INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BRAZILIA - FRANȚA

Mbappe arată slăbiciunile Braziliei lui Ancelotti » Îngrijorare din cauza lui Raphinha

Kylian Mbappe (dreapta) deschide scorul în Brazilia - Franța 1-2 / Foto: Imago
Kylian Mbappe (dreapta) deschide scorul în Brazilia - Franța 1-2 / Foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 27 martie 2026 07:44 / Actualizat vineri, 27 martie 2026 10:10

Brazilia a pierdut cu 1-2 amicalul de lux disputat la Boston împotriva Franței, chiar dacă a avut superioritate numerică din minutul 55, când scorul era 0-1.

Federația de la Rio l-a adus pe Carlo Ancelotti pentru a conduce Selecao la un nou triumf la Cupa Mondială. Însă fostul antrenor al Realului mai are mult de lucru. Într-un amical de gală desfășurat la Boston, Franța i-a arătat clar limitele.

Carlo Ancelotti l-a pierdut la pauză pe Raphinha, alarmă la Barcelona!

A fost de ajuns o minge pierdută ușor la mijlocul terenului și o lansare perfectă în adâncime a lui Ousmane Dembele pentru ca Kylian Mbappe, refăcut după problemele cu care s-a confruntat la genunchiul stâng, să salte balonul peste portarul Ederson, ieșit în întâmpinare: 0-1 (min. 32).

Planul lui Ancelotti de a aștepta și a ataca spațiile libere lăsate de francezi a fost dat peste cap de golul încasat. Raphinha n-a dat randament în flancul drept, iar Vinicius abia dacă s-a văzut la Boston. Mai rău, extrema Barcelonei a rămas în vestiar la pauză, după ce s-a plâns de un disconfort la coapsa dreaptă.

Franța a rămas în inferioritate și a înscris pentru 0-2

În minutul 55, Dayot Upamecano a părut că le vine în întâmpinare sud-americanilor. L-a faultat dur pe Wesley, în situație de ultim apărător, iar arbitrul i-a arătat cartonașul roșu după o scurtă analiză VAR.

Însă Brazilia n-a reușit să spargă gheața nici în superioritate. Golul a picat tot în poarta lui Ederson. Altă minge în adâncime, expediată de Michael Olise, valorificată de această dată de Hugo Ekitike: 0-2 (min. 65).

Mondialul 2026 vine prea devreme pentru Brazilia

Bremer, din pasa interistului Luiz Henrique, a reușit într-un târziu să reducă din handicap (min. 78), iar Vinicius, inofensiv multă vreme, a trecut pe lângă egalare la ultimul șut al partidei.

Dar, una peste alta, Brazilia arată mai degrabă ca o echipă în construcție și pare că Mondialul de peste 3 luni vine pentru Ancelotti prea devreme.

Citește și:
David Popovici intră în serii la 200m liber la Campionatele Europene + Eric Andrieș, al 3-lea în seria 4
Altele
David Popovici intră în serii la 200m liber la Campionatele Europene + Eric Andrieș, al 3-lea în seria 4
Ce scrie presa din Rusia, după ce David Popovici l-a învins pe Egor Kornev
Altele
Ce scrie presa din Rusia, după ce David Popovici l-a învins pe Egor Kornev
Campioana europeană la 5.000 m a scăpat de probleme medicale mâncând carne de struț: „Un gust puternic, dar delicioasă”
Atletism
Campioana europeană la 5.000 m a scăpat de probleme medicale mâncând carne de struț: „Un gust puternic, dar delicioasă”
Dialog spumos între David Popovici și rivalul Egor Kornev: „Vino în Rusia! Eu am Mercedes, tu ai Porsche, o să-ți arăt eu”
Altele
Dialog spumos între David Popovici și rivalul Egor Kornev: „Vino în Rusia! Eu am Mercedes, tu ai Porsche, o să-ți arăt eu”
EXCLUSIV Fostul ministru Ilan Laufer, tranzacție cu investitori implicați în politica din Azerbaidjan
Profit.ro
EXCLUSIV Fostul ministru Ilan Laufer, tranzacție cu investitori implicați în politica din Azerbaidjan
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Lovitura verii în televiziune! Cătălin Măruță ia locul vedetei de la Antena 1

Sumele amețitoare plătite de UEFA amantei lui Infantino » Ce a făcut soția actualului președinte FIFA când a aflat că acesta o înșela cu secretara


Comentarii (1)
Contrahateri2025
Contrahateri2025  •  27 Martie 2026, 11:04

Franta va fi pentru a treia oara campioana mondiala si Mbappe va castiga, in fine, Balonul de Aur! Asta daca fundasii nu vor gresi flagrant in meciurile eliminatorii, pentru ca forta ofensiva a francezilor este colosala!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează