INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BARCELONA

OFICIAL Barcelona l-a vândut pe Ferran Torres la PSG » Atacantul a fost prezentat + Ce sumă primesc catalanii

Ferran Torres, noul număr 9 de la PSG
Ferran Torres, noul număr 9 de la PSG

Articol de - Publicat sambata, 15 august 2026 12:19 / Actualizat sambata, 15 august 2026 12:54

Atacantul Ferran Torres (26 de ani) e noul jucător al celor de la PSG, club care l-a cumpărat de la Barcelona.

După o serie scurtă de negocieri, Barcelona și PSG au ajuns la un acord pentru transferul campionului mondial. Catalanii vor primi 50 de milioane de euro pentru jucătorul aflat în ultimul an de contract.

Oficial: Barcelona l-a vândut pe Ferran Torres la PSG

Clubul catalan a anunțat azi că a ajuns la un acord cu PSG, asta după ce trupa lui Luis Enrique, care l-a antrenat și la națională, avea deja un acord cu Ferran Torres, cel care a marcat golul care a adus Spaniei titlul mondial, după finala cu Argentina.

„Barcelona și Paris Saint-Germain au ajuns la un acord pentru transferul lui Ferran Torres la formația franceză. FC Barcelona îi mulțumește lui Ferran Torres pentru devotamentul de care a dat dovadă în cele cinci sezoane în care a apărat culorile blaugrana și îi urează mult succes în această nouă etapă a carierei sale”, se arată în comunicatul catalanilor.

Ferran Torres, noul număr 9 de la PSG

„Paris Saint-Germain are plăcerea de a anunța transferul lui Ferran Torres. Atacantul spaniol, campion mondial, a semnat un contract valabil până în 2031 și va purta tricoul cu numărul 9” au scris cei de la PSG.

„Sunt încântat să încep o nouă aventură la un club atât de ambițios precum Paris Saint-Germain. Aș dori să le mulțumesc președintelui Nasser Al-Khelaïfi, lui Luis Campos și antrenorului Luis Enrique pentru oportunitatea de a mă alătura echipei, pe care sper să o ajut să câștige cât mai multe trofee posibile”, a declarat Ferran.

Ferran Torres, care poate juca și în benzi, era a Barcelona din ianuarie 2022, când a fost adus pentru 55 de milioane de euro de la Manchester City. Englezii îl cumpăraseră de la Valencia, club care l-a format, pentru 33,5 milioane de euro, în vara lui 2020.

Internaționalul spaniol a adunat 207 meciuri la Barcelona, în toate competițiile. A punctat de 65 de ori, oferind și 23 de pase de gol. În sezonul trecut, ibericul a fost folosit în 49 de partide, reușind 21 de goluri.

55 de milioane de euroe cota lui Ferran Torres, potrivit transfermarkt

În acest moment, Barcelona rămâne fără niciun atacant central în lot. Catalanii s-au despărțit și de Robert Lewandowski, ajuns în MLS, și speră să transfere rapid un nou vârf. Julian Alvarez (26 de ani) este principala țintă, dar Atletico Madrid nu vrea să renunțe la argentinian.

Citește și:
Florin Răducioiu a publicat imagini din culisele nunții din weekend: „Am spus «da»”
Stiri extrasport
Florin Răducioiu a publicat imagini din culisele nunții din weekend: „Am spus «da»”
Gică Hagi a lăsat PATRU fotbaliști în afara lotului pentru România - Suedia!
Nationala
Gică Hagi a lăsat PATRU fotbaliști în afara lotului pentru România - Suedia!
Fiica lui Guardiola, apariție spectaculoasă la Săptămâna Modei de la Paris » Iată imaginile!
Campionate
Fiica lui Guardiola, apariție spectaculoasă la Săptămâna Modei de la Paris » Iată imaginile!
Imagini șocante la Timișoara! Părinții s-au luat la bătaie, în timp ce micile handbaliste strigau disperate
Handbal
Imagini șocante la Timișoara! Părinții s-au luat la bătaie, în timp ce micile handbaliste strigau disperate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close