INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LA LIGA

Mourinho și Real Madrid fac un scandal uriaș după 1-2 cu Atletico: „Grețos, La Liga plină de rahat! Negreira e pe aici?”

Jose Mourinho a scos la imprimantă fazele controversate din Atletico - Real Madrid și le-a prezentat la conferință! +9   FOTO
Jose Mourinho a scos la imprimantă fazele controversate din Atletico - Real Madrid și le-a prezentat la conferință!

Articol de - Publicat duminica, 20 septembrie 2026, 20:19 / Actualizat duminica, 20 septembrie 2026 20:49

Scandal-monstru la Madrid după derby-ul local, câștigat de Atletico cu 2-1. Prin televiziunea proprie și vocea antrenorului Jose Mourinho, Real Madrid critică în termeni duri arbitrajul.

Arbitrajul lui Ortiz Arias (41 de ani) i-a înfuriat la culme pe cei de la Real Madrid. În prima repriză, la 0-0, „albii” consideră că Atletico ar fi trebuit să aibă doi jucători eliminați:

În minutul 37, Cristian Romero i-a pus talpa pe genunchi lui Jude Bellingham, care intrase prin alunecare pentru a-l deposeda. Arbitrul l-a sancționat inițial pe englez, apoi, după ce a fost chemat la margine să revadă faza, a inversat direcția cartonașului galben. Oaspeții voiau însă roșu.

Mourinho și Real Madrid fac un scandal uriaș după 1-2 cu Atletico: „Grețos, La Liga plină de rahat! Negreira e pe aici?”
Faultul lui Romero la care oaspeții voiau cartonaș roșu

Spre finalul primei părți, Kang-In Lee l-a călcat dur, pe gleznă, pe Federico Valverde. De această dată, arbitrul n-a scos din buzunar nici măcar cartonașul galben.

Mourinho și Real Madrid fac un scandal uriaș după 1-2 cu Atletico: „Grețos, La Liga plină de rahat! Negreira e pe aici?”
Intrarea lui Kang-In Lee nu a fost sancționată

În a doua parte, Dean Huijsen a fost eliminat pentru un fault comis în propriul careu, iar Atletico a înscris de două ori și a câștigat derby-ul.

După meci, tabăra oaspete a „luat foc”. Antrenorul Jose Mourinho a criticat delegările lui Ortiz Arias și VAR-ului Trujillo Suarez și a amintit despre scandalul Negreira, iar la televiziunea clubului au fost aruncate cuvinte grele și grave.

Ceva mai târziu, Mourinho și-a continuat tirada la conferința de presă, unde a prezentat, printate pe hârtie, cele două faze amintite mai sus! „Sunt două roșii clare”, susține portughezul.

Jose Mourinho: „Negreira nu mai este, nu? Sau încă mai este?”

„Arbitrul nu avea experiența necesară pentru a conduce un derby. Are 41 de ani. Este un biet arbitru care a condus doar meciuri mici. Felicitări comisiei de arbitri pentru această delegare... dar domnul Trujillo (n.r. - arbitrul VAR) are, într-adevăr, un istoric cu Real Madrid.

În Cupă, la Girona, Osasuna. Este un arbitru VAR cu multă istorie în spate. La Las Rozas nu există presiune... sau poate că există? (n.r. - acolo se află sediul Comisiei de Arbitri)

Dacă suntem lăsați să concurăm în condiții de egalitate, o vom face. Nu vreau să spun că totul a fost aranjat, vreau să cred că pur și simplu au greșit. Că această comisie a greșit delegând pe cineva de 41 de ani și pe altul care are un istoric împotriva celor de la Real Madrid.

Pe acest stadion se întâmplă lucruri care nu sunt normale. Golul anulat celor de la Osasuna este o glumă, ce s-a întâmplat la San Sebastian... La Liga este exact la fel ca atunci când am plecat.

Vom lupta. Băieții mei pleacă triști. Negreira nu mai este, nu? Sau încă mai este?”, a întrebat, retoric, Mourinho.

Discurs contondent la televiziunea lui Real Madrid: „Grețos! Mai lipsește ca adversarilor să li se permită să intre pe teren cu pistolul”

„Nu știm ce s-ar fi întâmplat dacă Atletico ar fi rămas în nouă jucători. Suntem siguri că mulți madridiști ar vrea să se ridice și să părăsească această competiție. Te face să vrei să te ridici și să pleci”, au spus cei de la Real Madrid TV, citați de MARCA.

Discursul lor a degenerat: „Totul este grețos, nu le pasă că La Liga lui Tebas e plină de rahat. Ce se întâmplă în acest sezon depășește deja orice limită. Mai lipsește doar o circulară care să le permită adversarilor lui Real Madrid să intre pe teren cu pistolul.

La intrarea lui Kang-In Lee asupra lui Fede, când Valverde se ridică și protestează, arbitrul i s-a adresat lui Valverde cu o atitudine de șmecher și de huligan. (...)

Există un dublu standard când vine vorba despre Real Madrid. Nu o lasă pe Real Madrid să se întreacă de la egal la egal. Dar acestea sunt ordinele dinspre La Liga, de la Federație...”.

Citește și:
Gigi Becali a revenit: „Reghe nu mai bea deloc. Mi-a spus că ia titlul la pas și că la anul suntem în Champions League” » Îi aduce doi jucători
Superliga
Gigi Becali a revenit: „Reghe nu mai bea deloc. Mi-a spus că ia titlul la pas și că la anul suntem în Champions League” » Îi aduce doi jucători
Dinamo - Farul, în runda 10 din Superliga » Pascual deschide scorul în minutul 12 + Ocazii mari pentru oaspeți
Superliga
Dinamo - Farul, în runda 10 din Superliga » Pascual deschide scorul în minutul 12 + Ocazii mari pentru oaspeți
„M-am simțit vizat” » Ce spune MM Stoica despre ieșirea lui Gigi Becali și venirea lui Mara la FCSB: „Nu mai știm fotbal”
Superliga
„M-am simțit vizat” » Ce spune MM Stoica despre ieșirea lui Gigi Becali și venirea lui Mara la FCSB: „Nu mai știm fotbal”
Mourinho și Real Madrid fac un scandal uriaș după 1-2 cu Atletico: „Grețos, La Liga plină de rahat! Negreira e pe aici?”
Campionate
Mourinho și Real Madrid fac un scandal uriaș după 1-2 cu Atletico: „Grețos, La Liga plină de rahat! Negreira e pe aici?”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!


Comentarii (2)
bebeto08
bebeto08  •  20 Septembrie 2026, 21:01

Se vede ca ăsta e prieten cu jiji.

michael
michael  •  20 Septembrie 2026, 20:42

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează