Articol de Daniel Scorpie - Publicat marti, 29 septembrie 2026, 18:35 / Actualizat marti, 29 septembrie 2026 18:39
Președintele UEFA, Aleksander Ceferin, l-a criticat și mai dur pe Gianni Infantino de la FIFA: „Împăratul e gol, acum știm asta. Vorbește despre dezvoltare, democratizare, consultare, dar face exact opusul. Acum spunem că este destul, ajunge!”.
Cuvintele rostite cu ocazia Adunării Generale a EFC (Asociația Cluburilor Europene) de la Copenhaga au reiterat poziția fermă luată de Aleksandar Ceferin după Cupa Mondială 2026: „Fotbalul nu este de vânzare, nici ieri, nici azi, și nici mâine”.
„Ce ați crede dacă unul dintre înalții voștri oficiali ar negocia vânzarea activelor majore ale cluburilor fără știrea Consiliilor de Administrație și a fanilor?”, s-a revolta șeful de la Nyon, adresându-se președinților cluburilor din sală,

Ceferin a făcut din nou referire la legăturile strânse dintre Infantino și președintele SUA: „În schimb, a acordat o recunoaștere unui politician (n.r, - aluzie la Donaldo Trump). De câte ori trebuie să se întâmple asta înainte să spunem destul? E timpul să spunem că ajunge! Ne-am săturat!
Fotbalul nu poate fi tratat ca un simplu produs. Nicio autoritate nu poate vinde fotbal. Și vreau să-l citez pe Hans Christian Andersen, din moment ce tot suntem în Danemarca. Fotbalul nu are nevoie de tribunale sau împărați. Fotbalul nu este de vânzare, nici ieri, nici azi, nici mâine”.
„Real Madrid se va întoarce în European Football Club”
Tot la Copenhaga, s-a făcut un anunț important: „Real Madrid se va întoarce în European Football Club”. Nasser Al Khelaifi, șeful EFC, asociația cluburilor europene care tocmai a depășit 900 de membri, a dezvăluit această dcizie în timpul Adunării Generale.
Astfel se închide oficial ruptura produsă de Superliga, un proiect născut în 2021 odată cu inițiativa a 12 cluburi rebele, inclusiv a lui Florentino Perez, în urma revenirii Juventus și a Barcelonei.

În urmă cu un an, la Adunarea de la Roma, pacea a fost pecetluită cu o îmbrățișare între Al-Khelaifi și Joan Laporta, șeful Barcelonei, care este prezent și el astăzi în Danemarca.
„Prin urmare, marile cluburi ale fotbalului sunt toate la bordul EFC. Acest punct de cotitură a fost posibil și prin crearea UC3, societatea mixtă care a permis cluburilor de top din fotbalul european să gestioneze drepturile TV pentru competițiile UEFA, crescându-le veniturile”, a remarcat și Corriere dello Sport.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Fostul mare fotbalist spune de ce refuză căsătoria cu iubita mai tânără cu 38 de ani: „Ajung cinci!”
Începe demolarea! » Prim pas bifat pentru viitoarea arenă de 54 de milioane de euro