INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

GALERIE FOTO Manchester United a eliminat-o pe Arsenal din FA Cup după un meci nebun » Calificarea a fost decisă în urma loviturilor de la 11 metri

Articol de - Publicat duminica, 12 ianuarie 2025 20:00 / Actualizat duminica, 12 ianuarie 2025 22:50

Manchester United s-a calificat în șaisprezecimile de finală ale Cupei Angliei, după ce a învins-o pe Arsenal la lovituri de departajare, scor 6-4 (1-1 după 120 de minute), chiar pe Emirates Stadium.

Rezultatele meciurilor din turul 3 (FA Cup)

Prima fază importantă a disputei de la Londra a avut loc în minutul 18, atunci când Gabriel Martinelli a reușit să-l învingă pe Bayindir, însă golul brazilianului nu a fost validat de către arbitrul asistent, care a ridicat fanionul pentru o poziție de ofsaid.

După acest eveniment, jocul a fost unul extrem de echilibrat, lucru care nu a permis niciuneia dintre echipe să-și creeze șanse imporante de poartă.

Ce umilință! Barcelona, MANITA în Supercupa Spaniei » Real Madrid, demolată de marea rivală într-o finală istorică
EL CLASICO
Ce umilință! Barcelona, MANITA în Supercupa Spaniei » Real Madrid, demolată de marea rivală într-o finală istorică

Mikel Arteta l-a pierdut pe Gabriel Jesus

În minutul 38, Bruno Fernandes a primit balonul în marginea careului, de unde portughezul se pregătea să șuteze spre poartă lui Raya, însă Gabriel Jesus a intervenit la timp, reușind astfel să-l blocheze pe căpitanul lui United.

În urma acestui duel însă, brazilianul a suferit o accidentare extrem de serioasă, care nu i-a permis acestuia să părăsească terenul pe propriile picioare, fiind scos pe targă în afara terenului. Raheem Sterling a fost introdus pe teren în locul său.

+15 FOTO

Spectacolul a ajuns pe Emirates în actul secund

În debutul reprizei a doua, Arsenal a fost echipa care a pus mai multă presiune pe defensiva adversă, însă cei care au reușit să puncteze au fost oaspeții.

În urma unei recuperări la centrul terenului, balonul a ajuns în posesia lui Alejandro Garnacho, care a avansat cu mingea la picior spre poarta „tunarilor”, apoi i-a pasat lui Bruno Fernandes, iar portughezul l-a învins pe Raya cu un șut din prima la colțul lung, marcând astfel primul său gol pe Emirates.

După acest eveniment, Manchester United a încasat o dublă lovitură. Mai întâi, în minutul 61, Diogo Dalot a avut o intervenție imprundentă și a văzut al doilea cartonaș galben, lăsându-și astfel echipa în 10, iar 3 minute mai târziu, Gabriel Magalhaes a restabilit egalitatea pe Emirates, după ce ce șutul său deviat a intrat în poarta lui Bayindir.

Penalty ratat de Martin Odegaard

Lucrurile au părut să meargă tot mai rău pentru elevii lui Ruben Amorim. După 7 minute de la primirea golului, Harry Maguire l-a faultat în propriul careu pe Kai Havertz, iar centralul Andrew Medley le-a acordat gazdelor o lovitură de la 11 metri.

Căpitanul Martin Odegaard a fost cel care și-a asumat execuția de la punctul cu var, însă fotbalistul norvegian nu a reușit să-l învingă pe portarul de rezervă al celor de la United, care a ghicit colțul și a izbutit să respingă.

După ratarea penalty-ului, având avantajul omului în plus și susținerea publicului, Arsenal a presat din ce în ce mai mult în speranța că va marca golul decisiv în timpul regulamentar, iar acest lucru a fost extrem de aproape.

În minutul 90, în urma unei centrări venite din flancul drept, Kai Havertz a intrat în posesia balonului, însă nu a reușit sa prindă spațiul porții din câțiva metri.

Astfel, după primele 90 de minute, egalitatea pe tabelă a fost menținută, iar partida a intrat în prelungiri.

