INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LA LIGA

Atletico, campanie împotriva lui Mourinho și a lui Real: „Dacă nu îi opriți acum...”

Jose Mourinho se ceartă cu arbitrul din cauza unui cartonaș galben arătat eronat lui Jude Bellingham / Foto: Imago
Jose Mourinho se ceartă cu arbitrul din cauza unui cartonaș galben arătat eronat lui Jude Bellingham / Foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 22 septembrie 2026 07:38 / Actualizat marti, 22 septembrie 2026 09:38

Atletico a învins-o cu 2-1 pe Real în derby-ul Madridului, dar oaspeții au criticat dur arbitrajul, urmarea unor faze controversate petrecute în prima repriză.

Majoritatea jucătorilor sunt deja la echipele lor naționale, pentru Liga Națiunilor, însă derby-ul Atletico - Real Madrid, rămâne în continuare subiect de primă pagină în presa spaniolă.

Atletico Madrid „iese” pe rețelele de socializare

După „execuția publică” la care i-au supus Jose Mourinho și Real pe „centralul” Ortiz Arias și pe arbitrul VAR, Trujillo Suarez, vinovați în opinia lor de nesancționarea cu „roșu” a lui Cristian Romero (min. 37) și a lui Kang-In Lee (min. 45), Atletico a pornit o campanie pe rețelele de socializare.

Clubul a postat o imagine în care poate fi văzut Mourinho, iar alături mesajul „Opriți acum hărțuirea arbitrilor!”. Cotidianul Marca a publicat în această dimineață și comentarii făcute în spatele ușilor închise de șefii lui Atleti, sub protecția anonimatului.

„Fie îi oprim acum, fie nu va mai exista cale de întoarcere”

Aceștia afirmă răspicat că atacurile lui Mourinho la adresa brigăzii de arbitri sunt inacceptabile. „Există linii roșii care nu pot fi încălcate și cei de la Real Madrid au făcut-o din nou. Nu poți fi lipsit de respect”, au declarat aceștia pentru publicația amintită.

În birourile de la „Metropolitano” se înțelege că acest tip de comportament induce în eroare fotbalul spaniol „Integritatea fotbalului spaniol este în pericol. Fie îi oprim acum, fie nu va mai exista cale de întoarcere ”, cred șefii lui Atletico.

Șefii lui Atletico: „Am rămâne fără păduri dacă am publica toate greșelile de arbitraj pro-Real”

De asemenea, ei pun la îndoială videoclipurile Real Madrid TV, despre care cred că îi influențează pe arbitri înainte de meciuri: „Probabil vor să joace returul derby-ului cu arbitri intimidați și greșeli în favoarea lor. Singura numire pe care și-ar dori-o este cea a lui Megía Dávila”. Davila este un fost arbitru, care acum e delegatul clubului blanco.

În birourile lui Atletico circulă și o glumă, dezvăluită de același Marca: „Ne gândeam să tipărim toate greșelile de pe urma cărora a beneficiat Real, dar am rămâne fără păduri, nu putem face asta din motive de sustenabilitate”.

Jose Mourinho: „Ortiz Arias este un biet arbitru care a condus doar meciuri mici”

După fluierul final, la conferința de presă, Jose Mourinho „i-a călcat în picioare” pe „centralul” Ortiz Arias și pe arbitrul aflat în cabina VAR, Trujillo Suarez, și i-a arătat cu degetul pe cei din Comisia de Arbitri care i-au delegat.

Arbitrul nu avea experiența necesară pentru a conduce un derby. Are 41 de ani. Este un biet arbitru care a condus doar meciuri mici. Felicitări comisiei de arbitri pentru această delegare... dar domnul Trujillo (n.r. - arbitrul VAR) are, într-adevăr, un istoric cu Real Madrid.
În Cupă, la Girona, Osasuna. Este un arbitru VAR cu multă istorie în spate. La Las Rozas nu există presiune... sau poate că există? (n.r. - acolo se află sediul Comisiei de Arbitri). Dacă suntem lăsați să concurăm în condiții de egalitate, o vom face.
Nu vreau să spun că totul a fost aranjat, vreau să cred că pur și simplu au greșit. Că această comisie a greșit delegând pe cineva de 41 de ani și pe altul care are un istoric împotriva celor de la Real Madrid.
Pe acest stadion se întâmplă lucruri care nu sunt normale. Golul anulat celor de la Osasuna este o glumă, iar ce s-a întâmplat la San Sebastian... La Liga este exact la fel ca atunci când am plecat. Vom lupta. Băieții mei pleacă triști. Negreira nu mai este, nu? Sau încă mai este?
Jose Mourinho, antrenor Real Madrid, după 1-2 cu Atletico

Citește și:
Soția golgheterului campionatului sărbătorește: „Doar Dumnezeu știe tot ce am trăit și am înfruntat”
Campionate
Soția golgheterului campionatului sărbătorește: „Doar Dumnezeu știe tot ce am trăit și am înfruntat”
Suporterii fostei campioane a Angliei se revoltă, după asocierea cu actrița de filme pentru adulți: „Aceasta este noua noastră identitate?”
Campionate
Suporterii fostei campioane a Angliei se revoltă, după asocierea cu actrița de filme pentru adulți: „Aceasta este noua noastră identitate?”
Corina Caragea a ajuns în Paradis! » Prezentatoarea TV a arătat imagini uimitoare: „Atât de spectaculos, încât pare ireal”
Altele
Corina Caragea a ajuns în Paradis! » Prezentatoarea TV a arătat imagini uimitoare: „Atât de spectaculos, încât pare ireal”
De la jucătorul „verde”, la Olguța si sărutul pasional de la VIP » Fotoreporterul GSP a surprins cadre spectaculoase în Bănie
Conference League
De la jucătorul „verde”, la Olguța si sărutul pasional de la VIP » Fotoreporterul GSP a surprins cadre spectaculoase în Bănie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”

Fostul fotbalist român cu o avere de 250 de milioane de euro vrea să transforme clădirea abandonată din centrul Bucureștiului


Comentarii (2)
rumunek
rumunek  •  22 Septembrie 2026, 09:54

Totuși cei de la Atletico nu spun nimic despre deciziile din acest meci. Sau despre galbenul luat de Simeone, apropo de presiune și hărțuirea arbitrilor. Dacă era invers, distrugeau și pădurile din America de Sud pentru a publica toate comunicatele lor patetice, despre cum au fost ei tot timpul dezavantajați, încă de pe vremea lui Franco. Noroc că acum e atâta atmosferă anti-Real, că poate fi vândut Alvarez la Barca, cea neprihănită, unde banii cresc din piatră seacă și care nu a avut niciodată vreo legătură cu delegările arbitrilor.

2026
2026  •  22 Septembrie 2026, 09:52

Pana una alta, ceea ce reclama Real e perfect adevarat !

Vezi toate comentariile (2)
Comentează