INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BUNDESLIGA

AVANCRONICA ETAPEI #31 Bayer Leverkusen vrea să intre în istorie. Duel pentru Ligă la Leipzig: RB vs Dortmund

Granit Xhaka, unul dintre cei mai importanți jucători ai lui Bayer Leverkusen, va absenta cu VfB Stuttgart
Granit Xhaka, unul dintre cei mai importanți jucători ai lui Bayer Leverkusen, va absenta cu VfB Stuttgart

Articol de - Publicat vineri, 26 aprilie 2024 09:17 / Actualizat vineri, 26 aprilie 2024 10:25

Noua campionă, Bayer Leverkusen, și-a stabilit drept nou obiectiv să încheie campionatul neînvinsă, dar are în VfB Stuttgart un adversar redutabil. RB Leipzig și Borussia Dortmund își dispută locul 4, ultimul care asigură prezența în Ligă, iar campioana ultimelor 11 ediții, Bayern, are de-a face cu Eintracht Frankfurt, cea care în tur i-a servit cel mai usturător eșec al sezonului: 1-5.

Clasamentul și programul complet al etapei #31

Titlul s-a dat de aproape două săptămâni în Bundesliga, dar noua campioană, Bayer Leverkusen, și-a fixat un nou obiectiv. Vrea să încheie campionatul neînvinsă și mai are 4 obstacole în calea realizării acestuia. Primul, sâmbătă: duelul cu a treia clasată, VfB Stuttgart.

Bayer Leverkusen, fără strategul Granit Xhaka împotriva lui VfB Stuttgart

„Farmaciștii” sunt deja deținătorii unui record de invincibilitate: 45 de meciuri în serie fără eșec! Unici în lume. Iar acum vor să încheie și Bundesliga fără înfrângere, pentru a intra în istorie drept prima echipă care reușește o asemenea performanță. Însă împotriva lui VfB Stuttgart vor trebui să se descurce fără strategul Granit Xhaka.

Mijlocașul elvețian a încasat al 5-lea „galben” al sezonului la 1-1 cu Borussia Dortmund, runda trecută, și este suspendat. De asemenea, este de așteptat ca antrenorul Xabi Alonso să odihnească mai mulți jucători, cu gândul la prima manșă a semifinalei din Europa League, de joia viitoare, contra lui AS Roma. În tur, la Stuttgart, a fost 1-1, iar în „sferturile” Cupei Germaniei, Bayer i-a învins pe șvabi cu 3-2.

RB Leipzig și Borussia Dortmund vor să fie la mâna lor

RB Leipzig și Borussia Dortmund țintesc locul 4, ultimul care garantează prezența în ediția viitoare a Ligii Campionilor. UEFA ar mai putea acorda Germaniei un loc, în funcție de ierarhia coeficientului UEFA, dar trebuie așteptat finalul sezonului peste tot în Europa și e mai complicat, așa că nimeni nu vrea să rămână la mâna hazardului.

La ora duelului direct de sâmbătă, de la Leipzig, RB este cea care ocupă poziția a 4-a, cu 59 de puncte, două mai mult decât Borussia, care se află pe 5. Dacă est-germanii nu au niciun fel de probleme de personal, galben-negrii se confruntă cu numeroase absențe: Bensebaini, Haller și Malen sunt accidentați, Can și Maatsen, suspendați.

Bayern își poate asigura de pe acum prezența în Ligă

Pentru Bayern, meciul contra lui Eintracht este ultima repetiție înaintea duelului din semifinalele Ligii Campionilor cu Real Madrid. O victorie i-ar asigura prezența în ediția viitoare a competiției numărul 1 a Europei, dar cu Eintracht se anunță un meci dificil. Nu trebuie uitat că este adversarul care în tur i-a servit cea mai severă corecție, 5-1! Pe de altă parte, munchenezii au și câteva absențe importante: Kingsley Coman, Serge Gnabry și Leroy Sane, toți accidentați.

Clasamentul la zi în Bundesliga

VIDEO. Imagini senzaționale cu suporterii lui Leverkusen invadând terenul după ce Xabi Alonso le aduce primul titlu din istorie

Mai puteți citi:

Florinel Coman a aflat verdictul » Cât stă vedeta FCSB pe bară: „Poate merge la Marijana”

Au început discuțiile pentru transferul lui Ștefănescu: „Sub prețul ăsta nu negociem!”

Citește și:
Știm primele 5 optimi de finală de la Campionatul Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Știm primele 5 optimi de finală de la Campionatul Mondial
„Cea mai frumoasă fată din lume” s-a căsătorit la 25 de ani » Fiica fostului internațional s-a plâns în ziua nunții: „Au pătruns prin efracție”
Campionate
„Cea mai frumoasă fată din lume” s-a căsătorit la 25 de ani » Fiica fostului internațional s-a plâns în ziua nunții: „Au pătruns prin efracție”
Gigi Becali a anunțat DOUĂ transferuri la FCSB: „Plătesc un milion de euro!”
Superliga
Gigi Becali a anunțat DOUĂ transferuri la FCSB: „Plătesc un milion de euro!”
Emma Răducanu a apărut în cârje și alături de noul iubit după retragerea de la Wimbledon
Tenis
Emma Răducanu a apărut în cârje și alături de noul iubit după retragerea de la Wimbledon
FOTO Dacia deschide comenzile pentru noul Sandero full-hybrid
Profit.ro
FOTO Dacia deschide comenzile pentru noul Sandero full-hybrid
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Greu de imaginat cu ce se ocupă la 45 de ani Jeremie Njock, colosul camerunez care teroriza fundașii Diviziei A: „E grozav! Mi-a schimbat viața”

Apar noi probe despre Alessandro Bastoni în scandalul prostituatelor de lux: „Minora te vrea și are chef de distracție...”


Comentarii (1)
anti_fcsb_bayern_real_juve
anti_fcsb_bayern_real_juve  •  26 Aprilie 2024, 22:39

Obligatoriu o sa intre in istorie.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează