INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Arsenal a intrat la masa negocierilor, după ce Arteta s-a răzgândit în privința jucătorului

Managerul Mikel Arteta, zâmbitor alături de Thomas Partey // foto: Guliver/gettyimages
Managerul Mikel Arteta, zâmbitor alături de Thomas Partey // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat joi, 24 aprilie 2025 11:47 / Actualizat joi, 24 aprilie 2025 11:47

Arsenal a demarat negocierile cu mijlocașul ghanez Thomas Partey, căutând să-i prelungească contractul scadent în vară.

Pentru o bună bucată de timp a părut cert că „închizătorul” ghanez, care pe 13 iunie va împlini 32 de ani, va pleca de la Arsenal.

El a semnat cu formația londoneză în octombrie 2020 și mai are în vigoare doar două luni de contract.

Cristian Săpunaru și-a anunțat RETRAGEREA în autocar! Distrus de eliminare, a transmis un mesaj în fața colegilor: „Îmi doream și eu asta”
RAPID
Cristian Săpunaru și-a anunțat RETRAGEREA în autocar! Distrus de eliminare, a transmis un mesaj în fața colegilor: „Îmi doream și eu asta”

Arsenal a intrat la masa negocierilor: vrea să prelungească cu Thomas Partey

Prestațiile foarte bune ale ghanezului i-au schimbat situația la 180 de grade. Mikel Arteta și conducerea lui Arsenal doresc acum să-l păstreze și au intrat la masa negocierilor cu o propunere de prelungire!

Lui Partey îi surâde ideea, pentru că se simte bine la Arsenal, iar familia lui este fericită cu viața din Londra, conform celor de la The Athletic.

Fotbalistul vrea fie o prelungire pe doi ani, fie un an suplimentar de contract, cu opțiunea de prelungire pentru încă un sezon.

Partey a jucat de 47 de ori pentru Arsenal în acest sezon, cu 7 contribuții decisive, goluri + pase de gol. Are în total 162 de prezențe pentru „tunari”.

Citește și:
Mbappe, ținut „ostatic” pe yacht de iubita lui în timp ce Mourinho a început curățenia la Real Madrid
Campionate
Mbappe, ținut „ostatic” pe yacht de iubita lui în timp ce Mourinho a început curățenia la Real Madrid
Horațiu Moldovan a debutat pentru noua echipă pe un teren ostil
Campionate
Horațiu Moldovan a debutat pentru noua echipă pe un teren ostil
Echipa lui Rareș Ilie a produs ȘOCUL începutului de sezon în fotbalul european! Imagini dezolante pe stadionul legendar
Campionate
Echipa lui Rareș Ilie a produs ȘOCUL începutului de sezon în fotbalul european! Imagini dezolante pe stadionul legendar
Dani Coman, tulburat de dispariția-șoc a echipei din România
Superliga
Dani Coman, tulburat de dispariția-șoc a echipei din România
Case, garaje, terase, piscine vor fi construite mai simplu, doar cu notificarea autorităților în unele cazuri. Intervenții permise la clădiri prin procedura simplificată - Noul Cod al Urbanismului, explicat
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet

Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează