Articol de Aurelian Botezatu - Publicat duminica, 23 august 2026, 15:17 / Actualizat duminica, 23 august 2026 15:18
Alejandro Balde (22 de ani) nu e în lotul Barcelonei pentru meciul de duminică seară, de la Elche.
Antrenorul catalanilor, Hansi Flick, a sugerat încă de sâmbătă că fundașul-stânga ar putea-o părăsi pe Barcelona în cele 8 zile rămase din acest mercato estival.
Mundo Deportivo: „Mesajul pe care l-a primit Hector Fort are un impact negativ”
„Este o întrebare dificilă, pentru că Balde are o calitate enormă și este important să știi dacă un jucător este convins că poate concura pentru postul său”, a spus Flick, înainte de a-l scoate duminică dimineață din lotul cu care va aborda deplasarea de la Elche.
O decizie interpretată de cotidianul Marca aproape ca pe o sentință: „Șansele lui Balde de a rămâne la Barça par să se diminueze”. Mundo Deportivo, la rându-i, apreciază că „mesajul pe care l-a primit odată cu excluderea sa din lotul pentru Elche are un impact semnificativ asupra situației sale actuale”.
Același cotidian scrie că internaționalul spaniol născut la Barcelona are oferte din Premier League, de la Manchester United și de la Aston Villa, dar și de la Benfica, „una căreia e puțin probabil să-i dea curs. Benfica are resurse financiare limitate și nici nu va juca în Liga Campionilor”.
Șefii Borussiei Dortmund sunt la Barcelona pentru Hector Fort
Un alt jucător al Barcelonei de asemenea neconvocat și aflat pe picior de plecare este Hector Fort (20 de ani). Mundo Deportivo dezvăluie că reprezentanții Borussiei Dortmund sunt în capitala Catalunyei, pentru a încheia tranzacția cu campioana Spaniei.

Fundașul dreapta, al cărui contract cu FC Barcelona expiră în 2029, și-a dat acordul în urmă cu câteva zile pentru oferta clubului german. Barça vrea să obțină între 15 și 20 de milioane de euro pentru un jucător care a bifat deja în 30 de meciuri pentru prima echipă.
O altă opțiune este convenirea asupra unui preț de transfer puțin peste 10 milioane de euro, inclusiv un procent semnificativ din orice vânzare viitoare, păstrând în același timp opțiunea de răscumpărare. Fort ar urma să semneze cu Borussia un contract până-n 2030.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!