În cele două reprize suplimentare, gazdele au controlat în permanență jocul, creând numeroase șanse din care puteau marca, însă elevii lui Mikel Arteta nu au reușit să-l învingă din nou pe Bayindir, iar calificarea în șaisprezecimile de finală s-a decis la loviturile de departajare.

Manchester United, câștigătoarea de la punctul cu var

După loviturile de departajare, trupa lui Ruben Amorim a fost echipa care s-a calificat în următorul act din Cupa Angliei.

Toți executanții lui Manchester United au reușit să înscrie de la 11 metri (Bruno Fernandes, Amad Diallo, Leny Yoro, Lisandro Martinez și Joshua Zirkzee), în timp ce pentru Arsenal au marcat Martin Odegaard, Declan Rice și Thomas Partey, însă penalty-ul ratat de Kai Havertz a fost cel care a făcut diferența.

FINAL » Arsenal - Manchester United 4-6

  • Penalty-uri:
    1. Bruno Fernandes (Manchester United - gol)
    2. Martin Odegaard (Arsenal - gol)
    3. Amad Diallo (Manchester United - gol)
    4. Kai Havertz (Arsenal - ratare)
    5. Leny Yoro (Manchester United - gol)
    6. Declan Rice (Arsenal - gol)
    7. Lisandro Martinez (Manchester United - gol)
    8. Thomas Partey (Arsenal - gol)
    9. Joshua Zirkzee (Manchester United - gol)
  • Au marcat: Gabriel (63') / B. Fernandes (52')
  • Click AICI pentru statistici

Arsenal - Manchester United » Echipele de start:

ARSENAL (4-3-3): Raya - Timber, Saliba, Gabriel, Lewis-Skelly - Odegaard, Jorginho, Merino - Jesus, Havertz, Martinelli
Rezerve: Neto - Butler-Oyedeji, Kiwior, Partey, Rice, Sterling, Tierney, Trossard, Zinchenko
Antrenor: Mikel Arteta

MANCHESTER UNITED (3-4-2-1): Bayindir - De Ligt, Maguire, Martinez - Mazraoui, Ugarte, Mainoo, Dalot - Garnacho, Fernandes - Hojlund
Rezerve: Onana - Antony, Casemiro, Collyer, Diallo, Eriksen, Malacia, Yoro, Zirkzee
Antrenor: Ruben Amorim

Stadion: Emirates Stadium (Londra)
Arbitru: Andrew Madley

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Clasamentul erorilor de arbitraj din Superligă » Surpriză MAJORĂ: cine sunt cele mai ajutate și cele mai dezavantajate cluburi!
Superliga
Clasamentul erorilor de arbitraj din Superligă » Surpriză MAJORĂ: cine sunt cele mai ajutate și cele mai dezavantajate cluburi!
Ilie Bolojan și scenele uitate de timp descoperite în arhiva GSP: în stradă cu suporterii la promovarea-fantomă a unui club de tradiție » Momentul în care a stârnit furia comunității
Superliga
Ilie Bolojan și scenele uitate de timp descoperite în arhiva GSP: în stradă cu suporterii la promovarea-fantomă a unui club de tradiție » Momentul în care a stârnit furia comunității
Răsturnare de situație! FCSB a făcut al doilea transfer al serii » Gigi Becali: „Atât am plătit”
Superliga
Răsturnare de situație! FCSB a făcut al doilea transfer al serii » Gigi Becali: „Atât am plătit”

Clasamentul erorilor de arbitraj din Superligă » Surpriză MAJORĂ: cine sunt cele mai ajutate și cele mai dezavantajate cluburi!

Începe procesul Simonei Halep la New York! Data fixată pentru prima înfățișare în litigiul de 10 milioane de dolari + prima mare victorie obținută de avocații americani


Comentarii (1)
andy_mihailescu86
andy_mihailescu86  •  12 Ianuarie 2025, 23:58

Inca un sezon fara trofeu pentru Arsenal :(

Vezi toate comentariile (1)
Comentează