

Nici situația lui Mohamed Salah nu e în regulă. Faptul că a ieșit în fața jurnaliștilor și a dat „din casă”, afirmând că are o relație proastă cu Arne Slot și că cineva din club nu-l mai vrea, nu le-a plăcut deloc șefilor lui Liverpool.

Iar în ciuda unui contract scadent în 2027, prelungit abia în primăvară, un transfer în ianuarie e din ce în ce mai probabil. „Cormoranii” i-au stabilit prețul, 70 de milioane de euro și așteaptă o ofertă din Arabia Saudită - anunță tabloidul Daily Star.

Citește și:
Fosta iubită s-a dezbrăcat și a postat provocator, după ce în patul fotbalistului a apărut o nouă „cucerire”
Campionate
Fosta iubită s-a dezbrăcat și a postat provocator, după ce în patul fotbalistului a apărut o nouă „cucerire”
Surpriză! Cine transmite Ararat Armenia – Universitatea Craiova
Europa League
Surpriză! Cine transmite Ararat Armenia – Universitatea Craiova
Rapid transferă de urgență: cât plătește Șucu pentru jucătorul cu 40 de meciuri în Serie A
Superliga
Rapid transferă de urgență: cât plătește Șucu pentru jucătorul cu 40 de meciuri în Serie A
Farul l-a cedat și pe jucătorul debutat de Hagi în 2023: „Faceți-l perlă acum, haideți!” » Destinație neașteptată
Superliga
Farul l-a cedat și pe jucătorul debutat de Hagi în 2023: „Faceți-l perlă acum, haideți!” » Destinație neașteptată
FOTO Via Carpatia, noua autostradă din România. Va lega șapte țări pe aproape 3.000 km
Profit.ro
FOTO Via Carpatia, noua autostradă din România. Va lega șapte țări pe aproape 3.000 km
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cum arată Donbass Arena, stadionul lui Șahtior, la 4 ani de la războiul declanșat de Rusia

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează