INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CEHIA

Cauză incredibilă a morţii vicepreşedintelui Spartei Praga: un accident suferit cu cîteva zile înainte

Decesul lui Lukas Pribyl a produs un șoc în Cehia. Sursa: sport.cz
Decesul lui Lukas Pribyl a produs un șoc în Cehia. Sursa: sport.cz

Articol de GSP - Publicat vineri, 10 februarie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 10 februarie 2012 12:12

Poliţia cehă evită deocamdată să anunţe un verdict în cazul decesului vicepreşedintelui Spartei Praga, Lukas Pribyl, găsit fără viaţă în biroul său, joi la prînz. În aşteptarea rezultatului autopsiei, s-a vorbit mai ales de probleme respiratorii.

Rana la cap şi cîteva contuzii la gît au ridicat însă suspiciuni. Aşa s-a descoperit că tînărul de 33 de ani ar fi avut un accident la schi, în week-end-ul trecut. În cădere s-a lovit destul de tare, acuza dureri, dar nu a solicitat ajutor medical. În acel incident ar fi suferit leziuni interne care, netratate, s-au agravat şi i-au fost fatale.

În susţinerea acestei supoziţii vine declaraţia unui prieten al victimei, Peter Sveceny. Cu doar cîteva ore înainte de aflarea dramei, acesta a vorbit la telefon cu Pribyl: ”La începutul discuţiei, totul părea în regulă. Dintr-o dată însă, Lukas s-a oprit în mijlocul dialogului. Am auzit un suspin. Apoi nimic. Am crezut că este din cauza semnalului la telefon, se întîmplă uneori să se piardă. N-am mai sunat, aşa s-a terminat convorbirea”.

Foarte apropiat de preşedintele Spartei, Daniel Kretinsky, Lukas Pribyl fusese angajat la club în 2011 special pentru a ajuta la construirea unei noi echipe. Anterior, fusese în conducerea lui Bohemians, de atunci avînd probleme cu justiţia din pricina unor nereguli financiare la transferuri. Anul trecut devenise tată.

Citeşte AICI amănunte despre Pribyl

Citește și:
La 29 de ani, Laura Giurcanu a făcut anunțul după transferul iubitului fotbalist: „În următoarele săptămâni...”
Stiri extrasport
La 29 de ani, Laura Giurcanu a făcut anunțul după transferul iubitului fotbalist: „În următoarele săptămâni...”
Echipa de tradiție din România, în pragul falimentului! » Ultima decizie a instanței
Liga 3
Echipa de tradiție din România, în pragul falimentului! » Ultima decizie a instanței
S-a convins după meciul din Andorra: „Nu mai vrea să joace la Universitatea Craiova!”
Conference League
S-a convins după meciul din Andorra: „Nu mai vrea să joace la Universitatea Craiova!”
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Campionate
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează