INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DECIZIE

Bilbao, prima echipă care își recompensează fanii: decizia luată în privința finalei Cupei Spaniei

Articol de - Publicat marti, 05 mai 2020 13:31

Fiecare echipă și-a pus problema lipsei fanilor la reluarea competițiilor, temându-se că absența susținerii acestora va afecta performanțele. Însă doar o singură formație, Athletic Bilbao, se sacrifică cu adevărat pentru a le oferi suporterilor ceva în schimb. 

Finala Cupei Spaniei, Real Sociedad - Athletic Bilbao, a fost amânată oficial pentru sezonul următor, cele două formații alegând să aștepte până când va fi posibil să se joace cu spectatori în tribune (detalii aici). 

Chiar dacă, conform regulamentelor, câștigătoarea Cupei Spaniei se califică în Europa League, anul acesta nu se va întâmpla așa. Federația Spaniolă le-a dat posibilitatea celor două finaliste, Real Sociedad și Athletic Bilbao, să aleagă dacă vor să dispute ultimul act al Cupei în acest sezon, fără spectatori, sau să să reprogrameze partida pentru o dată ulterioară, dincolo de mijlocul ediției viitoare, pentru a permite accesul fanilor pe stadion. 

Decizia celor două echipe a fost de a aștepta, dorind să își recompenseze suporterii, o hotărâre care dă dovadă de foarte mult fair-play. Dar lucrurile nu stau la fel în cele două tabere, ceea ce înseamnă că sacrificiul nu e la fel de mare de ambele părți. Sociedad e pe locul 4 în campionat, o poziție care permite calificarea în Liga Campionilor, în vreme ce Bilbao e pe 10. Cu 11 etape rămase de disputat, lupta pentru primele patru locuri, cele de Champions League, se anunță foarte aprinsă. Sociedad ar putea rata acest obiectiv, cu atât mai mult cu cât Atletico Madrid vine tare din spate. 

Dar următoarele trei poziții, locurile 5, 6 și 7 îi sunt la îndemână. Echipa lui Ødegaard (împrumutat de la Real Madrid pentru două sezoane) are 8 puncte peste ocupanta locului 8, Villarreal, ceea ce înseamnă că șansele de a ajunge măcar în Europa League sunt foarte mari.  

Bilbao, pe de altă parte, e pe 10, la 5 puncte de locul 7, ultimul care merge în Europa League. Pentru a prinde această poziție ar trebui ca, în cele 11 etape rămase, să le depășească în clasament pe Valencia, Villarreal și Granada. Iar șansele ca acest lucru să se întâmple sunt destul de mici, ceea ce înseamnă că, cel mai probabil, nu va juca în Europa în sezonul următor. Sacrificând finala Cupei Spaniei, pe care dorește să o joace cu fanii în tribune, echipa bască dovedește că, într-adevăr, își respectă suporterii. 

1.35 este cota oferită de agenția de pariuri Fortuna pentru ca La Liga să anunțe câștigătorul anul acesta.

Citește și:
A fost deja stabilită pedeapsa lui City? » „Asta am auzit”
Campionate
A fost deja stabilită pedeapsa lui City? » „Asta am auzit”
A câștigat două milioane de euro, dar i-a „spart” pe toți » Fostul fotbalist român trăiește cu 5000 de lei pe lună
Superliga
A câștigat două milioane de euro, dar i-a „spart” pe toți » Fostul fotbalist român trăiește cu 5000 de lei pe lună
„Nu există atacant ca el în România” » Fostul internațional este impresionat de vârful fostei sale echipe: „Va da minimum 10 goluri”
Superliga
„Nu există atacant ca el în România” » Fostul internațional este impresionat de vârful fostei sale echipe: „Va da minimum 10 goluri”
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Stiri extrasport
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Hagi evaziv, supărare și ședință la FRF » Ce urmează la națională după prestațiile horror din Liga Națiunilor


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează