Articol de Daniel Grigore - Publicat sambata, 16 mai 2026, 18:29 / Actualizat sambata, 16 mai 2026 18:30
Ultima rundă a sezonului de Bundesliga a stabilit cine retrogradează direct și cine merge la baraj: marea câștigătoare este Wolfsburg!
Coordonatele erau clare înaintea ultimei etape: dintre St. Pauli, Heidenheim și Wolfsburg, două aveau să retrogradeze direct, una să meargă la barajul pentru menținerea în Bundesliga.
În epilogul sezonului, Heidenheim a primit vizita lui Mainz, în vreme ce St. Pauli și Wolfsburg s-au înfruntat în meci direct, pe terenul echipei din Hamburg.
Wolfsburg evită pentru moment retrogradarea din Bundesliga
Rezultatele au făcut ca Wolfsburg, campioana Germaniei în 2009, să evite cel puțin pentru moment ceea ce ar fi fost prima retrogradare a echipei după promovarea din 1997.
„Lupii” s-au impus pe terenul lui St. Pauli cu 3-1. Au deschis scorul în minutul 37 prin Koulierakis, s-au văzut egalați în minutul 57, gol Ceesay, au revenit în avantaj grație autogolului semnat de Vasilj în '64 și au avut șansa desprinderii în minutul 77, dar Christian Eriksen a irosit un penalty.
Ratarea lui Eriksen nu a ajuns să o coste pe Wolfsburg, care a înscris, în minutul 80, golul prin care avea să risipească ultimele emoții.
Cu Heidenheim învinsă acasă de Mainz, 0-2, Wolfsburg a încheiat sezonul pe locul 16 și va lupta în continuare cu locul 3 din Zweite Bundesliga, în dublă manșă, pentru menținerea în elită. Acea poziție va fi ocupată de una dintre Elversberg, Hannover și Paderborn, în funcție de rezultatele ultimei etape din „B”.
Asta înseamnă că St. Pauli revine în eșalonul secund după doar două sezoane în Bundesliga. Heidenheim a rezistat în elită cu un sezon în plus față de cealaltă retrogradată.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.