INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

S-au ascuns în stadion și au furat 3 sticle de șampanie » Cum s-a încheiat aventura fraților care au încercat să doarmă pe „Allianz Stadium”

Stadionul lui Juventus / Imago Images
Stadionul lui Juventus / Imago Images

Articol de - Publicat joi, 15 ianuarie 2026 15:00 / Actualizat joi, 15 ianuarie 2026 16:16

Doi frați au fost arestați pentru că au dormit pe stadionul lui Juventus, Allianz Stadium.

Tinerii au venit din Bologna pentru meciul dintre Juventus și Cremonese, disputat pe 12 ianuarie și încheiat cu scorul de 5-0, iar la finalul partidei s-au ascuns în stadion, dar au fost prinși în toiul nopții.

Au încercat să doarmă pe stadionul lui Juventus, dar au fost prinși

Seara de 12 ianuarie a fost una plină de evenimente pe Allianz Stadium din Torino. La finalul partidei din Serie A în care Juventus s-a impus cu scorul de 3-2, un frate și o soră, care veniseră de la Bologna pentru a urmări meciul, au decis să se ascundă într-o zonă de recepție după meci, potrivit corrieredellosport.it.

Conform primelor informații, cei doi tineri, în loc să părăsească stadionul, au așteptat până când fanii au părtăsit stadionul, iar apoi au rămas în zonele interzise spectatorilor, intenționând să petreacă noaptea în interiorul stadionului. Plănuiau să doarmă pe niște canapele și, în timp ce așteptau, să consume mâncare și băuturi găsite în zonele de ospitalitate.

S-au ascuns în stadion și au furat 3 sticle de șampanie » Cum s-a încheiat aventura fraților care au încercat să doarmă pe „Allianz Stadium”
Stadionul lui Juventus / Imago Images

Când personalul de securitate a observat prezența lor suspectă, a sunat imediat la 112. La sosirea carabinierilor, cei doi au încercat să fugă, dar evadarea lor a fost oprită: au fost reținuți și supuși unor verificări de rutină. Băiatul a fost găsit în posesia a trei sticle de șampanie, furate din proviziile stadionului. El a fost arestat în flagrant sub acuzația de conspirație la furt și va fi judecat într-un proces accelerat, potrivit sursei menționate anterior.

Sora sa, implicată în incident, a fost acuzată de aceeași infracțiune. Rămâne neclar cum au reușit cei doi să rămână ascunși în stadion atât de mult timp fără a fi surprinși. Clubul și autoritățile investighează deja orice potențiale deficiențe ale sistemelor de control și securitate ale instalației.

Juventus s-a impus cu scorul de 5-0, iar în urma acestui rezultat se află pe locul 4, cu 39 de puncte obținute în 20 de etape.

Clasamentul din Serie A

Citește și:
Doar una dintre cele 3 „bombe” de la FCSB va juca în derby-ul cu Dinamo » Gigi Becali: „Nu sunt chiar atât de fericit”
Superliga
Doar una dintre cele 3 „bombe” de la FCSB va juca în derby-ul cu Dinamo » Gigi Becali: „Nu sunt chiar atât de fericit”
Cu ce se ocupă Claudiu Răducanu după ce a dispărut din fotbal: „Asta fac! Merg afacerile”
Superliga
Cu ce se ocupă Claudiu Răducanu după ce a dispărut din fotbal: „Asta fac! Merg afacerile”
Răsturnare de situație la miezul nopții! Detalii din culise despre transferul lui Jovo Lukic la FCSB
Superliga
Răsturnare de situație la miezul nopții! Detalii din culise despre transferul lui Jovo Lukic la FCSB
Marea campioană a României s-a recăsătorit, la doi ani după divorț: „Călătoria continuă”
Altele
Marea campioană a României s-a recăsătorit, la doi ani după divorț: „Călătoria continuă”
ULTIMA ORĂ Schimbare majoră la bani scoși din bancomatele din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Schimbare majoră la bani scoși din bancomatele din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Noi imagini șocante de la competiția sportivă misterioasă la care au asistat Putin, Erdogan și președintele Chinei

Lewis Hamilton, apariție de senzație la Monza cu „bijuteria” de milioane de euro restaurată după 30 de ani: „E mașina visurilor mele”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează