INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Joan Laporta face lumină în cazul plecării lui Messi de la Barcelona: „Nu am putut lua o decizie care să afecteze clubul în următorii 50 de ani”

Joan Laporta, președinte FC Barcelona // foto: Imago
Joan Laporta, președinte FC Barcelona // foto: Imago

Articol de GSP - Publicat vineri, 06 august 2021 11:47 / Actualizat vineri, 06 august 2021 13:10

Joan Laporta (59 de ani), președintele FC Barcelona, a susținut o conferință de presă în care a explicat cum s-a ajuns la despărțirea de Lionel Messi (34).

Președintele clubului catalan spune că a existat un acord între cele două părți care nu a putut fi înregistrat din cauza regulilor din La Liga cu privire la limitele salariale. Barcelona depășește deja suma maximă admisă în La Liga, iar Laporta lasă de înțeles că nu există cale de întoarcere. 

Singurul mod prin care contractul lui Lionel Messi ar fi fost acceptat era ca Barcelona să fie de acord cu înțelegerea dintre La Liga și fondul de investiții CVC, lucru de neconceput pentru Laporta.

Acordul cu CVC ar fi adus ligii spaniole o injecție financiară de 2,7 miliarde de euro, cu 90% din sumă mergând către cluburi, și ar fi presupus - potrivit spuselor lui Laporta - ipotecarea drepturilor TV pentru următorii 50 de ani. Totodată, CVC ar urma să primească 10% din veniturile totale generate de campionatul spaniol. 

Joan Laporta: „Nu am putut lua o decizie care să afecteze clubul în următorii 50 de ani”

  • „În primul rând vreau să spun că moștenirea pe care am primit-o (de la fost conducere, n.r.) este oribilă, teribilă. Masa salarială reprezintă 110% din venitul total al clubului. Nu există limite salariale la noi. Știam asta când am venit la club, dar trebuie să spun că numerele care ne-au fost prezentate după realizarea auditului au fost mult mai rele decât cele care ni s-au prezentat inițial. 
  • Asta înseamnă că pierderile sunt mult mai mari decât ce ne așteptam, cheltuim mai mult decât ne așteptam, iar contractele actuale fac să avem o masa salarială imensă.
  • Totul se leagă de fair-play-ul financiar, care în La Liga nu urmează criteriul banilor cash. De asta nu am putut să înregistrăm contractul pe care l-am agreat cu Lionel Messi. Pentru a atinge acel fair-play, Barcelona ar fi trebuit să accepte o operațiune care ar fi afectat clubul pentru următorii 50 de ani în termen de drepturi de televizare. Nu am putut lua o decizie care să afecteze clubul în următorii 50 de ani. Clubul are mai mult de 100 de ani și este mai presus de toate și toți, chiar și decât cel mai bun jucător al lumii. 
  • Îi vom mulțumi mereu pentru tot ce a făcut pentru noi, dar clubul este mai presus de jucători, antrenori, jucători. 
  • Sunt motive obiective pentru plecarea lui Lionel Messi, legate de situația economică a clubului. O investiție de asemenea anvergură, cu contractul lui Messi, ar fi fost riscantă. Am vrut să ne asumăm acel risc, toți din conducere, dar când am realizat care este situația reală a clubului, ar fi însemnat că am fi pus clubul într-un mare risc. 
  • Lionel a vrut să rămână la Barca, noi am vrut să rămână. Vreau să le mulțumesc tuturor care au purtat negocierile. Semnarea lui Messi ar fi presupus acceptarea unei operațiuni care nu prezintă interes pentru Barcelona. Nu am dorit să acceptăm o ipotecă asupra drepturilor de televizare ale Barcelonei pentru umrătorii 50 de ani. Sunt trist, dar convins că am făcut totul pentru binele clubului.
  • Lionel Messi lasă o moștenire excelentă. Este jucătorul cu cel mai mare succes din istoria clubului, a fost punctul de referință unei ere splendide, cea mai bună din istoria Barcelonei. Sper să trecem peste această situație, o nouă eră începe acum. Ne-a oferit multe bucurii, multe imagini istorice. Avem o mulțumire eternă pentru el.
„Messi negociază de câteva ore” » Anunțul momentului în fotbalul internațional: prima echipă care l-a contactat pe Lionel
MERCATO
„Messi negociază de câteva ore” » Anunțul momentului în fotbalul internațional: prima echipă care l-a contactat pe Lionel
  • Nu vreau să generez speranțe false. Știm că jucătorul are și alte oferte. Există un timp limit pentru noi, din moment ce campionatul începe curând, dar și pentru el, pentru a evalua ce alte opțiuni are.
  • Cu toții am vrut să ne bucurăm în continuare de magia lui Lionel Messi, dar nu se poate în acest moment. Când am gândit acel contract pe 5 ani am crezut că va fi permis de fair-play-ul financiar, dar după o analiză tehnică a comisiei La Liga, am aflat că acel contract nu se pliază regulilor, iar singura cale ar fi fost să acceptăm o operație a Ligii (n.r. - acordul cu CVC) care nu este în interesul Barcelonei. Am fi primit ceva banii, dar ne-ar fi acceptat drepturile de televizare pe viitor, este ceva ce nu putem accepta.
  • Conducerea lucrează din greu să reducă costurile salariale. Nu este ușor, pentru că avem contracte valabile, cu jucători care și-au modificat recent salariile. Jucătorii care au venit (în această vară) au acceptat condiții financiare.
  • Insist că nu vreau să creez speranțe false. Negocierile s-au încheiat, nu am putut formaliza acordul din cauza limitelor salariale. La Liga nu este flexibilă, nu dorește să crească limita salarială. Dacă ar face-o, ar trebui să acceptăm acea operațiune, iar nu putem face asta.
  • Suntem mai motivați decât oricând, jucători, antrenori, cu toții. Vrem ca Barcelona post-Messi să aibă succes, că continue să ofere bucurie.
  • Este trist că nu putem să îi oferim omagiul pe care am fi vrut să i-l oferim peste doi ani, cu fani în tribune, într-un fel mai frumos. Acum, circumstanțele sunt cum sunt, cu COVID.
  • Am depășit limita salarială chiar și fără contractul lui Messi. La Liga ne cere să respectăm regulile. La Liga dorește ca Messi să continue aici, dar există cluburi care cer ca limita să fie respectată și nu va exista o excepție pentru Messi, ceea ce este respectabil. Ne cer să respectăm limita, dar nu o putem face pentru că am primit această moștenire.
  • Am vorbit cu căpitanii echipei la telefon. Este un moment important în istoria Barcelona, toți așteptau ca Leo să revină la antrenamente, dar le-am spus că asta nu se va întâmpla. Jucătorii trebuie să arate că știu să câștige și fără el.
  • Potrivit calculelor noastre, vom putea înregistra jucătorii transferați (Depay, Emerson, Aguero, Eric Garcia). Sper că nu vor exista probleme, pentru că acești jucători au depus un efort pentru a semna cu Barcelona”.

