INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ARSENAL

GALERIE FOTO Arsenal, bucurie așteptată 22 de ani » Cum au petrecut fotbaliștii + Mii de fani în fața stadionului

Fotbaliștii lui Arsenal au petrecut, după remiza lui Manchester City // foto: Instagram +12   FOTO
Fotbaliștii lui Arsenal au petrecut, după remiza lui Manchester City // foto: Instagram

Articol de - Publicat miercuri, 20 mai 2026 07:24 / Actualizat miercuri, 20 mai 2026 10:51

Arsenal a fost încoronată campioana Angliei în Premier League, punând capăt unei așteptări de 22 de ani de la triumful echipei „Invincibililor” din 2004. „Tunarii” au petrecut până în zori.

Rezultatul de egalitate, 1-1, înregistrat marți seară de Manchester City în meciul cu Bournemouth, le-a oferit „tunarilor” un avantaj de 4 puncte, care nu mai putea recuperat de echipa lui Pep Guardiola într-o singură etapă.

Echipa lui Mikel Arteta a încheiat pe locul al doilea în fiecare dintre ultimele trei sezoane, dar în cele din urmă a reușit să depășească formația lui Pep Guardiola și să se declare campioană.

GALERIE FOTO. Fotbaliștii lui Arsenal au petrecut, după remiza lui Manchester City

+7 FOTO

Jucătorii lui Arsenal s-au adunat la baza de antrenament de la London Colney pentru a urmări confruntarea dintre Man City și „cireșe”, în speranța că vor fi încoronați campioni.

Deși „tunarii” au păstrat aceste planuri secrete, după fluierul final au apărut imagini cu jucătorii sărbătorind, după ce triumful lor a fost confirmat.

În același timp, mii de fani ai lui Arsenal s-au adunat în fața stadionului Emirates pentru a celebra succesul mult așteptat.

Legendarul lor atacant, Ian Wright, s-a numărat printre cei aflați în centrul festivităților din fața stadionului.

Un nou mare motiv de bucurie ar putea urma săptămâna viitoare, când Arsenal o va înfrunta pe Paris Saint-Germain în finala Ligii Campionilor.

Arsenal va ridica trofeul Premier League după ultimul meci de duminică, din deplasare, cu Crystal Palace, biletele pentru acest eveniment fiind acum aproape de negăsit.

Arteta și echipa sa au îndurat ironii pentru poziția lor de „eterni vicecampioni” în Premier League, dar acest lucru se va încheia acum cu primul lor trofeu major de la Cupa Angliei din 2020, care a fost și primul sezon al lui Arteta la conducere.

Ultima echipă a „tunarilor” care a câștigat Premier League a fost cea din 2004, când Thierry Henry și colegii săi au rămas neînvinși pe parcursul întregului sezon de 38 de meciuri.

De atunci, Manchester United, Man City, Chelsea, Liverpool și chiar Leicester City au câștigat titlul.

Guardiola i-a felicitat pe Arsenal și pe fostul său asistent, Arteta, după ce City a eșuat în tentativa de a câștiga campionatul.

„Felicitări lui Mikel, felicitări lui Arsenal, au fost fenomenali”, a declarat Guardiola. „Am fost aproape. În numele tuturor de la Manchester City, îi felicităm pe Mikel și pe tot staff-ul, jucătorii și fanii pentru câștigarea Premier League”.

Clasamentul din Premier League

Citește și:
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Superliga
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Campionate
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Universitatea Craiova a ridicat acreditările Gazetei și amenință redacția. Răspunsul GSP
Superliga
Universitatea Craiova a ridicat acreditările Gazetei și amenință redacția. Răspunsul GSP
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează