Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 25 aprilie 2025 22:24 / Actualizat vineri, 25 aprilie 2025 22:30
În cazul în care Real Madrid nu va reveni asupra intenției de a boicota El Clasico de mâine seară, de la Sevilla, Barcelona nu va câștiga, automat, Cupa Regelui Spaniei! Pentru că regulamentul competiției prevede cu totul altceva. Echipa lui Carlo Ancelotti va fi descalificată și în locul acesteia pe la Cartuja va juca Real Sociedad, învinsa „albilor” din semifinală!
Comunicatul dur și fără echivoc publicat pe site-ul oficial al campioanei Spaniei alimentează un scenariu șocant și de nimeni anticipat în urmă cu doar 12 ore. Fanii din toată lumea, care așteaptă acest al treilea El Clasico al sezonului (primele două au revenit clar Barcelonei, cu 4-0 și 5-2), se întreabă cine va câștiga trofeul dacă jucătorii lui Real Madrid nu vor intra pe teren sâmbătă seară, la ora 23:00?

Real Madrid își va pierde locul în favoarea lui Real Sociedad și nu va mai juca în Cupa Regelui în sezonul viitor!
Poate surprinzător în astfel de situații, victoria nu va fi acordată prin forfait! Barcelona nu va primi trofeul dacă adversara sa refuză să se prezinte la derby, deci nu va fi 3-0 la „masa verde”. Articolul 77 din Regulamentul general al RFEF este clar în această privință:
„Dacă o echipă nu se prezintă la un meci oficial sau se retrage din competiție, aceasta pierde automat partida eliminatorie. În cazul specific al unei finale, aceasta s-ar juca cu echipa care a fost eliminată de echipa în culpă. Prin urmare, Sociedad ar fi cea care ar trebui să dispute meciul.

Dincolo de aspectul strict sportiv, consecințele ar fi grave în ceea ce privește sancțiunile. Articolul 77 împiedică clubul vinovat să participe la următoarea ediție a competiției și prevede o amendă financiară cuprinsă între 3,006 și 12,021 de euro”.
Cotidianul Sport scrie că „la aceste consecințe se adaugă eventualele despăgubiri pentru daunele aduse terților (RFEF, Barcelona, operatori, sponsori) și un impact fără precedent în fotbalul spaniol asupra reputației lui Real Madrid. Pentru moment, echipa se află la Sevilla, dar gestul de frondă lasă un semn clar de fractură cu Federația”.



Papă nou, stil nou! Upgrade la Vatican » Ce mașină folosește Papa Leon al XIV-lea