INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MERCATO

video Bayern, la un pas de noua senzație a Braziliei! Cât vrea Vasco da Gama în schimbul „noului Ronaldo”

Rayan, de la Vasco da Gama, este dorit de Bayern Munchen / Foto: Imago
Rayan, de la Vasco da Gama, este dorit de Bayern Munchen / Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 29 decembrie 2025 10:50 / Actualizat luni, 29 decembrie 2025 11:55

Campioana Germaniei, Bayern, îl are pe lista scurtă pe Rayan, atacantul în vârstă de 19 ani al celor de la Vasco da Gama.

Tabloidul Bild, expertul în transferuri Fabrizio Romano și publicația braziliană UOL anunță la unison: Bayern este aproape de achiziționarea lui Rayan, 19 ani, de la Vasco da Gama.

Bayern „și-a intensificat eforturile” de a-l transfera pe Rayan

Bild a relatat încă din noiembrie că bavarezii îl au pe lista scurtă, iar UOL vine acum cu detalii de ultimă oră. Germanii „și-au intensificat eforturile de a-l transfera pe talentul ofensiv de la Rio în ultimele săptămâni”.

Conform „UOL”, Vasco este deja la curent cu interesul campioanei din Bundesliga, iar clubul așteaptă acum o ofertă atractivă, „bună pentru toate părțile”. Se spune că Rayan însuși și-a dat acordul pentru un transfer.

Vasco da Gama vrea 50 de milioane de euro în schimbul lui Rayan, dar e dispusă să negocieze

Gruparea din Rio de Janeiro ar cere, se pare, undeva în jurul a 50 de milioane de euro, dar și-a exprimat disponibilitatea de a negocia. Cea mai realistă ar fi o sumă de transfer de puțin sub 45 de milioane de euro - scrie UOL, în condițiile în care valoarea de piață a atacantului este de 25 de milioane de euro.

Expertul în transferuri Fabrizio Romano relatează, de asemenea, despre interesul lui Bayern München pentru Rayan: „Pot confirma relatările apărute în Brazilia despre Rayan. Jucătorul în vârstă de 19 ani se află pe lista scurtă a lui FC Bayern.

Este unul dintre jucătorii pe care clubul i-a monitorizat îndeaproape în ultima vreme. În prezent, nu există nicio ofertă oficială sau negocieri, dar au existat contacte inițiale pentru a înțelege situația jucătorului”.

20 de goluri în 57 de apariții, este dorit și de Tottenham. Barcelona a renunțat din cauza prețului

Rayan este considerat unul dintre cele mai mari talente din America de Sud, la ora actuală, e internațional brazilian U20 și, în ciuda vârstei sale fragede, este deja titular la Vasco. În acest sezon, jucătorul de picior stâng, capabil să evolueze pe toate posturile în atac, a marcat 20 de goluri în 57 de apariții și are și o pasă decisivă.

Rayan a fost și în atenția Barcelonei, care a renunțat din cauza pretențiilor mari ale lui Vasco. De asemenea, este dorit de Tottenham, despre care s-a scris în octombrie că ar fi gata să ofere 30 de milioane de euro.

Citește și:
Gestul făcut de David Popovici imediat după ce a cucerit aurul european » European Aquatics a reacționat
Altele
Gestul făcut de David Popovici imediat după ce a cucerit aurul european » European Aquatics a reacționat
Ce scrie presa din Rusia, după ce David Popovici l-a învins pe Egor Kornev
Altele
Ce scrie presa din Rusia, după ce David Popovici l-a învins pe Egor Kornev
Campioana europeană la 5.000 m a scăpat de probleme medicale mâncând carne de struț: „Un gust puternic, dar delicioasă”
Atletism
Campioana europeană la 5.000 m a scăpat de probleme medicale mâncând carne de struț: „Un gust puternic, dar delicioasă”
Dialog spumos între David Popovici și rivalul Egor Kornev: „Vino în Rusia! Eu am Mercedes, tu ai Porsche, o să-ți arăt eu”
Altele
Dialog spumos între David Popovici și rivalul Egor Kornev: „Vino în Rusia! Eu am Mercedes, tu ai Porsche, o să-ți arăt eu”
FOTO Ion Țiriac demolează vila fiului său de pe malul lacului Tei și construiește în loc un turn cu apartamente
Profit.ro
FOTO Ion Țiriac demolează vila fiului său de pe malul lacului Tei și construiește în loc un turn cu apartamente
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Lovitura verii în televiziune! Cătălin Măruță ia locul vedetei de la Antena 1

Sumele amețitoare plătite de UEFA amantei lui Infantino » Ce a făcut soția actualului președinte FIFA când a aflat că acesta o înșela cu secretara


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează