Articol de Daniel Scorpie - Publicat miercuri, 06 august 2025 10:18 / Actualizat miercuri, 06 august 2025 10:26
Poate e surprinzător pentru unii, însă tricourile pentru care suporterii trebuie să scoată din buzunar cei mai mulți bani nu apațin niciunei echipe din Premier League. Doi dintre granzii Spaniei îi pun la mare cheltuială pe fanii care vor să se îmbrace în echipamentul idolilor sau al formației favorite!
Cotidianul AS a dezvăluit sumele cu care se pot achiziționa tricourile celor de la Barcelona și de la Atletico Madrid.
Susținătorii campioanei din La Liga trebuie să facă efortul de a plăti 114,99 euro, pentru a avea un tricou de fan, și cu 50 de euro mai mult în schimbul unuia de jucător! La acești bani se adaugă 20 ori 25 ca să existe pe tricou emblema La Liga sau Champions League plus 25 dacă se dorește serigrafierea personalizată.

Dacă tricourile blaugrana în versiunea basic destinată suporterilor echipei catalane sunt cele mai scumpe, Atletico le vinde pe cele cu prețurile maxime ca model original îmbrăcat de jucători. Sursa citată spune că se pot cheltui și 204,90 euro, pornind de la 99,95 euro, cât costă un tricou basic, trecând prin 149,95 euro (prețul tricoului de meci) și ajungând la 174,95 pentru cel al fotbaliștilor colchoneros, la care se adaugă taxa de 29,95 dacă suporterul dorește să poarte și sigla de Liga Campionilor!
68,90este prețul cu care poate fi achiziționat un tricou oficial basic al lui Villarreal, cel mai ieftin din La Liga. Al lui Real Madrid e vândut cu 100, fanii blancos plătind cu 50 de euro mai mult pentru cel de joc
Barcelona și Atletico Madrid vând tricourile cele mai scumpe din Europa
Dar ce înseamnă versiunea pentru jucători și cea pentru fani? Există două tipuri de tricouri de fotbal. „De aproape un deceniu, mărcile comercializează o versiune a tricoului pentru fani diferită de cea folosită de jucători, aceasta din urmă fiind mai ușoară, cu o tehnologie mai bună pentru transpirație și fără atât de multe schimbări de țesătură care pot irita pielea”, scrie AS.

Puma, furnizorul echipei Valencia, explică diferența: „Cel autentic e din țesătură ultraweave, care reduce greutatea și frecarea pentru o performanță de top. Replica are o croială mai largă, ideală atât pentru zilele de meci, cât și pentru uzul zilnic”.
94,99euro costă un tricou al Barcelonei destinat pentru copii, cel ma scump din Europa.
Spre comparație cu tricourile lui Real Madrid și ale lui Atlético, marile cluburi europene au prețuri ceva mai mici, dar în general nu scad sub suta de euro. Liverpool, Manchester City, Arsenal, Bayern, Dortmund, PSG, AC Milan, Juventus și Inter le vând pe cele în versiunea de bază la 100 € (fără niciun fel de serigrafie sau siglă).
„Manchester United le comercializează la prețul de 105 €, iar Napoli a stabilit cea mai mică sumă, dacă 55 € pentru un tricou de fotbal pare puțin de scos din buzunarul fanilor. Cel al Barcelonei, cu 114,99 €, este cel mai scump din Europa”, conchide AS.