Lionel Messi pleacă de la Barcelona

Lionel Messi și reprezentanții Barcelonei nu au putut ajunge la un acord care să respecte toate criteriile financiare, așa cum anunțat încă de ieri după-amiază ziarele din Spania.

Lionel Messi se întorsese din vacanță pentru a semna prelungirea contractului cu Barcelona, dar negocierile dintre starul argentinian și Joan Laporta nu au decurs precum se așteptau cele două parți. 

FC Barcelona a postat un comunicat oficial prin care anunță că Lionel Messi nu va mai continua la clubul catalan în următorul sezon: „Deși clubul și jucătorul au ajuns la un acord cu intenția clară de a semna astăzi un nou contract, acest lucru nu se poate întâmpla din cauza obstacolelor financiare și structurale (reguli ale Ligii spaniole).

În aceste condiții, Messi nu poate rămâne la Barcelona. Ambele părți regretă acest lucru. Barcelona își exprimă gratitudinea pentru tot ceea ce a reprezentat jucătorul Messi. Îi dorim mult succes în continuare, atât în viața personală, cât și la noua echipă”.

Citește mai multe știri despre Lionel Messi:

Val de reacții după anunțul plecării lui Messi de la Barcelona » Gică Hagi: „A fost unic! Dumnezeu!”

„Messi negociază de câteva ore” » Anunțul momentului în fotbalul internațional: prima echipă care l-a contactat pe Lionel

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (42)
105644358246528
Khan Oliver  •  06 August 2021, 20:16
Postat de bando_ pe 06 August 2021, 13:00

Și o alta observație: Barcelona de azi, la sute de ani lumina fata de Barcelona care pierdea finala Ligii Campionilor în 1986. În timp ce câștigătoarea finalei din același an se afla în același stadiu a vremurilor de atunci, cu diferenta ca în locul unor jucători precum Lăcătuș, Balint, Boloni, etc....astăzi ii avem pe Pacionel, Pipirliu și alții.

Chiar asa, alta observatie! Din pacate lipsita de noima! Halul in care exprimi atat de alambicat niste cugetari *** tarziu, ne indica extrem de clar faptul ca esti "i***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

amadeus2021
amadeus2021  •  06 August 2021, 17:13
Postat de iosif. pe 06 August 2021, 13:47

Messi poate că ar fi acceptat să primească o parte din bani "la negru", dar are deja o condamnare deci trebuie să aibă mare grijă

Vine FC Gigi SRL. Pe lângă fotbal face și alte activități cu postacii consacrați ai consonarilor.

brentford
brentford  •  06 August 2021, 16:55
Postat de liga303 pe 06 August 2021, 14:04

O decizie inteligenta, Messi nu mai e fotbalistul care sa aduca titluri. Da, e bun de facut show, dar nu performanta. Perioada lui de glorie s-a incheiat, orice club care il achiziționează face o mare greseala. City dimina campionatul...chiar nu au nevoie de instabilul asta emotional care sa le puna pe butuci bugetul. Premier Lig o csstiga si fara el...CL nu au nici o șansă

Vezi ca Premier League nu se castiga asa usor. Pe langa City,Liverpool,Chelsea si Man U vor fi nuci tari anul asta. Plus mai sunt niste echipe gen Leeds,Villa,Leicester si West Ham care pot produce surprize

Vezi toate comentariile (42)
Comentează
Close