Ce a însemnat Maradona pentru orașul Napoli, din perspectiva unui jurnalist italian: „O promisiune a fericirii, pe care toți ceilalți o trădaseră”

• Traducere și adaptare: Diana Meseșan (Libertatea)

Acum, când Maradona nu mai este, simt că am îmbătrânit brusc. Aparțin exact Generației Maradona, cea care a crescut la Napoli cu cultul lui Diego. Imaginați-vă cum e să ai 10 ani, iar în echipa ta favorită să fie cel mai bun jucător al lumii, o echipă a sudului mereu boicotată, umilită și marginalizată de sistemul care a favorizat echipele din nord.

Cum pot să spun ce a însemnat Diego Armando Maradona pentru un napolitan? Cum aș putea să explic că Maradona a fost salvarea?

Pactul dintre Maradona și Napoli

Imaginați-vă un oraș care tocmai trecuse prin cutremurul devastator din 1980, bolnav de șomaj, sfâșiat de luptele din Camorra (o organizație mafiotă italiană influentă în regiunea Campania, n.r.). Și imaginați-vă că sosește aici un băiat născut într-un cartier foarte sărac, care promite să ne aducă fericire și care îndeplinește acea promisiune; care face ca Napoli să fie admirat și temut în întreaga lume pentru frumosul său joc. 

Așa s-a încheiat pactul dintre Napoli și Maradona: Diego a promis că îi va da tot ce are mai bun, iar orașul i-a promis că îl va iubi. Așa a fost. 

Titlurile pe care Napoli le-a câștigat cu Maradona au fost răzbunarea sudului asupra nordului, pentru că au arătat că nu întotdeauna câștigă cel care are mai mulți bani, ci cel care luptă mai mult. 

O compensație pentru tot ceea ce Napoli nu a avut niciodată

Maradona a devenit o compensație pentru tot ceea ce Napoli nu a avut niciodată. El ne-a păstrat vie o promisiune a fericirii, pe care toți ceilalți o trădaseră. 

Diego a rămas acolo și nu a trădat niciodată: nu și-a schimbat niciodată tricoul și, mai presus de toate, nu l-a îmbrăcat niciodată pe cel de la Juventus. 

După primul titlu de ligă cu Napoli, ar fi putut merge oriunde. Berlusconi îi oferise dublu față decât câștiga cu Napoli, dar Diego a rămas, iar oamenii i-au fost recunoscători.

Maradona, mai presus de Italia

La Cupa Mondială din Italia din 1990, echipa italiană a ajuns în semifinale împotriva Argentinei lui Maradona, care în același an câștigase al doilea titlu de ligă cu Napoli. Un destin teribil a făcut ca meciul să se joace tocmai pe stadionul San Paolo (din Napoli, n.r.). 

Aveam 11 ani și eram în seara aceea la meci cu tatăl meu. Când Salvatore Schillaci a marcat, la minutul 18, stadionul s-a bucurat. Dar simțeam că ceva nu e în regulă în tribune. La minutul 68, Claudio Caniggia a egalat pentru Argentina, iar cei de pe stadion care nu erau din Napoli au început să dea vina pe Maradona. 

Și atunci s-a întâmplat ceva ce nu se mai întâmplase până atunci, și probabil nici nu se va mai repeta vreodată în istoria fotbalului. Tribunele nu puteau permite ca Maradona să fie jignit. Fanii napoletani s-au plasat împotriva propriei lor echipe de fotbal. Am început să strigăm: Diego! Diego! Eram atât de obișnuiți să strigăm numele ăsta!

Maradona era țara noastră

În acel moment, Maradona era cel care îi reprezenta cu adevărat pe fanii din San Paolo, mai mult decât echipa națională formată din jucători din alte orașe ale Italiei, Roma, Milano, Torino. 

Maradona era aclamat, Maradona era apărat pentru că în acel moment, Maradona era țara noastră, pământul nostru.

Nu avea nicio legătură cu limitele geografice, cu tricoul sau cu limba. Te identificai cu omul care te-a făcut să te bucuri, care te-a făcut să câștigi și care, de asemenea, o făcuse corect. 

Maradona a experimentat singurătatea ființelor umane talentate

Nimeni nu ar fi rezistat acelei presiuni. Un copil născut într-o favela argentiniană, cu puține resurse culturale, putea fi doar zdrobit. Presa galbenă a căutat orice informații despre el, i-a asediat casa, viața privată. Camorra i-a înțeles slăbiciunile, i-a furnizat coca, prostituate și l-a stors de bani.

A fost de neiertat faptul că Maradona a ajuns să îi frecventeze pe șefii Camorra și alți  traficanți, dar a fost și un om singuratic, doar cu acel talent care l-a salvat mereu și l-a făcut întotdeauna să se împace cu oamenii săi, oamenii care au recunoscut mereu că Maradona nu și-a pus niciodată talentul în slujba a ceva. A urât mereu puterea, de la Blatter la Matarrese.

A luptat mereu împotriva politicilor din fotbal. Voia ca fotbalul să rămână fotbal, abilitate, capacitate de a câștiga. Și nu pentru că era o persoană corectă, ci pentru că voia să conteze doar mingea. Iar oamenii i-au mulțumit. 

Maradona a fost visul care a risipit toată greutatea 

Tot ceea ce era în afara terenului, îl puteai obține prin concesii și intermediari. Nu și pe teren. Aici nu contau regulile din afară, ajutorul. Pe teren puteai obține ceva doar prin propriile forțe. Asta a fost magia lui Maradona: te făcea să visezi și să crezi că visele se pot împlini. 

Când îi strigai numele, te simțeai nemuritor. Și acum că a murit, am devenit cu toții muritori. 

Maradona putea fi măreț doar în Napoli, nu în ciuda a Napoli, ci tocmai în Napoli, pentru că avea acel spirit de mântuire și entuziasm, de melodramă, care îl făcea să fie recunoscut ca fiul acestui pământ. 

Maradona a fost visul care a risipit toată greutatea pe care am văzut-o la tatăl meu, la bunicul meu Stefano, la unchii mei. Tot efortul său, toată dăruirea lui. Dificultățile dispăreau când îl vedeai pe acest om jucând, mereu cu acel aer rebel. 

Adio, Diego, îți datorez momentele fericite din copilăria mea!

+4 FOTO

Citește și alte articole despre Maradona:

Omagiu adus lui Diego Maradona! Ce va face Napoli la meciul cu AS Roma în cinstea marelui fotbalist

Poza de la priveghiul lui Maradona care face înconjurul lumii: „WOW! E istorică! Nu poate fi reală!”